O afacere care castiga in greutate
Aproape inexistenta acum cativa ani, piata autohtona a produselor pentru slabit si a suplimentelor alimentare incepe sa prinda contur si ofera antreprenorilor nise cu potential de crestere. Jucatorii activi deja in domeniu spun ca vanzarile nu sunt influentate de incertitudinile economice din prezent, ci depind de promovarea sustinuta.
“Piata autohtona a produselor pentru slabit are mare potential, desi statisticile de vanzari arata Romania in urma tarilor vestice, unde aceste produse au fost implantate de mult”, spune pentru startups.ro Mihai Talpos, presedintele Asociatiei Producatorilor de Suplimente Alimentare si Dietetice (APSAD).
Oficialul precizeaza ca acest segment a inceput sa se dezvolte in Romania de la zero, imediat dupa 1990, iar acum tara noastra se afla in clasamentele de vanzari inaintea vecinilor bulgari.
In ceea ce priveste dezvoltarea pietei din ultimii ani, Talpos afirma ca marea majoritate a produselor a aparut in perioada recenta, in acord cu evolutia puterii de cumparare a romanilor de dupa anul 2000, cand si educatia in domeniu s-a dezvoltat.
Potential foarte mare
“La fel ca majoritatea celorlalte state central si est-europene, Romania se concentreaza foarte mult pe problematica obezitatii, determinata de stilul de viata, de prezenta din ce in ce mai numeroasa a fast-food-urilor, dar mai ales din cauza lipsei de informare despre cum trebuie sa mancam”, spune pentru startups.ro Edyta Kurek, Vice President Central Eastern Europe al Herbalife Ltd., companie de network marketing la nivel mondial, care comercializeaza produse pentru controlul greutatii si nutritie, intrata pe piata romaneasca in urma cu un an.
Ea spune ca statisticile de vanzari ale suplimentelor nutritive si ale produselor dietetice arata ca aceasta piata este una cu potential in urmatoarea perioada.
“Va fi o crestere de doua cifre, evolutie foarte dinamica pentru ca sunt din ce in ce mai multi cei care isi dau seama ca de ceea ce manaca azi depinde cum vor trai in viitor, pentru a trai o viata buna si lunga”, spune Edyta Kurek.
Potrivit datelor Herbalife, 60% dintre romani sunt supraponderali, situatie similara in toata Europa Centrala si de Est, unde procentul se situeaza la 40% - 60%. In ceea ce priveste obisnuintele de nutritie, Edyta Kurek compara Romania cu Polonia si Cehia.
Importanta reclamei
Oficialul APSAD spune ca cele mai vandute produse sunt cele care beneficiaza de promovare sustinuta.
“Tot timpul se vinde ce are reclama. Pentru copii, cele mai vandute sunt vitaminele si mineralele, iar in cazul adultilor, cele mai vandute sunt complexurile de vitamine si mai ales minerale, precum calciul. Cifra totala de vanzari pe suplimentele alimentare (formele predozate precum capsule/tablete) este de peste 60 de milioane de euro”, spune Talpos.
Marta Nagy, Director comercial al companiei Pronutrition declara pentru startups.ro ca vanzarile firmei au crescut cu 30% in urma reclamei pe internet. Ea spune ca nici reclama tv si nici reclama in revista nu a avut acelasi efect ca promovarea online. Nagy apreciaza ca principala problema a pietei produselor de slabit este lipsa educatiei consumatorului.
“Desi contin componente 100% naturale, lumea nu stie care este rolul unui supliment alimentar si faptul ca acesta este o alternativa la medicina traditionala”, spune ea.
Si reprezentanta Pronutrition declara ca cele mai vandute categorii de produse sunt cele care beneficiaza de reclama puternica sau cele care sunt asociate cu produse de succes. In general, canalele de promovare la care apeleaza jucatorii in domeniu sunt revistele, publicatiile de specialitate, dar si reclama online.
“Trendul este catre internet. Cine are acces la internet se preocupa si de felul cum arata”, considera Nagy.
Cele mai vandute produse
Importanta promovarii este exemplificata de jucatorii din domeniu prin faptul ca unul dintre produse, L-carnitina (n. red. - substanta importanta in procesul de ardere a grasimilor) era ceruta inainte numai de cunoscatori sau de sportivi. Insa, in prezent produsul (sub forma de capsule, batoane sau lichide) se vinde foarte bine, datorita mediatizarii.
