(2) Franturi dintr-o viata hiperdinamica

Sa muti banii de la clienti catre tine. Nu vinzi, nu existi. Sau crapi (citat din Bogdan Comanescu). Ceea ce nu e de dorit.

Zilele astea, cu ceva vreme inaintea deschiderii oficiale, fac un preview la Bacania Veche. Ofer unui cerc restrans de clienti - toti, sau aproape toti selectati din comunitatea pe care Bacania a strans-o pe Facebook - o felie din ceea ce urmeaza a fi proiectul asta.

Pentru ca e chiar prima data cand consumatorul din Romania va da cu ochii de un astfel de  concept - retail + productie artizanala la fata locului, sub nasul clientului - sunt extrem de curios care va fi reactia vizitatorilor. De fapt e cu triplu scop: sa ne cunoastem, sa strang eu feedback si sa facem o prima vanzare.

•  Am realizat ca lucrurile care par a fi simple, dar care nu depind de tine, trebuie tratate drept urgente. Am crezut ca toata tarasenia cu actele e o chestiune de 5 zile lucratoare. Au trecut aproape 4 luni. Inca nu e totul rezolvat, desi procedura e pe drumul cel bun.

Marea greseala pe care am facut-o a fost sa nu tratez asta drept o urgenta. M-am focusat mult prea mult pe continut (amenajare si design, furnizori, oferta) si relationare. Zona birocratica - cea care pe mine ma deprima realmente - mi s-a parut a fi mult prea putin importanta. Gresit! Acum exact zona asta a ramas singura nerezolvata. Daca as avea toate documentele as deschide oficial maine.

Pe vremuri, cei care furau mancare erau plimbati prin targ cu alai mare, sa-i rada comunitatea. Aveau pe piept o placa pe care scria “cine face ca mine, ca mine sa pateasca”. Sa te rada tot satul era o chestiune extrem de grava atunci. Asa ar trebui sa patesc si eu. Ar trebui sa fiu plimbat prin fata tuturor antreprenorilor sau a viitorilor antreprenori cu placa asta atarnata de gat.

As vrea sa inteleaga cineva din intamplarea asta a mea ca AMANAREA NU E O REZOLVARE. Puneti-va actele in regula imediat ce va vine o idee.

•  Momentul in care “te arunci in apa adanca” este unul greu de ales. Cand deschizi? Sau cand TE deschizi? Cu alte cuvinte: cand incepi sa vinzi? De cele mai multe ori cred ca asta nu ar trebui sa fie decizia noastra. Stiu ca suna aiurea, insa fiecare dintre noi ajunge sa-si iubeasca atat de tare propria idee, incat este tentat sa o implementeze perfect. Nu e nimic rau in asta, doar ca asa ceva poate dura ani.

In Bacania Veche lipsesc o tona de lucruri. De la jumatate din marfurile de pe raft pana la canapeaua din hol, iarba din curte, protectia de plexi/sticla de la blatul de lucru, niste corpuri de iluminat, niste rafturi, desk-ul unde va fi casa de marcat... Adica o multime de lucruri lipsa. N-ar fi trebuit sa astept pana le rezolvam pe toate?

Mi-am dat singur raspunsul - ajutat de o multime de oameni care ma incurajau (notati diferenta: nu ma impungeau, ci ma incurajau) sa deschid. Sa invit oamenii in Bacania nefinisata in detaliu. Ceea ce am facut in weekend-ul trecut. Presiunea a fost enorma. Am reusit sa rezolv toate lucrurile astea pana atunci? Cu siguranta ca nu.

Dar Bacania nu este exclusiv despre canapeaua din hol sau despre protectia mea de plexi. Sau despre o lampa de pe perete. E despre mancare, despre bunatati, despre rasfat culinar, despre “aici ai voie sa ai orice pofta”, despre o vorba buna, despre o cafea impreuna, despre o limonada cu bucati mari de lamaie inauntru, despre povestea unei branze de capra (nu despre branza in sine), despre lucruri pe care ti le amintesti vag din copilarie, despre chestii bune de care nu stiai ca exista (sau ca MAI exista). E despre relatii intre oameni, nu despre niste obiecte lipsa.

•  Mai exista un lucru important. Numai noi stim exact cum trebuie sa fie un anume lucru gandit de noi. Clientii percep doar ceea ce vad. Majoritatea oamenilor care vor intra in Bacanie nici macar nu vor sti ca in hol eu as vrea sa pun o canapea. Si ca ea lipseste momentan. O sa vada un hol fara canapea. Canapeaua e doar in capul meu.

•  Mi-am depasit bugetul cu 25%. Cu cel putin 25%. Un bun prieten m-a ajutat sa ies din impas. E incredibil - realizez acum - unde am gresit cu estimarile. Am revizuit toate excelurile de pana acum. In nici unul nu aveam prevazuta vreo suma pentru “manopera”.

Intre timp, un calcul sumar a relevat faptul ca manoperele platite pana acum reprezinta cam 17,5% din totalul cheltuielilor (in cheltuieli includ si echipamentele). Adica aproape procentul cu care mi-am depasit estimarea initiala. Oi fi crezut ca vin mesterii sa imi presteze de placere?

Ultima prostie platita: 400 lei au fost inmanati unui electrician care a descalcit si rezolvat ce-a incalcit si gresit primul electrician. Stupid, nu? Multumesc de confirmare. Ar fi trebuit sa imi iau excel-urile si sa-i bag in conferinta pe toti prietenii mei. Sau sa merg la vreun cunoscut cu mai multa experienta. Ii ceream 5 minute din viata sa-mi spuna daca vede ERORI GRAVE. N-am facut-o, platesc! Si e scump. Cu 25% mai scump.

Marius Tudosiei este antreprenor si pregateste lansarea afacerii Bacania Veche.

Un material startups.ro. Toate drepturile rezervate.

Citeste aici alte articole din "Jurnal de start-up".