Intoarce-te la prima pagina a articolului - pagina 1
Platforma are 4.000 de utilizatori, majoritatea din Romania si Indonezia, compania intentionand sa utilizeze switter.com pentru interactiune in randul media cu care are deja parteneriate.
Extinderea serviciului de microplati
De anul trecut, Simplus a inceput sa ofere solutii de plata prin SMS in Italia, Spania (pentru romanii din aceste tari), Turcia (continut propriu: jocuri, platforma online), Bulgaria, Republica Moldova si Ungaria. In planul de extindere de anul trecut erau trecute si Ucraina si Belarus, unde nu s-a reusit stabilirea parteneriatelor initiate, dar intentia de extindere se mentine.
Din acest an, compania va fi prezenta in Polonia, Cehia si Azerbaidjan, cu partenerii polonezi avand o colaborare mai extinsa.
"Noi suntem si agregator de continut, nu numai dezvoltator de continut, si piata poloneza este o sursa de continut si de inspiratie pentru cea romaneasca, atat pe mobile, cat si pe online. Sunt companii poloneze care au inceput sa se dezvolte in regiune si sa faca achizitii, inclusiv in Romania, de la online pana la multe alte domenii. Ii intereseaza sa aiba un parteneriat cu companii mai mari din zona. Dorim sa adaugam si Cehia la portofoliu, astfel incat o companie mare sa isi poata activa o solutie de plata in intreaga regiune (n.red. - zona Centrala si de Est a Europei)", adauga antreprenorul.
Pentru prezenta in alte tari, Simplus incheie cu firme similare parteneriate de reprezentare a intereselor regionale pentru microplati si localizare (traducere si promovare locala), scopul fiind reducerea costurilor.
Veniturile companiei
Cifra de afaceri a Simplus a crescut cu 150%anul trecut, fata de anul precendent, ajungand la cinci milioane de euro.
Pentru mai multa stabilitate financiara, firma si-a diversificat tipurile de continut din care are venituri. Astfel, ponderea televiziunilor in cifra de afaceri s-a redus (de la 60% in 2008, la 50% anul trecut) si au fost adaugati clienti din zona radio (Radio 21), pentru care tarifele sunt mai mici, insa volumul este mai mare. Cel mai important client al firmei reprezinta 12% - 15% dintre venituri.
"O crestere foarte mare am inregistrat-o anul trecut in zona de plati pentru site-uri, de la astrologi, pana la jocuri, dar sunt si multe alte tipuri de plati pentru continut online, de la o carte in format fizic pana la bani virtuali", mai spune Dan Boabes.
Pentru acest an, Simplus estimeaza o crestere a cifrei de afaceri cu 10% - 15% fata de anul trecut, ajungand la aproximativ 5,5 milioane de euro.
Obiectivele pentru 2010
Dan Boabes spune ca nu intentioneaza sa mai cumpere alte companii, ci sa dezvolte proiectele din prezent.
El mentioneaza ca a primit oferte de preluare a Simplus, atat din partea fondurilor de investitii, cat si a altor companii, si ca au fost discutii in acest sens, dar ca nu este momentul potrivit pentru vanzare.
"Deocamdata inca este loc de crestere si vrem sa ne focalizam pe aceasta directie. Noi am avut experienta unei vanzari de succes (n. red. - vanzarea Parla Tel in 2007 catre DCS SA - Digital Cable Systems, controlata de fondul de private equity AIG NEW Europe Fund II) insa strict procesul de vanzare ne-a blocat activitatea timp de sapte - opt luni, pentru ca nu suntem foarte multi (n.red. - 14 angajati), astfel ca daca am vinde nu am mai putea dezvolta proiectele", explica Dan Boabes.
Numarul redus de angajati a trecut in stand-by si solutia de localizare geografica prezentata in toamna anului trecut, xtify.ro, prin care se pot trimite mesaje personalizate catre utilizatori, in functie de locul unde se afla. Chiar si asa, localizarea geografica ramane una dintre tendintele in care antreprenorul crede, inca de acum doi ani.
"Localizarea va fi exact ce s-a intamplat acum zece ani cu fotografiile personale, cand era foarte straniu sa iti spuna cineva <descarca-ti fotografiile pe un site>. Acum, probabil 95% dintre persoane vor fi deranjate daca le ceri sa fie localizate intr-o anumita zona. Lucrurile se vor schimba, pentru ca vor incepe sa apara beneficii. Chiar anul acesta este unul al exemplelor pozitive in zona aplicatiilor de localizare, cel putin in strainatate", mai spune Dan Boabes.
In SUA, una dintre aplicatiile de succes legate de localizarea geografica este Foursquare, iar twitter.com a adaugat de curand o astfel de facilitate.
Anul trecut, in august, Simplus a achizitionat Pocket, un furnizor de continut TV sau video on demand pentru platformele operatorilor mobili. Valoarea achizitiei a fost de 200.000 de euro.
"A fost o investitie naturala, in completarea activitatii principale. Este greu de spus cand se va recupera. Conteaza foarte mult cum vom reusi sa dezvoltam Pocket-ul in regiune (n.red. - Europa Centrala si de Est). Daca planurile noastre se vor concretiza, poate insemna o recuperare a investitiei in maximum doi ani", detaliaza Dan Boabes.
Activitatea Pocket va fi pastrata separat de restul proiectelor, deoarece are alte obiective decat Simplus.
Intoarce-te la prima pagina a articolului - pagina 1
DE RETINUT:
Simplus Invest va lansa in luna august doua noi proiecte, un portal pentru prescolari si o aplicatie pentru scurtarea de URL-uri.
Investitia in ambele proiecte ar putea ajunge pana la 100.000 de euro.
In ultimul an, firma si-a diversificat sursele din care provin veniturile, pentru a nu mai depinde de o singura companie.
Pietele externe pe care este prezenta Simplus sunt Italia, Spania, Turcia, Bulgaria si Republica Moldova, urmand ca din acest an sa fie si in Polonia, Cehia si Azerbaidjan.
Pentru 2010, Dan Boabes, fondatorul companiei, estimeaza venituri de aproximativ 5,5 milioane de euro.
Antreprenorul spune ca a primit oferte de preluare a firmei, dar ca nu este momentul potrivit pentru vanzare.
Redactor: Alina Botezatu
Un material startups.ro. Toate drepturile rezervate.
Publicat pe 03 August 2010 la ora 01.01