Program de educatie antreprenoriala pentru studenti
Organizat de Junior Achievement Romania, Start! Business isi propune sa ofere studentilor experienta de a dezvolta un produs sau serviciu in cadrul unei mini-companii cu clienti si operatiuni reale, colaborand cu consultanti voluntari.
”Afacerile de succes nu incep cu o idee excelenta, ci cu un proces care presupune dezvoltarea produsului sau a serviciului printr-un contact cat mai timpuriu cu potentialii clienti. In Start! Business oferim participantilor tot ce au nevoie pentru a face acest pas cat mai devreme: un cadru in care pot invata din propriile greseli in siguranta, training si consultanta si provocari prin care sa isi dezvolte abilitatile si atitudinea de care vor avea nevoie pentru a transforma aceasta experienta intr-un start-up real”, spune pentru startups.ro Lucian Gramescu, Operations Manager JAR.
Aflat la cea de-a treia editie, programul se va desfasura in perioada 15 noiembrie - 23 mai, inscrierile incheindu-se pe data de 5 noiembrie, se arata in comunicatul de presa.
Dupa finalizarea inscrierilor, participantii vor intra intr-un proces de clarificare a ideilor inscrise, proces in cadrul caruia vor primi feedback din partea consultantilor voluntari BCR cu care vor forma o echipa pana la sfarsitul programului. Aceasta etapa, de evaluare a ideii si formulare a modelului de afacere, va fi urmata de etapa de implementare: pana in aprilie 2012 au misiunea de a realiza un produs sau serviciu si de a valida modelul de afacere prin implementarea unei versiuni pilot. Finala nationala va avea loc in 23 mai, iar participantii vor fi selectati pe baza rezultatelor atinse pana la sfarsitul perioadei de lucru.
"Studentii se inscriu cu o idee de afacere, iar selectia se face din punct de vedere tehnic pe baza modelului de afacere pe care isi propun sa il testeze in program. O parte foarte importanta insa este nivelul de motivare al celor inscrisi, deoarece a participa in Start! Business inseamna in primul rand a implementa si a oferi ceva concret potentialilor clienti. Lectiile de antreprenoriat dure, dar importante, invatate prin aceasta metoda cer o anumita perseverenta", mai spune Lucian Gramescu.
Vanzarea produsului sau serviciului, intr-un format cat mai apropiat de cel final, este testul cel mai important pentru validarea modelului de afacere si confirmarea faptului ca oferta este de valoare pentru clientii potentiali. Aceasta etapa reprezinta cel mai avansat stadiu al unei afaceri pilot, urmat de transformarea intr-o afacere reala daca feedback-ul pietei este productiv. Inainte de a ajunge la aceasta etapa, studentii vor lucra si cu instrumente precum chestionare, interviuri, prezentari, intalniri cu furnizori si posibili parteneri, realizarea prototipului, insa cei care vor sa isi asigure locul in finala trebuie sa se apropie cat mai mult de ce inseamna un start-up.
Consultantii voluntari BCR sunt cei care lucreaza direct cu studentii, fiind asociati permanent companiilor pilot intr-un sistem de mentorat. Studentii au contact insa si cu alti consultanti, pe domenii de specialitate (de exemplu, tehnologie), care sunt fie experti in domeniile lor, fie reprezentanti ai unor alte companii.
La finalul programului, participantii au sansa de a castiga atat un seed grant, cat si o bursa de participare la finala Europe Enterprise Challenge, de la Skopje, din iulie 2012.
Din juriul care va selecta castigatorii celor doua premii vor face parte antreprenori, reprezentanti JAR, precum si reprezentanti ai Ministerului Educatiei si BCR.
In cadrul finalei Europe Enterprise Challenge, jurizarea se va realiza prin patru probe: evaluarea unei propuneri de investitie formulata de catre echipa, prezentarea afacerii intr-un pitch de cinci minute, prezentarea produsului/serviciului la stand si interviu cu juriul.
(Citeste aici mai multe despre participarea la eveniment.)
Un material startups.ro. Toate drepturile rezervate.