Franciza "Profesorului Trasnit"
Fun Science este un sistem de franciza prin care copiii invata intr-un mod distractiv, prin experimente, diverse lectii din domeniul stiintei, care vin in completarea programelor scolare. In acest moment, exista deja francize in cateva judete din tara, iar pentru restul judetelor sistemul ramane in continuare deschis.
Conceptul de business Fun Science este de origine spaniola. Din momentul lansarii, in anul 1994, compania s-a axat pe dezvoltarea de programe educationale cu caracter distractiv, dedicate copiilor cu varste cuprinse intre 3 si 14 ani. In prezent, sistemul Fun Science cuprinde aproximativ 140 de unitati in franciza, in tari din Europa, Orientul Apropiat, Africa si America Latina.
Fun Science a intrat pe piata din Romania in 2005, sub forma de franciza simpla, prin firma Fun Science System din Bucuresti.
Investitia initiala a presupus taxa de franciza, de 28.000 de euro, la care s-au adaugat alte cheltuieli legate de lansarea afacerii pe piata din Romania, care s-au ridicat la circa 40.000 de euro - 45.000 de euro. Potrivit lui Viorel Stoica, directorul executiv Fun Science System, investitia a fost recuperata in aproximativ un an de zile.
Stoica mai spune pentru startups.ro ca, spre deosebire de noii francizati care beneficiaza de un pachet de business complet adaptat la piata romaneasca, el a trebuit sa investeasca foarte mult in adaptarea materialelor. De exemplu, traducerea tuturor manualelor care au stat la baza dezvoltarii afacerii, precum si in adaptarea scenariilor Fun Science, astfel incat acestea sa coincida culturii romanesti.
Dupa doi ani de activitate, in 2007, francizatul roman a dobandit calitatea de master francizor pe Romania. Pana in acest moment, masterul a acordat francize in judetele Brasov, Cluj, Timis, Galati si Braila.
Conceptul afacerii
Oferta Fun Science consta in programe educative si de divertisment, aplicate pe diferite domenii stiintifice precum fizica, astronomie, chimie, mediu, igiena, anatomie etc. Programele sunt alcatuite din sute de experimente prezentate de o echipa condusa de "Profesorul Trasnit". Sub supravegherea echipei, copiii lanseaza rachete, amesteca substante, reproduc diferite fenomene fizice etc.
"In sensul exact al obiectului de activitate Fun Science - activitati educative si de divertisment cu continut stiintific experimental - nu exista concurenta pe piata locala", spune master francizorul.
Cine sunt clientii
"Avand in vedere bivalenta obiectului nostru de activitate - educatie si divertisment, clientii nostri provin din toate zonele societatii unde exista un interes continuu sau ocazional pentru copii", explica Viorel Stoica.
Cererea vine de la scoli si gradinite (de stat si particulare), asociatii de parinti, organizatori de tabere si after-school, organizatii publice, consilii locale si primarii, ministere si ONG-uri, companii, centre comerciale, agentii de publicitate, cluburi pentru copii, persoane fizice etc.
"Campaniile publicitare sunt cele mai importante evenimente, iar aici venim cu scenarii si programe special concepute pentru fiecare client", spune Stoica.
In categoria clientilor fideli, o pondere insemnata o au si persoanele cu venituri mari, care apeleaza la serviciile Fun Science uneori si de cateva ori pe an, mai ales daca este vorba de familii cu doi sau mai multi copii.
Promovarea afacerii
Promovarea se face atat la nivel national de catre master francizor, cat si la nivel local, de fiecare francizat in parte.
Stoica spune ca cea mai eficienta modalitate de promovare este oferirea de activitati gratuite in locuri publice. Si asta pentru ca, in primul rand, oamenii interactioneaza in mod direct cu programele Fun Science. Iar, in al doilea rand, pentru ca de multe ori actiunile publice gratuite apar si in media.
Promovarea se mai face si prin portaluri dedicate copiilor si parintilor, precum si prin prezenta pe diferite forumuri.
Investitii si profit
In mod normal, taxa de intrare in franciza este de 28.000 de euro. Insa, francizatii care vor semna contractul in perioada 1 aprilie 2009 - 31 iunie 2009 vor beneficia de o reducere de 8.000 de euro la taxa de intrare in sistem.
Taxa de redeventa reprezinta 8% din vanzarile nete, la care se adauga taxa de publicitate nationala de 2%. Pentru ambele taxe exista o perioada de gratie de sase luni.
Pe langa aceste taxe, francizatul va trebui sa mai investeasca in promovarea afacerii la nivel local si in tot ceea ce tine de derularea activitatii in judetul sau (sediu, masina, telefon, materiale de birotica, personal etc).
Un avantaj al acestei francize ar fi costurile de operare reduse, deoarece francizatul nu trebuie sa investeasca intr-un spatiu anume, reprezentatiile desfasurand-se in locul solicitat de fiecare client in parte.
Recuperarea investitiei se realizeaza in aproximativ unu - doi ani. Dar Stoica spune ca perioada variaza in functie de profilul si determinarea francizatului, de priceperea si volumul de munca prestat de acesta, cat si de caracteristicile teritoriului in care activeaza.
"Dupa o implementare de succes, cifra de afaceri poate varia intre 50.000 de euro si 150.000 de euro pe an, in conditiile in care adaosul comercial variaza intre 60% si 80%", adauga master francizatul.
Obtinerea francizei
"Pentru a deveni francizat Fun Science, o persoana trebuie sa aiba in primul rand vocatia de a lucra cu copii si pentru copii", explica Viorel Stoica.
Daca aceasta prima conditie este indeplinita, francizatul va invata in doua sesiuni de training aspectele care tin de operarea afacerii. In plus, va beneficia de suport din partea francizorului pe toata durata contractului.
Pe langa manualele si materialele necesare derularii afacerii, francizatii vor primi si un portofoliu de aproximativ 130 de activitati specifice Fun Science, sub forma unor scenarii complete ce contin schite, inregistrari video, fotografii, dialoguri, indicatii regizorale si de protectia muncii. Acest portofoliu va fi insotit de un kit initial de aparate, substante si materiale de marketing, suficiente pentru primul an de activitate.
Pentru ca programele Fun Science se desfasoara in locurile unde se afla copii (gradinite, scoli, tabere, cluburi pentru copii etc), franciza poate fi operata dintr-un mic birou sau chiar de acasa.
Dupa preluarea francizei, principala sarcina a francizatul va fi creeze proiecte pe care sa le promoveze potentialilor clienti, sa se ocupe de vanzari si sa controleze calitatea serviciilor prestate.
Contractul de franciza se semneaza pe o perioada de sase ani si poate fi reinnoit fara plata unor taxe suplimentare.
Contextul din piata
Master francizatul roman spune ca afacerea Fun Science este protejata de efectele majore ale crizei financiare datorita diversitatii mari a categoriilor de clienti care apeleaza la serviciile companiei.
"In general, parintii cu educatie si stare materiala medie si peste medie, care reprezinta principalul nostru bazin de clienti, prefera sa reduca cheltuielile din alte zone ale nevoilor familiale decat din nevoile educative si de divertisment ale copiilor", explica Stoica.
Mai mult, el spune ca in acest an a crescut foarte mult numarul de petreceri private si a scazut usor cel de petreceri de companie la care a participat.
Potrivit lui Viorel Stoica, anul trecut, cifra de afaceri a Fun Science System s-a ridicat la circa 100.000 de euro. Insa, momentan, directorul companiei nu doreste sa faca o estimare pentru acest an.
Redactor: Oana Caltea
Un material startups.ro. Toate drepturile rezervate.