Start-up in productia de nisa


Dintr-un consumator interesat de sapunurile naturale, realizate “la rece”, Doina Bratu a devenit anul trecut un antreprenor cu o afacere de familie in domeniu, intrand pe un segment de nisa, dar cu potential de crestere in perioada urmatoare.


Doina Bratu (foto) a devenit interesata de sapunurile naturale in 2005, cand vroia sa rezolve problemele dermatologice ale copilului si ale sotului. Insa abia la inceputul anului trecut s-a hotarat sa faca o afacere din sapunuri naturale realizate “la rece”, dupa ce in ianuarie renuntase la serviciu (este absolventa a, Facultatii de Finante, Asigurari, Banci si Burse de Valori din cadrul ASE Bucuresti si timp de zece ani, a organizat targuri si expozitii la Romexpo).

Si-a comandat carti de specialitate din strainatate si a inceput sa urmareasca ce se scrie online despre acest subiect, dar mai importante au fost incercarile facute de ea.

"Sapunul este un produs necesar, este unul dintre cele mai folosite produse de ingrijire si unul dintre elementele esentiale pe care s-a fondat civilizatia umana. A fost o perspectiva metafizica a ceea ce fac si mi-a amplificat pasiunea. Iti trebuie pasiune, pentru ca este destul de greu de facut. Daca stiam din start cate etape sunt, cate hartii trebuie sa fac, poate m-as fi speriat", spune pentru startups.ro Doina Bratu, initiatoarea afacerii Sanflora.

Numele marcii de sapunuri este un prenume de fata, intalnit in Ardeal, Doina Bratu fiind ardeleanca, de langa Blaj.

"Cand ne-am hotarat sa incepem aceasta activitate, am gasit repede si numele marcii. Am vrut sa fie romaneasca, ardeleaneasca, dar sa aiba si conotatii latine. Poate pentru ca legenda spune ca sapunul vine de la muntele Sapo, o colina a Romei pe care se faceau sacrificii de animale. Grasimea animalelor sacrificate curgand pe solul de cenusa vulcanica, elementele se combinau sub actiunea soarelui si a rezultat sapunul", spune Doina Bratu. 

Afacerea a devenit una de familie, in proiect implicandu-se si sotul Doinei, Marius Bratu.

"El este responsabil de marketing, promovare, partea financiara, logistica, s-a implicat in creatie, in design-ul si ambalajul produselor. Am avut noroc ca a inteles repede <nebunia mea>, in contextul crizei actuale, si a intuit foarte bine ca s-ar putea sa am dreptate", povesteste Doina Bratu.

Marius Bratu a absolvit aceeasi facultate ca Doina (Finante, Asigurari, Banci si Burse de Valori, in cadrul ASE Bucuresti) si a lucrat zece ani in domeniul bancar.

Primii pasi in business
Conform legislatiei (legea 178/2000), sapunul este un produs cosmetic, astfel ca trebuie sa indeplineasca mai multe criterii si fiecare tip de produs trebuie notificat la Ministerul Sanatatii.

"Notificarea in sine este o procedura formala, dar in spatele fiecarei notificari trebuie constituit un dosar de productie in care sa ai, printre multe cerinte, buletinul de analiza, certificatul tehnic pentru fiecare ingredient si pentru produsul tau si ce intra si ce iese din procesul de productie", explica Doina Bratu.

Una din cele mai dificile etape a fost gasirea furnizorilor, deoarece, pentru a putea face produse cosmetice este nevoie de ingrediente certificate. Plantele provin de la Plafar, iar celelalte ingrediente de la diversi producatori si distribuitori. Aceasta etapa a tinut din aprilie pana in iulie, anul trecut. Astfel, productia a inceput in iulie - august, dupa ce in iunie si iulie au fost finalizate dosarele de notificare a produselor.

Conceptul afacerii
In procesul de fabricare la rece, uleiurile din sapun nu sunt supuse actiunii focului, ci sunt mixate natural, astfel ca isi pastreaza calitatile in produsul final.

"Sapunul fabricat astfel are un continut ridicat in glicerina, care este valoroasa in industria cosmetica, pentru calitatile ei de a mentine apa in piele. Glicerina rezulta in mod natural alaturi de sapun din procesul de saponificare. Cum prin procedeul <la rece> nu se mai intervine asupra sapunului, glicerina ramane in intregime in sapun; industrial, ea se separa din sapun si se foloseste in alte aplicatii cosmetice, fiind foarte scumpa. De aceea, un sapun natural facut la rece nu va avea consistenta si aspectul unuia industrial: este un pic mai moale si mai cremos", explica Doina Bratu.

Ea are o pasiune pentru plantele medicinale, insuflata de tatal ei, astfel ca in sapun a vrut sa inglobeze in cat mai multe plante medicinale romanesti, sub forma de extracte, uleiuri si planta intreaga.

"A fost mandria noastra sa facem un lucru natural si romanesc. In Occident este un hobby si o traditie fabricarea sapunului natural artizanal, dar si noi trebuie sa convingem ca putem face asa ceva, fara niciun fel de complex de inferioritate fata de tot ceea ce vine din Occident. Trebuie sa fim cei mai buni, pentru a demonstra ca in tara asta se mai face ceva", spune Doina Bratu.

Sapunurile Sanflora sunt facute din uleiuri vegetale, uleiuri esentiale si alte ingrediente naturale (miere, argila, ovaz, musetel etc.).

"Le fac mai grase, pun mai mult ulei decat este necesar sa se saponifice integral. Nu vreau sa fac doar un sapun detergent, ci sa fie si produs de ingrijire, iar folosit constant sa suplineasca si nevoia de crema", explica Doina Bratu.

Retetele de sapun sunt create de ea, in prezent avand zece sortimente, rezultate din aproximativ 60 de variante.

"Creativitatea este infinita in acest domeniu. Trebuie sa intelegi exact chimia sapunului din liceu. Pe langa stiinta si chimie, este arta si combinare. Poti folosi in <n> variante de ulei, totul tine de cum le-ai testat, cat de bune sunt", precizeaza Doina Bratu.

Dupa preparare, sapunurile au nevoie de 24 de ore - 48 de ore pentru a se saponifica, dupa care se taie si se lasa la uscat in jur de patru saptamani, inainte de a fi puse in vanzare.

Vanzarea produselor
Produsele au inceput sa fie vandute din toamna anului trecut, cand antreprenorii au inceput sa participe la targuri de produse ecologice, traditionale sau handmade. Acum, sapunurile se vand si in magazinele naturiste, de tip plafar sau de concept (Bacania Veche, Librariile Carturesti etc.).
 

Citeste continuarea articolului - pagina 2
 

DE RETINUT:
Sanflora este o afacere de familie, lansata de Doina si Mihai Bratu, pentru a produce sapun natural, prin metoda la "la rece”.
Ideea de a face sapun i-a venit Doinei Bratu in februarie anul trecut, productia a inceput in vara, iar vanzarea la inceputul toamnei.
Investitia initiala in afacere a fost de 5.000 de euro, suma ce urmeaza sa fie recuperata in cateva luni.
Deocamdata, promovarea se face prin recomandarile clientilor si prin participarea la targurile de profil.
Sapunurile se vand in magazinele naturiste, de tip plafar sau de concept.

Redactor: Alina Botezatu
Un material startups.ro. Toate drepturile rezervate.


Nu exista comentarii