Afaceri din cumparaturi in miez de noapte
Seara, cand mai toate magazinele se inchid si proprietarii se pregatesc sa numere banii incasati, unii retaileri abia incep programul. Este vorba de comerciantii online care livreaza produsele pe timpul noptii. De aproximativ un an, ei sunt prezenti in cateva mari orase din tara si, chiar daca evolutia pietei nu este certa, toti au planuri de extindere.
"Dezvoltarea acestui segment nu este nici pe departe gata, abia acum incepe. Sunt curioasa cum si daca ne va afecta criza financiara mondiala, dar cu siguranta nu ne vom opri dezvoltarea", spune pentru startups.ro Corina Buzatu, General Manager la NightBuyers.ro.
Casele de comenzi, magazinele sau firmele de catering prezente online si care fac livrari noaptea activeaza in general pe plan local, intr-un singur oras, sau in cateva localitati invecinate.
De exemplu, afacerea NightBuyers.ro a fost lansata in luna noiembrie, anul trecut, cu o investitie initiala de 10.000 de euro si se adreseaza doar clientilor din orasul Cluj-Napoca. In al doilea semestru din 2008, s-au mai investit inca 8.000 de euro in companie, suma necesara pentru dezvoltarea unui soft de gestiune a comenzilor (soferul si dispecerul pot sa vada in timp real comenzile noi si modificarile aduse acestora).
Tot pe piata din Cluj-Napoca s-a lansat luna trecuta si Royalservices.ro, pe baza unei investitii initiale de 10.000 de euro, suma suplimentata cu inca 2.000 de euro, dupa lansare. Firma ofera servicii de inchiriere a unui sofer personal si de cumparaturi pe timpul noptii, livrand comenzi si in orasele invecinate.
In Bucuresti, pizzeria Gambino’s lansata in martie, anul acesta, cu o investitie de 50.000 de euro, a inceput de trei luni sa isi livreze produsele si noaptea. Iar floridelux.ro si brazidecraciun.ro pot livra si noaptea, chiar daca programul se incheie in mod normal la ora noua seara.
Strategia
Magazinele online care livreaza noaptea pun accentul pe produsele de maxima necesitate - bauturi, diferite feluri de mancare, produse de igiena si farmaceutice. De exemplu, produsele comercializate de NightBuyers.ro provin de la aproape toate fast-food-urile, pizzeriile, restaurantele si farmaciile cu program non-stop din Cluj-Napoca.
"Cel mai des sunt comandate produsele de tip fast-food, fiind urmate indeaproape de tigari, sucuri si bauturi alcoolice", spune Corina Buzatu.
Pe langa serviciile de cumparaturi, Royalservices.ro ofera si inchirierea unui sofer personal. Acesta ii duce acasa pe soferii care uita numarul paharelor consumate cand ies in oras. Pentru a castiga mai multi potentiali clienti pe acest segment, cei de la Royalservices.ro incearca sa stabileasca colaborari cu mai multe baruri si restaurante din Cluj-Napoca.
Servicii cu valoare adaugata
In cazul Royalservices.ro, comertul de noapte a aparut ca o competare a serviciilor oferite. Firma isi incheie activitatea la miezul noptii, dar isi poate prelungi programul, in functie de solicitarile clientilor fideli.
“Se pot face exceptii de la program pentru clientii care comanda de doua - trei ori pe saptamana de la noi”, explica pentru startups.ro George Cioc, Managerul Amarige, firma care detine Royalservices.ro.
Pentru acesti clienti, compania cauta sa puna la punct si un sistem de prime si bonusuri.
Oferirea de servicii aditionale este si principiul pe baza cauia se pot comanda in afara programului produsele vandute de floridelux.ro si brazidecraciun.ro. Programul oficial de lucru al celor doua magazine online se termina la noua seara, dar Marius Dosinescu, Business Development Manager la Gravity Design, firma care detine site-urile, spune ca cele mai multe comenzi sunt primite pana la miezul noptii si dimineata, incepand cu ora sapte.
