Importanta PR-ului pentru un start-up
Cand te gandesti sa incepi o afacere iti pui in mod obligatoriu doua intrebari: de ce are nevoie piata si cum poti tu sa-i oferi acel ceva. Din pacate, cu toate ca la aceste intrebari nu este de loc usor de raspuns, greul de abia apoi urmeaza. Intr-un caz fericit, poti spune ca ai descoperit o nevoie reala a pietei si ai reusit sa oferi acel produs sau serviciu.
Cecilia Caragea (foto), PR Manager la Arena Communications, explica pentru startups.ro de ce este PR-ul important pentru un start-up.
Chiar daca oferi un serviciu sau un produs necesar in piata, trebuie sa faci astfel incat cei care au nevoie de el sa vina la tine. Cum poti face asta? Raspunsul clasic este simplu - publicitate. Numai ca publicitatea este scumpa si lumea advertisingului e supraaglomerata. E ca intr-un sat in care, langa fiecare copac, cineva bate toba si striga un anunt. Daca nu acoperi celelalte voci, nici nu te auzi. Daca anuntul e deja cunoscut si trebuie doar reamintit, e mai usor.
Este ca intr-un grup de prieteni care si-au inventariat cele mai bune bancuri. Nu mai este nevoie sa le repete, e suficient sa spuna o cifra si toti izbucnesc in hohote de ras. Doar ca tu nu ai o cifra... Trebuie sa spui toata povestea. Dar ai o poveste? Una cunoscuta, una publica? Evident, inca nu.
Brand-ul tau trebuie sa spuna o poveste
Advertising-ul are probleme sa creeze o poveste. El este specializat in a ne readuce aminte de brandurile cunoscute, mult mai greu reuseste sa construiasca o poveste. De aceea, in ultimii ani, literatura americana a fost plina de povesti triste cu firme care au pornit cu idei exceptionale, care ar fi trebuit sa se bucure de un succes remarcabil, dar care au trebuit sa inchida rapid. Au investit tot capitalul in publicitate, au intrat in dificultate de plati si au disparut din piata inainte ca potentialii clienti sa fi auzit de ele.
Evident, nici daca vei sta tacut si rabdator sa apara clientii ca prin minune, adusi de steaua ta norocoasa, nu vei avea mai mult succes. Nu este insa o dilema. Solutia este relativ simpla si bine cunoscuta. La fel cum a trebuit sa descoperi un produs de care publicul avea nevoie si a trebuit sa fii in stare sa-l produci, la fel trebuie sa descoperi care este povestea pe care publicul vrea sa o auda pentru a veni la tine.
Povestea este cea care face din tine un brand, cea care te face cunoscut. Povestea corespunde acelui lucru remarcabil de care are nevoie lumea si pe care tu ai descoperit cum sa-l faci pentru ei. Cel care se ocupa de crearea si raspandirea povestii nu este advertisingul, ci PR-ul. El nu face minuni, nu aduce tot targul peste noapte la usa ta, asa cum ar trebui sa faca tobosarul, dar nici nu este atat de vorace incat sa-ti consume toate resursele. El te ajuta sa cresti lent, dar sigur. El te ajuta ca povestea ta sa devina povestea de succes a grupului tau tinta. De abia apoi poate si advertisingul sa le-o reaminteasca.
Marketingul trebuie dublat de PR
PR-ul merge in tandem cu marketingul. Povestea insoteste produsul. Impreuna conving publicul, creeaza avocatii sau ambasadorii brandului. Acel brand care inca nu s-a nascut, dar pe care ei il aduc la viata. Acesti ambasadori sau avocati sunt voluntari, ei nu costa.
Dar ei nu apar decat daca ai intr-adevar ceva remarcabil de oferit. Un produs insotit de o poveste. O poveste pe care ambasadorii sa isi doreasca sa o spuna, un produs pe care sa isi doreasca sa-l foloseasca. Marketingul le ofera produsul, iar PR-ul - povestea. Ceea ce este insa esential este acel ceva de exceptie care cucereste ambasadori, avocati si, in fine, publicul larg.
Daca tu nu ai incredere in produsul tau cu atat mai putin vor avea altii. Daca crezi ca timpul le rezolva pe toate si produsul tau se va impune de la sine, exista un mare risc sa imbatraneasca inainte de a afla cineva de el. Caci produsele imbatranesc si mor mereu mai repede.
Marcile de succes stiu sa-si redescopere mereu produsele, stiu sa gaseasca acele elemente de exceptie, acele idei remarcabile care permit ca povestea sa se depene mereu mai departe, mereu mai fascinanta, convingand mereu mai multi avocati si ambasadori.
Micul vrajitor, cel care stie cum se face si ce se face cu o poveste de succes, se numeste PR. Daca vrei intr-adevar sa creezi un brand, ai nevoie de PR. Aripile cu care porneste un brand, cele care il poarta spre inima publicului, cele care ii asigura succesul, poarta numele de PR.
Un material startups.ro. Toate drepturile rezervate.