Sfaturi utile pentru noii investitori in arta
Stefan Grimberg activeaza in domeniul artei de peste 20 de ani - in 1992 a deschis prima galerie de arta de pe Calea Victoriei din Bucuresti, apoi a mai inaugurat alte doua galerii. In toamna acestui an a lansat si o Casa de Licitatii iar intr-un interviu acordat startups.ro, vorbeste despre investitile in arta.
Stefan Grimberg (foto), colectionar de arta si antreprenor, a fondat in anul 1992 societatea Da Vinci (proprietara brandului Grimberg, sub care activeaza astazi) si a deschis prima galerie de arta de pe Calea Victoriei (Bucuresti), care a functionat intre anii 1992 - 2004. In aceeasi perioada a mai inaugurat o galerie in zona Stefan cel Mare din Bucuresti iar o alta si-a deschis portile in centrul vechi din Capitala si functioneaza acum sub conceptul de Casa de Licitatie si Galerie de arta, intr-un nou sediu.
Luna aceasta va fi organizata si prima licitatie, cu un fond estimat la 1,5 milioane de euro.
Domeniul artei a inceput sa fie mai activ si in Romania pe masura ce investitorii si-au reorientat bugetele din piata imobiliara catre alte zone, cu randamente mai bune sau cu mai putine riscuri.
“Exista o anumita tendinta in aceasta zona, motivata de faptul ca piata imobiliara este blocata de ani de zile. Cei care inca mai detin capital si care incearca sa il plaseze cat mai bine au vazut ca din imobiliare nu se castiga, ca la banci dobanzile sunt real negative in loc sa fie real pozitive sau mult pozitive, ca in alti ani, astfel ca au incercat sa vada ce modalitate de plasamente este mai buna pentru capitalul lor. Iar cei care au inceput sa investeasca in arta au considerat ca au un randament bun. Important de stiut este insa ca in arta nu este bine sa te astepti la un randament pe termen scurt. Nu este o investitie financiara, un produs pe care iti frige mana si de care trebuie sa scapi imediat. Arta este un produs care asteapta acumulari financiare in timp. Cumperi astazi cel mai frumos lucru de pe piata si il platesti cel mai scump. Astfel, nu poti sa te astepti ca maine sa se vanda imediat si mai scump si sa si faci profit. Lucrurile trebuie sa se aseze, sa se decanteze in timp, dar inevitabil vine un castig financiar consistent si considerabil, daca ai rabdare si timp”, spune pentru startups.ro Stefan Grimberg.
El mentioneaza ca procentele de crestere sunt diferite in functie de autori. De exemplu, se poate observa o crestere substantiala in cazul lucrarilor celebre, din colectii celebre, semnate de Tonitza, Luchian si Pallady. In 1990 acestea se puteau cumpara cu sume intre 6.000 de dolari si 10.000 de dolari, iar acum doi ani de zile un Tonitza s-a vandut la 250.000 de euro plus taxe.
“Acesta este raportul eficienta - pret. Este adevarat ca au trecut 20 de ani, dar nu exista nicio alta investitie care sa poata aduce un astfel de profit. Si fara riscuri. A cumparat un obiect extraordinar de valoros, l-a tinut in casa, dar nu a riscat nimic, doar a asteptat”, explica Grimberg.
In acest moment, exista doua categorii principale de cumparatori romani de arta. In prima intra persoanele trecute de varsta de 60 de ani, care stiu foarte bine ce cumpara si, pe langa resursele financiare au si cunostinte in domeniu. In a doua categorie (care tinde sa devina covarsitoare pe partea investitionala) intra oamenii de afaceri cu varste intre 30 de ani si 40 de ani, fie self-made men, fie oameni care preiau afacerile de familie si le duc mai departe, oameni competenti si de succes, dar care nu au cunostinte in domeniul acesta, care nu au avut timp sa faca aceste acumulari si care sunt la inceput din acest punct de vedere.
Citeste continuarea articolului - pagina 2
Interviu realizat de Cristina Alexandru
Un material startups.ro. Toate drepturile rezervate.