Pentru pizzeria Gambino's din Bucuresti, livrarile in timpul noptii reprezinta o oportunitate, pentru ca sunt putine companii cu o astfel de oferta pe piata din Capitala.
Cine sunt clientii
Reprezentantii firmelor din domeniu spun ca tinerii cu varste intre 18 ani si 35 de ani sunt principalii clienti ai site-urilor de cumparaturi online care fac livrari noaptea.
Conform datelor companiei, NightBuyers.ro are aproximativ 600 de clienti inregistrati pe site, carora li se adauga aproximativ 400 de clienti care comanda telefonic.
"Dintre acestia, aproximativ jumatate sunt clienti fideli, in sensul ca au la activ peste zece comenzi fiecare, unii atingand chiar 40 - 50 de comenzi in total", spune Corina Buzatu.
George Cioc, managerul Royalservices.ro, spune ca timp de inca doua-trei luni se va afla in etapa in care cauta sa vada care este publicul tinta, dar ca, in general, clientii sai sunt managerii de companii.
Cumparatorii floridelux.ro si brazidecraciun.ro sunt reprezentati de persoanele din diaspora si de cei care nu mai au timp sa ia un cadou si decid sa faca o surpiza in ultimul moment.
De unde vine profitul
Cu exceptia producatorilor, cum sunt firmele de catering, firmele care livreaza noaptea nu castiga din comercializarea diverselor articole, ci din perceperea unui comision pentru serviciile oferite.
NightBuyers.ro percepe un comision de livrare de opt lei - cu exceptia primei comenzi, la care taxa este de patru lei si a celei de-a zecea, la care nu se percepe comision.
La Royalservices.ro, taxa este de 19 lei pentru comenzile in valoare de 50 lei - 100 de lei si de 19 lei plus 10% din valoarea comenzii, pentru cumparaturile de peste 200 de lei. Inchirierea unui sofer costa 39 de lei pentru 30 de minute, iar pentru fiecare zece minute in plus se aplica o taxa de 8,5 lei.
La floridelux.ro, comenzile de noapte sunt taxate cu 50 de lei in plus fata de cele din timpul zilei, iar la brazidecraciun.ro, taxa este de 200 de lei. La acestea se aplica si o taxa de 3 lei/km, daca produsele sunt livrate in afara Bucurestiului.
Comenzile
Cele mai multe comenzi in retail-ul de noapte se fac intre orele 22.00 - 02.00, dar programul companiilor din domeniu este mai lung. De exemplu, NightBuyers.ro livreaza produse pana la ora sase dimineata.
Valoarea medie a unei comenzi inregistrate de NightBuyers.ro este de 50 de lei, in care intra si comisionul. In cazul acestei firme, exista si o comanda maxima, de 150 de lei, reprezentantii companiei spunand ca in acest mod vor sa evite comenzile false.
Pentru floridelux.ro valoarea medie a unei comenzi este de 40 de euro, trandafirii fiind cei mai solicitati.
La Gambino's, comenzile din timpul noptii sunt in jur de 40 de lei (echivalentul aproximativ a doua pizza).
Recuperarea investitiei
Investitorii intervievati spun ca nu si-a recuperat inca investitia, dar toti sunt multumiti de veniturile obtinute si vor continua activitatea.
"Nefiind un serviciu cu care oamenii sa fie obisnuiti, comenzile sunt inca in crestere, asa ca profitabilitatea nu este inca maxima", spune Corina Buzatu, adaugand ca se asteapta ca anul viitor sa recupereze investitia in NightBuyers.ro.
In acest an, cifra de afaceri a firmei va fi de aproximativ 65.000 de euro, iar pentru anul viitor este estimata o dublare, daca numarul comenzilor va creste la fel ca in ultimele cateva luni, respectiv cu 33% in ultima luna.
Si Florin Ghinescu, Managerul Gambino’s Pizza, este multumit evolutia firmei si se asteapta sa isi recupereze investitia in cativa ani. In prezent, livrarile din timpul noptii reprezinta aproximativ 30% din afacerea companiei, mentinandu-se la acelasi nivel inca din prima luna in care a fost introdus serviciul.
