Start-up in producerea fantanilor de interior


Vlad Kiritescu tocmai absolvise facultatea cand s-a hotarat sa nu se angajeze, ci sa isi lanseze propria afacere. A identificat nisa de piata potrivita - producerea fantanilor de interior, si in vara acestui an a inceput activitatea.

 

Tanarul a identificat aceasta oportunitate de business anul trecut, cand una dintre cunostintele sale cauta o fantana de interior si a vazut ca sunt putini producatori in Romania. Vlad Kiritescu, Managing Partner al Bludeco Concept, a facut atunci un research online si a descoperit ca acest domeniu este dezvoltat in tarile occidentale, mai ales in Statele Unite ale Americii.

In acea perioada el tocmai absolvise facultatea (Economie generala la Academia de Studii Economice din Bucuresti) si trebuia sa decida daca se angajeaza sau isi lanseaza propria afacere.

Ideea de a lansa o afacere imi era demult inradacinata. Am hotarat sa incep propria afacere si sa fac un master pe marketing, ca sa vad cum reusesc sa aplic ceea ce invat intr-o afacere”, spune pentru startups.ro Vlad Kiritescu.

Pentru ca isi dorea sa inceapa o afacere, in toamna anului trecut, Vlad s-a inscris la prima editie a programului de mentorat Tineri Antreprenori si a reusit sa castige competitia. Mentorul lui a fost Irina Anghel, Managing Partner la Irina Anghel Law Offices.

La Tineri Antreprenori mi-am facut niste legaturi pe care le consider foarte importante si care m-au ajutat”, spune pentru startups.ro Vlad Kiritescu.
Infiintarea companiei

De anul trecut si pana la inceputul acestui an, Vlad Kiritescu s-a documentat, pentru a vedea care sunt preturile, materialele disponibile si ce produse se pot livra pe acest segment.

Procesul de informare si de creare a unor relatii si posibilitatii de colaborare, pe care pana atunci nu le aveam, a fost destul de indelungat”, spune Vlad Kiritescu.

Pregatirile pentru lansarea afacerii au inceput in primavara acestui an, iar in luna iunie a fost lansata firma Bludeco Concept si marca de fantai de interior Bluedeco.

Inainte de inceperea propriei afaceri, singura lui experienta a fost cea de angajat la Alpha Bank, unde analiza dosarele de credit.

In aceasta afacere, Vlad este asociat cu tatal sau, Mircea Kiritescu (Vlad detine 80% din companie, iar tatal sau 20%). Avand experienta in aeronautica (a lucrat in cadrul Aeroportului Baneasa din Bucuresti), Mircea Kiritescu se ocupa de partea tehnica si de productie.


Investia
Investitia initiala in afacere a fost de 5.000 de lei.

Nu este o suma mare, dar eu sunt de principiul ca daca incepi o afacere trebuie sa investesti atatia bani cat esti dispus sa pierzi in cazul in care nu merge. Pe parcurs veniturile au fost reinvestite si cred ca vor fi reinvestite o perioada destul de lunga de acum incolo”, spune Vlad Kiritescu.

El estimeaza ca recuperarea investitiei ar urma sa fie facuta in aproximativ un an.

Sunt mult mai preocupat sa am proiecte, sa produc, sa aduc valoare si dupa aceea va veni castigul mult sperat de orice antreprenor. Insa nu castigul rapid si mare ma motiveaza. In sase luni de lucru efectiv si un an de cand este ideea, am crescut enorm, pornind de la nimic si cred ca am realizat foarte multe”, adauga Vlad Kiritescu.


Modelul afacerii
Vlad Kiritescu spune ca cele mai multe fantani de interior de pe piata din Romania sunt importate si realizate din fibra de carbon sau plastic. Astfel, el s-a decis sa produca fantani de interior din materiale naturale precum piatra, cupru, bambus si ceramica.

A produce a fost mai mult o ambitie. Consider ca productia este un proces destul de dificil pentru o afacere”, spune Vlad Kiritescu.

Pentru productie, compania colaboreaza cu ateliere specializate in prelucrarea diverselor materii prime. Fiecare atelier realizeaza un tip de subansamblu (elementele din cupru, vasele, prelucrarea pietrei, consultanta pentru pompe si tehnica acvatica, precum si logo-uri si sisteme de iluminat). Apoi, subansamblele sunt asamblate de Vlad si de tatal lui.

Cred ca asta este cea mai buna modalitate in prezent de a desfasura afacerea, decat sa imi deschid eu un atelier care presupune niste costuri foarte mari. Fiind inca la inceput, nu pot asigura un salariu pentru cineva care astazi sta, maine lucreaza. Activitatea are fluctuatiile ei, mai ales in perioada aceasta in care toata lumea spune ca nimic nu merge, dar cand se va dezvolta si voi simti nevoia unui ajutor, cu siguranta voi angaja pe cineva”, precizeaza Vlad Kiritescu.

Citeste continuarea articolului - pagina 2


DE RETINUT:
Bluedeco Concept este o firma lansata anul acesta de Vlad Kiritescu impreuna cu tatal lui, Mircea Kiritescu.
Compania se ocupa cu producerea si comercializarea fantanilor de interior.
Investitia initiala in afacere a fost de 5.000 de lei, suma urmanda a fi recuperata in aproximativ un an.
Productia pieselor folosite la realizarea fantanilor a fost externalizata catre diverse firme specializate, iar cei doi actionari se ocupa de asamblarea acestora.
Materialele folosite sunt cele naturale precum piatra, cupru, bambus si ceramica.
Cele mai multe produse (80%) sunt vandute prin intermediul a cinci magazine partenere, restul de fantani (20%) fiind comercializate online, prin site-ul companiei.


Redactor: Alina Botezatu

Un material startups.ro. Toate drepturile rezervate.


Nu exista comentarii