Moara construita din pasiune pentru carti si hartie
Dana si Ion Georgescu au infiintat Moara de hartie acum doi ani si jumatate, pornind de la pasiunea lor pentru carti. In atelierul-muzeu, cei doi produc manual hartie, tiparesc, leaga carti sau albume si organizeaza evenimente.
Ideea familiei Georgescu (foto) de a face ceva legat de hartie si de carti a aparut in ianuarie 2009, cei doi avand o pasiune comuna pentru hartia frumoasa, caligrafie si carti.
Dana Georgescu a studiat Comunicarea si Relatiile Publice (Facultatea de Jurnalism si Stiintele Comunicarii, Universitatea Bucuresti) si Limbile Straine (Universitatea "Spiru Haret"). Cel mai mult (sase ani) a lucrat in domeniul relatiilor cu clientii si in resurse umane la Telemobil (n.red. - fostul Zapp, achizitionat la inceputul anului trecut de Cosmote). Din primavara anului trecut, ea se ocupa numai de atelierul - muzeu Moara de hartie.
Ion Georgescu a urmat Facultatea de Drept (Universitatea Bucuresti), in timpul careia a contribuit la dezvoltarea Asociatiei Europene a Studentilor la Drept in Romania (The European Law Students' Association - ELSA). In septembrie 2002, impreuna cu doi asociati, a infiintat organizatia neguvernamentala Institutul Roman de Training (IRT) si in februarie 2003 firma de consultanta si training Cardington Grup. In prezent, el este presedintele onorific al IRT, sustinand inca unele cursuri, printre care cel despre mestesuguri. Cea mai mare experienta o are ca trainer, consultant si a sustinut cursuri pe achizitii publice si finantare din fonduri PHARE si structurale.
"Avem o biblioteca foarte mare, relativ variata, cu multe carti vechi, dar am avut nevoie de un catalizator, care a fost un curs de legatorie de carte obiect (in perioada ianuarie - martie, 2009), urmat de mine la Fundatia Calea Victoriei (n.red. - tinut de Dinu Bodiciu)", spune pentru startups.ro Ion Georgescu, cofondator al Morii de hartie.
Intre aprilie si mai 2009, Dana si Ion au facut un curs de hartie manuala cu Razvan Supuran, la Atelierul de Carte de la Muzeul Taranului Roman, dupa care au simtit nevoia sa dedice mai mult timp acestui hobby.
Primul pas in domeniul hartiei si al tiparului a fost facut la incurajarea catorva colegi de la cursul de legatorie urmat de Ion. Doreau sa creeze un loc unde sa se poata relaxa, dezvoltandu-si hobby-ul.
Dana si Ion Georgescu spun ca hobby-ul a inceput sa devina business anul trecut, cand au decis sa construiasca o cladire pentru a-si continua activitatea.
In prima parte a anului trecut, ei au inchiriat o fosta hala industriala din sudul Bucurestiului, unde au facut un atelier. Dupa mai multe evenimente neplacute (inundatii, tencuiala cazuta, mediu de lucru industrial), si-au dat seama ca spatiul nu este potrivit pentru ei si au inceput sa caute un nou loc pentru atelier in primavara anului trecut, cu visul de a-si construi propria moara de hartie.
Deschiderea atelierului - muzeu din Comana
Anul trecut, timp de cateva luni, cei doi au mers prin localitatile aflate cam la 30 km departare in jurul Capitalei.
Dana Georgescu spune ca au intuit ca locul noului atelier este in Comana (judetul Giurgiu), chiar daca li se parea ca zona este scumpa. Nu gaseau insa un loc.
Apoi au revenit la Comana pentru a vizita casa memoriala Gellu Naum si au reluat cautarile in zona. La mijlocul lunii august, anul trecut, au inceput negocierile cu proprietarii de loturi.
Dupa multe cautari, cand nu mai credeau ca vor reusi, au achizitionat doua terenuri alaturate. Locul Morii de hartie se afla pe cel mai inalt deal din Comana, numit Dealul Morii, iar strazile din jur poarta numele de “Morarilor” si “Morii”. Suprafata totala a terenului este de aproximativ 3.000 mp, din care cei doi au imprejmuit in jur de 1.000 mp pentru atelier.
Lucrarile de constructie la noul atelier au inceput anul acesta, in martie, iar la sfarsitul lui iunie au ajuns in stadiul in care Moara sa se poata muta. In iulie au amenajat spatiul si la inceputul lui august au inaugurat atelierul.