Florin Ghinescu nu crede ca ponderea acestor livrari va creste in venituri si spune ca, pe acest segment, cererea este sezoniera. Cele mai multe solicitari sunt in perioada martie - mai si septembrie - octombrie.
George Cioc spune ca ritmul de dezvoltare al Royalservices.ro este satisfacator. El reinvesteste toate veniturile obtinute si spera ca isi va recupera investitia in cativa ani.
In cazul floridelux.ro si brazidecraciun.ro, vanzarile din timpul noptii reprezinta foarte putin din valoarea totala, insa Marius Dosinescu spune ca acesta este un serviciu cu valoare adaugata pe care il va sustine in continuare.
Cheltuieli
Reprezentantii companiilor din domeniu spun ca cea mai mare parte din investitia initiala intr-o afacere axata pe livrari se concentreaza spre partea de logistica, masini, scutere, PDA-uri si publicitate. In cazul Gambino’s, o parte importanta din suma initiala a fost directionata spre achizitionarea cuptoarelor de pizza.
Combustibilul masinilor si factura pentru telefoanele angajatilor sunt cele mai mari costuri lunare ale unei astfel de companii.
Printre problemele firmelor din domeniu se numara gasirea angajatilor potriviti - soferi care sa faca fata programului, sa gaseasca usor adresele, astfel incat sa ajunga in timp util la clienti. Reticienta si neincrederea oamenilor sunt alte obstacole pentru dezvoltarea retail-ului de noapte.
Reguli pentru succes
Preluarea corecta a comenzilor si livrarea in cel mai scurt timp sunt principalele conditii de reusita in acest domeniu. De asemenea, site-ul trebuie sa fie bine organizat, sa aiba mentionat clar programul si durata livrarii, zonele de distributie, produsele, preturile si comisioanele.
Conteaza si utilizarea unui sistem simplu de plata. Cea mai utilizata varianta este plata la primirea bunurilor. Unele companii ofera si alte sisteme, precum plata online sau prin card, utilizand un terminal POS.
Clientii sunt atrasi si prin oferirea de bonusui sau premii.
Extinderea firmelor din domeniu
Evolutia NightBuyers.ro si solictarile venite din partea clientilor i-au determinat pe manageri ca de la 1 noiembrie, anul acesta, sa deschida si DayBuyers.ro. Noul magazin online ofera aceleasi servicii ca NightBuyers.ro, insa functioneaza in timpul zilei, livrand produsele intre zece dimineata si opt seara.
Corina Buzatu estimeaza ca, pana la jumatatea anului viitor, DayBuyers.ro va depasi NightBuyers.ro, daca ritmul de dezvoltare va continua in acelasi ritm ca pana acum. Compania intentioneaza sa se extinda prin franciza si in alte orase, in prezent, fiind in discutii pentru Constanta. Firma a avut cereri de franciza si din Timisoara, Bucuresti, Sibiu si Brasov.
Costurile pentru preluarea acestei francize sunt de 3.500 de euro taxa de franciza, 8% din profitul brut sau minim 350 de euro pe luna. La aceasta taxa se adauga investitia initiala constand in achizitonarea unei masini, a unui PDA si a publicitatii de inceput. Conform reprezentantilor NightBuyers.ro, investia totala poate fi recuperata de francizat in aproximativ un an, in functie de managementul local.
Si cei de la Gambino's intentioneaza sa se extinda. Ei vor sa creasca oferta de produse si sa deschida anul viitor a doua pizzerie, pentru a acoperi o mai mare parte din Bucuresti.
Reprezentantii Royalservices.ro in plan ca in februarie 2009 sa se extinda in Iasi si Brasov, prin colaborari, unele dintre acestea fiind in sistem de franciza. Compania intentioneaza sa intre si pe segmentul inchirierii de masini si organizarii de evenimente.
Redactor: Alina Botezatu
Un material startups.ro. Toate drepturile rezervate.