Marius Ghenea vorbeste despre tranzitia de la freelancing la antreprenoriat
Potrivit antreprenorului, cei care ajung in pozitia de freelancer intra deja intr-o activitate similara unei companii, unei afaceri, chiar daca la inceput nu realizeaza acest lucru. El crede ca este util ca, de la bun inceput, un freelancer sa isi puna problema ca un business-owner, deci ca un antreprenor.
“In primul rand, trebuie sa intelegem care sunt diferentele (daca acestea exista) si care sunt asemanarile (unele evidente) intre un antreprenor si un freelancer. Din acest punct de vedere, cele doua categorii se aseamana foarte mult prin natura self-employed a activitatii, prin asumarea tuturor riscurilor inerente acestor activitati ca si prin natura inovativa a activitatii (si un antreprenor ca si un freelancer trebuie sa inoveze in domeniul lui, pentru a se diferentia de ceilalti si pentru a avea succes)”, spune pentru startups.ro Marius Ghenea, Presedinte FIT Distribution si speaker in cadrul Conferintei Freelanceri.ro, care va avea loc pe 17 februarie, la Cluj-Napoca.
In ceea ce priveste diferentele, ele pot aparea in natura juridica a activitatii (care in cazul unui freelancer nu trebuie sa fie neaparat o companie), structura organizatorica (in general, antreprenoriatele sunt bazate pe echipe de antreprenori plus angajati, pe cand in cazul unui freelancer este vorba de cele mai multe ori de un one-man-show), precum si de modul in care se desfasoara activitatea operationala (la freelanceri, este vorba in general de home-office, de lipsa unei structuri de control financiar a afacerii, de lipsa departamentelor clasice de marketing, sales etc, chiar daca activitatile respective exista cu siguranta si la o intreprindere freelance, dar acolo sunt realizate nestructurat de o singura persoana).
Antreprenorul mai spune ca, de cele mai multe ori, startul in varianta freelance este dat de lipsa de satisfactie sau motivatie pe care o ai lucrand ca angajat intr-o companie, in conditiile in care poti si vrei sa faci lucrurile mai bine, dar nu reusesti din diverse motive.
In ceea ce priveste tranzitia de la o pozitie de freelancer la una de antreprenor de succes, Marius Ghenea este de parere ca trebuie parcursi cativa pasi simpli, dupa cum urmeaza:
1. Incepe sa gandesti si sa planifici ca un antreprenor. Asta inseamna ca, desi veniturile pe care le realizezi par in regula, nu trebuie sa fii multumit cu atat, trebuie sa masori succesul tau pe baza unor obiective stabilite in prealabil, exact asa cum face orice companie (ceea ce freelancerii nu prea fac). Stabileste-ti obiective si apoi masoara atingerea (sau, de ce nu, depasirea) lor.
2. Instituie un control financiar strict, chiar daca “toti banii din cont sunt banii mei”. Intr-o companie, acest lucru nu se intampla, exista un director financiar (sau macar un contabil), care te trage de mana si iti spune ca nu poti cheltui toti banii castigati pe o masina scumpa, deoarece vor urma si niste plati la furnizori. Daca nu vrei sa te complici de la inceput cu un contabil sau un controller financiar colaborator, invata macar tu cateva notiuni de baza de “personal finance”, mai ales pe partea de bugetare, si implementeaza-le in activitatea ta cat mai repede.
3. Masoara-ti timpul si eficienta activitatii. Daca lucrezi pentru tine, ar trebui sa lucrezi cel putin cu 50% mai mult si mai eficient fata de lucrul pentru un angajator, nu invers.
4. Creste tarifele. Multi freelanceri nu gandesc in termeni de “total cost”, asa cum ar gandi aproape orice antreprenor (intr-o companie, pentru orice produs sau serviciu vandut, exista in spate un calcul de cost care ar trebui sa includa orice element de cost). De multe ori, freelancerii nu gandesc in acest mod, nu au o alocare clara a costurilor. De aici si tendinta sa ofere servicii de mare valoare la preturi mult prea mici, ceea ce le poate afecta serios veniturile nete.
5. Focalizeaza-te! Pentru un antreprenor, focalizarea este critica, mai ales in prima parte a dezvoltarii afacerii (start-up). La fel de importanta este focalizarea si pentru un freelancer. Daca pornesti cu ideea ca vei oferi servicii de copywriting pentru site-uri web si ajungi ca, pe langa aceste servicii, sa mai oferi si servicii de instalatii sau reparatii auto, e clar ca ai o problema si ca, desi pentru o vreme s-ar putea sa para ca ai o afacere foarte buna, vei ajunge sa regreti aceasta defocalizare.
6. Formalizeaza contractarea. Multi freelanceri merg “pe incredere” cu clientii lor, nu pentru ca ar avea incredere, ci pentru ca nu au experienta in redactarea unor contracte legale. Apelati la sfatul unui avocat, ca sa nu regretati mai tarziu. Un antreprenor este obligat, din prima zi, sa apeleze la avocati pentru contracte (de la infiintarea companiei), si intelege (desi nu intotdeauna foarte bine) ca e mai bine sa platesti onorariile avocatilor decat daunele uriase pe care ti le-ar aduce lipsa unor contracte de buna calitate.
7. Ultimul pas (daca toti ceilalti au fost parcursi cu succes) este chiar sa infiintati o firma si sa continuati activitatea freelance de pe acea firma. Cu toate limitarile juridice si comerciale pe care o companie le poate avea, un SRL (sau o alta forma de organizare juridica similara) va poate da o cu totul alta traiectorie in viitor. Puteti angaja oameni, puteti structura o organizatie, puteti practic sa cresteti activtatea voastra infinit mai mult daca mergeti rapid catre pozitia de “antreprenor cu acte in regula”.
(Citeste aici mai multe despre cum poti participa la Conferinta Freelanceri.ro)
Un material startups.ro. Toate drepturile rezervate.