Afaceri in zbor
Trei oameni de afaceri si-au transformat pasiunea pentru zbor intr-un adevarat business. Anul trecut, ei au lansat pe piata Aventura Card, companie care inchiriaza avioane, motodeltaplane si motoparapante. In perioada urmatoare, vor sa se extinda si sa inceapa sa vanda aparate de zbor pe piata din Romania.
Eugen Rasoiu, unul dintre actionarii in companie, spune, pentru startups.ro, care este povestea acestei afaceri.
"Aventura Card a aparut pe piata din pasiunea pentru zbor a unor antreprenori. Cezar Mihalache, impreuna cu un alt prieten, a lansat afacerea in toamna anului trecut. Cand s-au hotart ca vor sa dezvolte business-ul, am intrat si eu in companie", spune, pentru startups.ro, Eugen Rasoiu.
Fiecare dintre cei trei actionari are rolul sau in companie - unul a oferit sprijinul material, in urma caruia detine pachetul majoritar de actiuni, Cezar Mihalache se ocupa de partea tehnica si de achizitii, avand 15 ani de experienta in domeniu, iar Eugen Rasoiu ofera consultanta de business si marketing.
Investitia initiala in afacere s-a ridicat la aproximativ 150.000 de euro. In perioada urmatoare, vor mai fi investiti inca 500.000 de euro. Cel mai scump a fost terenul care are in jur de 30 de hectare. Compania detine un avion usor, un motodeltaplan si o motoparapanta.
Punctul de plecare si de sosire pentru zboruri este aerodromul Aerofox din comuna Sirna-Tariceni, aflata la jumatatea distantei dintre Bucuresti si Ploiesti. Pentru efectuarea zborurilor, Aventura Card colaboreaza cu trei piloti (in curand, vor fi patru) - acestia nu sunt angajati permanenti ai firmei.
Concept
Afacerea se adreseaza, in principal, celor pasionati de zbor, insa, nu ii exclude pe cei pasionati de sporturi extreme, dornici sa isi ridice nivelul adrenalinei.
Majoritatea zborurilor efectuate pana acum au fost facute pentru clienti din Bucuresti, foarte putini fiind din afara Capitalei. Multe dintre comenzi au fost facute de catre femei, pentru iubiti, logodnici, soti, etc.
“Acesta este un sport frumos, insa, destul de scump. In targetul nostru intra, in special, oamenii de afaceri, directorii sau managerii de companii. Am avut si clienti care au inchiriat un avion pentru a zbura in tara, de exemplu, spre Cluj-Napoca sau Sovata”, spune Eugen Rasoiu.
Aparatele de zbor ajung pana la 200 - 300 de metri inaltime. Acestea ar putea ajunge si la 3.000 de metri inaltime, dar nu zboara atat de sus pentru a le permite clientilor sa vada mai bine peisajele.
Cel mai apreciat aparat de zbor al Aventura Card este motodeltaplanul - un aparat de zbor pe trei roti, cu doua scaune si o panza, care poate prinde pana la 150 km pe ora.
"Este aproape aceeasi diferenta dintre o motocicleta si o masina. In motodeltaplan simti cum trece aerul pe langa tine - in avion nu ai cum, pentru ca este inchis", spune Eugen Rasoiu.
Pentru a putea realiza vanzari si pe internet si a tine mai usor evidenta celor care cumpara serviciile companiei, actionarii Aventura Card au lansat o serie de carduri.
Acestea ofera intre 30 si 90 de minute de zbor cu motoparapanta, motodeltaplanul sau avionul usor si costa intre 160 de euro plus TVA si 339 euro plus TVA.
Promovare
Afacerea a inceput sa fie promovata de aproximativ doua luni.
"Avem o mica reclama in fiecare numar al revistei Sapte Seri, am trimis comunicate de presa si am avut cateva aparitii in media. De asemenea, am organizat o serie de concursuri impreuna cu mai multe site-uri specializate pe activitati precum sporturile extreme", spune Eugen Rasoiu.
