Intoarce-te la prima pagina a articolului - pagina 1

 

Indiferent ca este vorba de magazin in franciza sau punct de lucru, aprovizionarea se face prin master francizatul roman, la aceleasi preturi de achizitie si aceleasi conditii de plata. Insa, preturile finale sunt stabilite in mod independent de fiecare francizat sau punct de lucru in parte.

Cei care aleg sa devina francizati, nu platesc niciun fel de taxe pe parcursul afacerii. Contractul se semneaza pe o perioada de cinci ani, cu posibilitatea reinnoirii acestuia si fara plata unei noi taxe de franciza.

Afacerea Disney Fantasy Store
Conceptul Disney Fantasy Store cuprinde o gama larga de produse, ce reuneste jucarii, DVD/CD-uri, papetarie, obiecte decorative, articole vestimentare si accesorii, precum si costume de carnaval apartinand personajelor Walt Disney. Toate aceste articole sunt realizate de compania mama la fabrica din Italia, in Padova.

Linia vestimentara se adreseaza copiilor cu varsta cuprinsa intre 0 - 14 ani.

Cele mai bine vandute articolele vestimentare sunt cele din categoria doi - opt ani. Asta le voi recomanda si eu viitorilor parteneri francizati ca stoc de marfa”, precizeaza Mihaela Nae.

Din punct de vedere al categoriei de venituri, ea spune ca nu se poate face o delimitare stricta a categoriei de clienti. Asta pentru ca exista oameni cu mai putini bani care cumpara mai rar si oameni cu mai multi bani care vin mai des in magazin pentru noi achizitii.

De la deschiderea magazinului si pana in prezent, Mihaela Nae spune ca a creat o baza de date de aproximativ 1.000 de clienti fideli, care primesc (prin e-mail sau sms) informatii despre ultimele promotii din magazin. Cea mai agresiva perioada de promotii este in sezonul de toamna - iarna.

Inca nu am introdus carduri de fidelizare. Daca ai grija de clienti, nu trebuie neaparat sa-i fidelizezi printr-un card”, detaliaza reprezentanta Disney Fantasy Store.

Potrivit propriilor estimari, vanzarile inregistrate anul trecut de magazinul din Bucuresti au fost de circa 2.500 de euro - 3.000 de euro/mp, in conditiile in care unitatea are o suprafata de vanzare de 80 mp.

Mihaela Nae spune ca cele mai mari vanzari se inregistreaza in perioada septembrie - mai. In perioada septembrie 2008 - mai 2009, magazinul din Capitala a avut un trafic lunar de 300 de clienti, cosul mediu de cumparaturi ajungand la 500 de lei.

Promovarea afacerii pe plan local s-a facut prin participarea la diferite targuri de vanzare sau de francize, organizate in Bucuresti, sau prin acordarea de sponzorizari pentru diferite emisiuni TV, precum si prin aparitii in reviste pentru copii si/sau mamici.

Incepand din toamna, detinatoarea master francizei pe Romania are in plan continuarea promovarii afacerii la nivelul gradinitelor din Bucuresti. Anul trecut, promovarea s-a facut in cateva gradinite din zona de nord a Capitalei, insa pentru acest an sunt vizate gradinite din toate zonele orasului.

Desi Disney Fantasy Store nu a resimtit efectele crizei economice in prima parte a anului, la inceputul verii vanzarile au cunoscut o scadere mai accentuata comparativ cu perioada similara a anului trecut.

Departe de a fi pesimista, Mihaela Nae se asteapta ca din aceasta toamna vanzarile sa inceapa sa creasca din nou. De altfel, ea intentioneaza sa-si renegocieze preturile de achizitie, astfel incat sa ofere promotii cat mai atractive in sezonul toamna-iarna.

Piata articolelor pentru copii
De mai bine de trei ani, retailul pentru copii cunoaste o adevarata dezvoltare la nivel national, nume recunoscute la nivel international fiind deja prezente in Romania printr-un numar consistent de deschideri. Si vorbim de branduri precum: Z, Mother Care, Disney Fantasy Store, Caribu, Premaman, Sergent Major, Orchestra, Okaidi, Du Pareil au Meme, Zara kids si nu numai”, spune pentru startups.ro Raluca Stanciu, Franchise Development Manager la CHR Consulting.

Pe langa aceste nume internartionale, Raluca Stanciu mentioneaza si marci autohtone ca Miniblu sau Bebeloo, care se bucura de notorietate atat la nivelul Capitalei, cat si la nivelul marilor orase din tara.

Consultantul CHR spune ca nu putem vorbi inca de un segment saturat, din moment ce nume precum Brums, Nucleo Kids, Jacadi (pe segmentul de fashion retail pentru copii) sau Hamleys, Jumbo, Smyk (pe segmentul de jucarii pentru copii) sunt in discutii cu parteneri investitori pentru a intra pe piata din Romania.

Daca noul context financiar al pietei se face resimtit pe segmentul fashion retail pentru adulti, retailul pentru copii continua expansiunea teritoriala nationala, mizand pe latura sentimentala a business-ului si pe nevoia mamicilor de reinnoire a garderobei celor mici, cauzata de cresterea acestora”, precizeaza Raluca Stanciu.

La acesti factori ea adauga si scaderea nivelului chiriilor in cadrul centrelor comerciale, spunand ca, in prezent, un spatiu se poate inchiria in conditii mult mai avantajoase decat perioada similara a anului trecut, reprezentantii proiectelor de centre comerciale reducand chiriile cu circa 30%, pentru mentinerea unui mix bun si constant de chiriasi. 

Intoarce-te la prima pagina a articolului - pagina 1

DE RETINUT:
Domeniul de activitate: Retail cu produse pentru copii.
Investitie initiala - magazin in franciza: Aproximativ 70.000 de euro, la o suprafata recomandata de minim 60 mp.
Cifra de afaceri estimata: Circa 5.000 de euro/mp/an pentru un magazin situat intr-o zona premium.
Orase vizate pentru extinderea in franciza: Orasele mari, de peste 200.000 de locuitori.
Alte modalitati de colaborare: Punct de lucru - magazin standard sau corner, ambele scutite de taxa de intrare in reteaua de franciza.

Redactor: Oana Caltea

Un material startups.ro. Toate drepturile rezervate.