Beca's Kitchen - ingredientele unui bistro sanatos
Dupa un an si jumatate de pregatiri, Andreea Beca (foto) a deschis acum cateva saptamani un bistro cu alimentatie sanatoasa integrata. Numarul tot mai mare de clienti o incurajeaza sa inventeze noi retete si sa spere ca nu si-a riscat degeaba toate economiile.
Anul trecut, in aprilie, Andreea Beca, proprietara Beca's Kitchen, a renuntat la o cariera in retail pentru a-si deschide propriul bistro, cu un concept integrat de alimentatie sanatoasa.
"Mi-am dat seama ca pasiunea mea cea mai mare, singurul mod in care ma exprim creativ, este gastronomia. Si mi-am spus ca daca nu incerc acum, la 32 de ani, probabil, mai incolo, va fi foarte greu, pentru ca, deocamdata, n-am responsabilitatea unei familii. Daca nu se va implini visul acesta, mi-am pierdut banii economisiti si timpul alocat acestui proiect si, in plus, nu-mi voi putea reprosa niciodata ca nici macar n-am incercat", povesteste pentru startups.ro Andreea Beca.
Ea spune ca a mostenit pasiunea pentru gatit de la mama si de la bunica dinspre mama. Dar a inceput sa gateasca serios in facultate, pentru ca era departe de casa si trebuia sa faca economii. Andreea este din Brasov, dar, intre anii 1999 si 2003, a urmat cursurile Facultatii de Litere din cadrul Centrului Universitar Nord, Baia Mare, specializandu-se ca transalator - interpret conferinte.
Datorita faptului ca stia foarte bine limba germana, la sfarsitul lui 2003, a fost angajata la retailerul austriac Minimax Discount, ca asistenta si translator pentru cei doi directori generali. Dupa un an, s-a transferat la departamentul de expansiune a retelei, unde a lucrat pana in martie 2006.
Intre aprilie 2006 si mai 2008, Andreea Beca a fost analist de investitii la Pro Finance, o companie din grupul Schenker Van Wyk&Pearson. Pro Finance facea due diligence (verificarea si analizarea companiilor) si consultanta in fuziuni si achizitii.
La scurt timp de la angajare, Andreea a decis sa-si completeze studiile, ca sa se poata implica mai mult in ceea ce face. Mai intai a facut un curs de contabilitate, apoi, intre anii 2007 si 2009, a urmat MBA-ul Romano - German de la Academia de Studii Economice din Bucuresti, organizat impreuna cu Universitatea de Stiinte Aplicate Gelsenkirchen (Germania) - Institutul de Antreprenoriat si Managementul Inovatiei.
"Cu ocazia acestui job mi-am dat seama ca eu sunt inclinata mai mult spre latura realista. M-a ajutat MBA-ul, pentru ca am invatat unde si ce sa caut, dar sa si inteleg ce nu stiu. Ce stiam din practica, am inceput sa inteleg si teoretic, sa-mi pun bazele pe care nu le avusesem. Mi s-a creat imaginea de ansamblu asupra unui business, indiferent de domeniu", explica Andreea.
Cand echipa initiala a Pro Finance s-a destramat, Andreea s-a intors la Minimax Discount (desi avea oferte mai bune de la alte trei companii), deoarece ramasese in relatii foarte bune cu managementul companiei. Din luna mai 2008, si-a reluat activitatea in departamentul de expansiune al retailer-ului austriac.
In august 2010, Minimax Discount a fost preluat de Mercadia Holland (fostele magazine Mic.Ro), iar strategia companiei a inceput sa fie schimbata, ceea ce a determinat-o pe Andreea sa-si dea demisia, in aprilie 2011, si sa-si inceapa propriul business.
"Intotdeauna m-am intins cat mi-a fost plapuma, n-am avut obligatii fata de nimeni, astfel incat, atunci cand nu m-am mai simtit confortabil cu ceea ce fac, am putut pleca si nu mi-a fost frica sa ies din zona de confort. Cand am plecat, de la oricare dintre locurile de munca, eram deja foarte buna in ceea ce faceam. Asta mi-a dat curajul sa incerc si altceva. Cu putina vointa si ambitie, poti reusi orice in viata. Totul este sa nu renunti, cand iti este greu", subliniaza Andreea.