In perioda urmatoare, Aventura Card urmeaza sa isi orienteze promovarea si pe segmentul de cadouri de business - orele de zbor fiind cumparate drept cadou pentru directorii de companii sau pentru angajatii care se remarca pozitiv in firma.
Piata
In Romania, nu activeaza foarte multe companii pe acest segment. Pentru a se diferentia de cei mai multi dintre concurenti, Aventura Card nu ofera doar zboruri cu avionul, ci si cu motodeltaplanul si motoparapanta.
“Concurenta este foarte mica. Pe partea de motodeltaplan si motoparapanta suntem cam singurii, cel putin in zona de sud a Romaniei. Mai sunt cateva firme in Transilvania care ofera servicii asemanatoare, dar noi nu intram in competitie cu ei”, spune Eugen Rasoiu.
Costuri
Pretul unei ore de zbor variaza intre aproximativ 140 de euro pentru motodeltaplan si in jur de 230 de euro pentru un avion usor.
“Preturile sunt mari, dar, daca vrei sa iti cumperi un avion, te-ar costa si mai mult, plus costurile de intretinere”, spune Eugen Rasoiu.
Un avion poate costa intre 20.000 de euro si cateva milioane (pentru aparatele de zbor cu cel putin 12 locuri). Costurile de intretinere ale unui avion se rdica la cel mult 1.000 de euro, din trei in trei luni. Asta in conditiile in care ai deja un aerodrom si un hangar propriu, altfel, trebuie sa platesti chirie si pentru acestea.
Dezvoltare
In prezent, Aventura Card detine un singur hangar care adaposteste trei avioane (unul folosit de companie si alte doua aparate de zbor care apartin unor prieteni). Insa, a fost deja data comanda pentru un al doilea hangar, iar in plan urmeaza constructia a inca zece hangare si cel putin o vila care sa aiba in jur de 16 camere.
“Vila va fi construita pentru a-i putea gazdui pe cei care vin pentru zboruri de agrement si vor sa stea mai multe zile. Hangarele nu vor fi doar pentru aparatele de zbor folosite de companie, ci si pentru a adaposti avioanele persoanelor fizice care nu au unde sa le pastreze”, spune Eugen Rasoiu.
Hangarele sunt necesare pentru ca, pe masura ce piata creste, proprietarii de avioane au nevoie de un loc pentru depozitarea acestora, atunci cand nu sunt folosite.
Unele persoane isi pastreaza aparatele de zbor in curte, in cazul in care detin o casa in afara localitatilor, intr-un spatiu deschis, restul, trebuie sa le pastreze intr-un hangar special.
Si, pentru ca romanii au inceput sa fie interesati de aparatele de zbor, proprietarii afacerii vor sa lanseze si un proiect prin care sa vanda avioane. Segmentul de piata pe care vor sa se extinda este cel al avioanelor sportive care costa intre 20.000 de euro si 100.000 de euro.
“Vom merge pe ideea achizitionarii unui aparat de zbor de catre mai multe persoane, in parteneriat. De exemplu, patru-cinci persoane care au fiecare cate 5.000 de euro, pot cumpara impreuna un avion de mici dimensiuni. Conceptul este destul de cunoscut in strainatate si incepe sa devina din ce in ce mai cunoscut si la noi”, spune Eugen Rasoiu.
Proprietarii afacerii estimeaza ca, intr-un an si jumatate sau cel mult doi, vor amortiza investitia initiala - depinde si de investitiile ce urmeaza sa fie facute in viitor – in functie de acestea, perioada de recuperare se poate prelungi pana la cinci ani.
Insa, nu ar fi o problema, pentru ca afacerea nu este gandita sa fie una profitabila pe termen scurt, ci este un business planificat sa creasca in timp, sa detina o pozitie solida in piata si abia apoi sa inceapa sa aduca profit pe termen lung.
Un material startups.ro. Toate drepturile rezervate.