"Inaugurarea a fost un nou inceput pentru Moara de hartie, care este un spatiu creat de noi, dar deschis tuturor celor care au aceleasi principii si pasiuni ca noi. Moara de hartie este un loc magic, pentru ca am simtit magia povestii tot timpul, ceea ce ne-a ghidat sa mergem inainte, trecand cu bine peste incercarile care ne-au iesit in cale. Au fost multe intamplari care ne-au convins ca suntem pe drumul cel bun si ca, orice ar fi, trebuie sa continuam", spune pentru startup.ro Dana Georgescu.
Atelierul are aproximativ 200 mp, fiind suficient pentru activitatea din prezent.
"Desi numele <Moara de hartie> se refera la intelesul lui originar, strict la producerea hartiei, am inclus in proiect si alte mestesuguri inrudite - legatoria, tiparul si nu numai", explica Ion Georgescu.
In Romania mai sunt cateva mori de hartie, dar sunt in ruina, acestea disparand odata cu industrializarea.
"Noi n-am avut mori de hartie care sa supravietuiasca pana la mijlocul secolului al XIX-lea. Prima moara de hartie a fost la Brasov, apoi, Sibiu, Campulung Muscel, Ramnicu Valcea, langa Bucuresti, pe Colentina, Sabar, Ciorogarla (n.red. - toate acestea intre anii 1700 si 1850). In Cehia sunt mori de hartie care au functionat neintrerupt, de la 1.500. Noi vrem sa le recream si sa le adaptam vremurilor noastre. Din acest motiv, trebuie sa le reinventam, pentru ca n-am avut de unde lua echipamente ca atare", adauga Ion Georgescu.
Conceptul afacerii
Dana Georgescu spune ca cele doua idei centrale pe care se concentreaza Moara de hartie sunt oamenii si cartile.
"De cand a aparut site-ul proiectului, au inceput sa vina oamenii catre noi sub diverse moduri: sa ne dea hartie de la birou pentru reciclare, sa scrie articole pentru blog, sa ne doneze carti, unii dintre ei chiar ne-au propus sa vina sa ne ajute sa facem curatenie in atelier. Incepe sa se creeze o comunitate in jurul Morii de hartie", detaliaza Dana Georgescu.
La Moara de hartie se produce hartie realizata manual, se tiparesc si se leaga carti sau albume.
Pentru a invata sa lucreze cu hartia manuala si cu tiparul traditional, Dana si Ion au vizitat mori de hartie in Italia si vor sa mearga la cursuri in Germania.
"Am luat legatura si am fost invitati sa stam intr-un atelier foarte frumos din Elvetia, in care se toarna si litere de tipar inalt. Anul viitor, vrem sa vizitam Germania, Ungaria, Cehia, Austria si, poate, Danemarca, unde, din nou, am fost invitati sa vizitam un atelier de tipar", spune Ion Georgescu.
El adauga faptul ca, in Romania, cei implicati in domeniul hartiei manuale, tiparului si legatoriei sunt concentrati pe vanzarea de produse, in timp ce Moara de hartie isi propune sa fie un atelier - muzeu, un loc in care cel mai important rol il au invatarea si promovarea mestesugurilor.
Echipamentele si alte obiecte
De cand au inceput sa faca hartie manuala, Dana si Ion au cautat si echipamente potrivite pentru a tipari hartia in mod traditional.
Citeste continuarea articolului - pagina 2
DE RETINUT:
Moara de hartie este o afacere de familie lansata de doi pasionati de carti, hartie si caligrafie - Dana si Ion Georgescu.
Activitatile de la Moara sunt realizarea de hartie manuala, tiparirea si legarea de tiparituri, organizarea de ateliere de profil, prezentarea echipamentelor si obiectelor vechi de legatorie si tipar.
Hobby-ul celor doi a inceput sa devina business anul trecut, cand au decis sa construiasca o cladire pentru a-si continua activitatea.
Investitia in afacere este de 120.000 de euro, din care 90.000 de euro din imprumuturi de la prieteni si credite.
Din toamna acestui an, cei de la Moara de hartie au inceput demersurile pentru a infiinta o asociatie pentru promovarea mestesugurilor.
Redactor: Alina Botezatu
Un material startups.ro. Toate drepturile rezervate.