Construirea conceptului de business pentru noul ei bistro
Ideea unei afaceri cu mancare sanatoasa i-a venit Andreei inca din timpul MBA-ului, cand, in modulul "Managementul inovatiei", a fost implicata intr-un proiect de catering cu mancare sanatoasa. Cam in aceeasi perioada, Andreea devenise tot mai interesata sa gateasca sanatos si a descoperit cum poate da gust acestei mancari. Astfel, inca de-acum cativa ani, ea s-a gandit sa-si faca un bistro, dar isi imagina ca ii va fi greu, pentru ca nu avea cunostinte in aceste domeniu.
Dupa ce a plecat de la Mercadia, ea a inceput sa analizeze piata si posibilitatile de investitii. In paralel, a incercat sa vada si cat de interesati sunt oamenii de mancarea sanatoasa. Mai intai le-a dat prietenilor sa incerce diverse delicatese, iar anul trecut, in iunie, si-a facut un blog pe care posta retetele facute in casa. Acest lucru a ajutat-o ca in ultimul an sa-si imbunatateasca conceptul afacerii.
Materia prima folosita de Andreea in bistro-ul deschis in centrul Bucurestiului este naturala, inclusiv condimentele. Mancarea nu este prajita in baie de ulei, ci gatita in baie de aburi, la cuptor si grill, iar totul este preparat in bistro, inclusiv painea, pate-ul, mustarul, somonul marinat sau sucul de ghimbir.
"Incercam sa preparam totul in casa si nu mai folosim deloc faina alba, pentru ca este intens procesata, astfel incat proprietatile nutritive sunt aproape inexistente. Painea noastra este pregatita doar din faina integrala de grau combinata cu faina integrala de secara, astfel ca are si fibre si vitamine", explica Andreea.
Apa folosita la sucuri, cafea, ceaiuri si orice necesita apa este obtinuta prin filtrare (osmoza inversa), ceea ce elimina impuritatile si metalele grele.
Retetele din bistro sunt altele, aproape in fiecare zi, in functie de ceea ce Andreea gaseste proaspat la furnizori. Aprovizionarea o face in fiecare dimineata.Legumele si fructele sunt de la micii producatori, iar carnea si pestele de la hipermarketuri si supermarketuri, pentru ca este nevoie de certificat sanitar - veterinar.
Meniul cuprinde in jur de zece retete, zilnic, iar vinurile le-a ales impreuna cu prietenul ei, Ionut, si el antreprenor (n. red. - dezvolta impreuna cu un prieten, un start-up in marketing online, Web Venture Interactive).
In completarea pasiunii pentru gatit, Andreea a urmat si cursuri de bucatar si de nutritie, in vara anului trecut, ca sa invete ce inseamna un astfel de business si cum poate combina alimentele astfel incat sa fie delicioase si sanatoase.
Obtinerea finantarii
Andreea a estimat investitia initiala la 50.000 de euro, din care avea doar o mica parte. Atunci a inceput procesul de finantare din surse publice: "Programul pentru stimularea si dezvoltarea microintreprinderilor de catre tinerii intreprinzatori" si "Programul pentru dezvoltarea abilitatilor antreprenoriale in randul tinerilor si facilitarea accesului la finantare Start". Ambele sunt coordonate de Agentia pentru Implementarea Proiectelor si Programelor pentru IMM-uri (AIPPIMM), dar implementate de Oficiile Teritoriale pentru Intreprinderi Mici si Mijlocii si Cooperatie.
Citeste continuarea articolului - pagina 2
DE RETINUT:
Andreea Beca a pregatit un an de zile lansarea unui bistro cu alimentatie sanatoasa integrata.
Experienta in retail si MBA-ul urmat au ajutat-o sa-si seteze business-ul.
Materia prima din bistro este naturala, inclusiv condimentele; mancarea nu este prajita in baie de ulei, ci gatita in baie de aburi, la cuptor si grill.
Investitia initiala a fost de aproximativ 36.000 de euro, dintre care 70% din surse publice si un credit.
Spatiul in care functioneaza are 73mp utili, din care in jur de 8mp bucataria.
Redactor: Alina Botezatu
Un material startups.ro. Toate drepturile rezervate.