“Dar lumea trebuie educata ca acest produs ajuta la slabit doar in combinatie cu miscarea”, spune Nagy.
De asemenea, ea spune ca printre produsele cele mai cerute sunt capsulele si batoanele, pentru ca, dintre toate tipurile de produse, acestea au pretul cel mai scazut, iar cutiile cu pulberi sunt mai scumpe.
Si Cristian Dulgheru, directorul companiei Redis, unul dintre principalii jucatori de pe piata suplimentelor nutritive si a produselor pentru silueta spune ca, pe langa L-carnitina Instant (sub forma de pulbere), cele mai vandute produse sunt batoanele cu fibre care ajuta la slabit (unul dintre cele mai dezvoltate segmente de piata). Acestea se comercializeaza in magazine alimentare, farmacii, magazine naturiste.
De asemenea, Dorel Oprisan, director comercial al companiei Rommac, mentioneaza ca ceaiurile sunt cel mai dezvoltat segment, “daca vorbim numai depre produse alimentare”.
Alte produse cu vanzari bune sunt concentratele de fibre - pulberi instant. Reprezentanta Herbalife spune ca in cazul companiei sale, shake-urile sunt cele mai vandute, pentru ca acestea inlocuiesc o masa obisnuita, care ofera 100% nutrientii necesari si putine calorii.
“In procent foarte mare, de peste 60% dintre produsele cerute, sunt shake-uri. De asemenea, printre produsele populare sunt fibrele si ierburile, multivitaminele si batoanele cu proteine”, spune Kurek.
Reglementarile pietei
Cadrul legal pentru produsele de tip alimentar este reglementat de cateva norme europene, preluate in legislatia romaneasca. Marta Nagy precizeaza ca domeniul este reglementat prin ordinul comun a trei autoritati (MAPDR, Ministerul Sanatatii si ANSVSA), completat cu directiva 100/ 28.10.2008 a Comisiei Europene, care prevede indicarea valorilor nutritive pe produsele alimentare.
Reglementarile prevad, de asemenea, conditiile necesare pentru ca un produs sa fie comercializat- notificarea, etichetarea etc. Cristian Dulgheru spune ca suplimentele pentru slabit trebuie avizate inainte de punerea in comercializare. In acelasi timp, Mihai Talpos mentioneaza printre lipsurile pietei faptul ca produsele sunt comercializate pe raspunderea producatorilor/importatorilor.
Problemele pietei
Principala problema a pietei sesizata de comercianti este informarea in legatura cu ce anume trebuie sa manance si cum trebuie sa se hraneasca romanii.
“Misiunea noastra este sa le explicam cum sa manance, sa-i sfatuim, nu doar sa vindem produsele. Procesul informarii nu se termina niciodata, ci este un proces deschis”, spune reprezentanta Herbalife.
Directorul comercial al companiei Rommac mentioneaza printre lipsurile pietei existenta unui produs mult mai eficient.
“A consuma un produs alimentar pentru slabit nu insemana automat ca vei slabi, ci este nevoie de alte actiuni (consum de lichide, miscare etc.) din partea consumatorului, pe care acesta nu le intreprinde.Un produs care nu ar necesita din partea consumatorului un comportament specific s-ar vinde foarte bine”, spune Oprisan.
Influenta crizei
Majoritatea jucatorilor declara ca piata produselor de slabit nu este influentata de criza economica. Dimpotriva, companiile din domeniu au inregistrat cresteri in vanzari, comparativ cu anul trecut, si chiar dublarea vanzarilor in ultimii ani.
“Rommac a inregistrat o crestere de 35% anul trecut pentru acest tip de produse”, adauga Oprisan.
Si reprezentanta Herbalife spune ca turbulentele economice nu au avut un impact negativ asupra acestei piete.
“Practic, in moment de criza, principalul aspect este sa te simti bine”, spune Kurek.
In plus, ea adauga faptul ca, in cazul companiei pe care o reprezinta, un avantaj este legat de sistemul de vanzari care le permite oamenilor sa fie distribuitori si sa castige bani in plus.
Redactor: Lidia Ionita
Un material startups.ro. Toate drepturile rezervate.