Spectacolul din bucatarie
Quasi Pronti este un concept de fast-food unde clientii isi pot alege singuri ingredientele si pot asista chiar la prepararea mancarii. In Romania exista o singura unitate, insa master francizatul roman cauta parteneri pentru extinderea in franciza in toate orasele mari din tara.
Desi mancarea este specific italieneasca - paste si pizza, retetele Quasi Pronti poarta amprenta originii braziliene a familiei Ribeiro, care a lansat acest concept in Portugalia. Marca are o vechime de zece ani pe piata de origine, fiind prezenta in toata Portugalia, in special in centre comerciale.
In Romania, master franciza a fost preluata in vara lui 2008 de compania Delicios Food. Prima unitate a fost deschisa in noiembrie 2008, in centrul comercial Liberty Center din Bucuresti. Aceasta a fost si prima unitate in franciza deschisa in afara Portugaliei.
Anul acesta, Quasi Pronti urmeaza sa intre pe piata din Anglia, iar in momentul de fata, se poarta negocieri cu parteneri din Spania.
Conceptul Quasi Pronti
“In primul rand este vorba de un <Cooking Show>. Clientul alege, noi gatim. Cam acesta ar fi conceptul”, explica pentru startups.ro Gabriela Gavojdea, director general Delicios Food.
Ea spune ca in meniul Quasi Pronti nu exista retete fixe. Desi felurile de mancare se limiteaza la paste si pizza, clientul este liber sa-si aleaga singur combinatia de ingrediente dorite. Iar dupa alegerea acestora, poate sa asiste la intregul proces de preparare a mancarii.
Pe langa modalitatea de servire, Gabriela Gavojdea spune ca o alta noutate este reprezentata de conceptul de fast-food unde poti servi o gama variata de paste.
“In Romania, pastele nu reprezinta un produs pe care sa-l gasesti intr-un fast-food. Cel putin pana acum, pastele reprezentau un fel de mancare pe care il serveai numai la restaurant”, explica reprezentanta Quasi Pronti.
In principiu, clientii companiei au varste cuprinse intre 20 de ani si 50 de ani si venituri medii si peste medie.
Pana in prezent, promovarea brandului s-a facut in cadrul Liberty Center - prin promotii, demonstratii de gatit, plus parteneriate cu patinoarul si cinematograful din incinta mall-ului - dar s-au organizat si campanii de distribuire de pliante in zona mall-ului.
De ceva vreme exista si un parteneriat cu o organizatie non-guvernamentala, cu care se colaboreaza pentru anumite evenimente.
Investitia in preluarea francizei
Suma initiala pe care trebuie sa o investeasca un francizat variaza in functie de suprafata spatiului ales pentru deschiderea unitatii.
La un spatiu de 30 mp (n.red. - suprafata minima pentru deschiderea unui fast-food Quasi Pronti) investitia initiala este de aproximativ 100.000 de euro.
Din aceasta suma, taxa de franciza reprezinta 20.000 de euro. Restul banilor se investesc in amenajarea si dotarea unitatii, precum si in stocul initial necesar inceperii activitatii.
Recuperarea investitiei initiale intr-o franciza Quasi Pronti este estimata la o perioada de doi - trei ani.
In baza experientei cu unitatea pilot din Bucuresti, Gabriela Gavojdea spune ca cifra de afaceri care poate fi inregistrata de un fast-food Quasi Pronti este de aproximativ 360.000 de euro pe an.
“Evident, cifra poate varia in functiile de conditiile pietei, pentru ca in aceasta perioada de criza toti consumatorii nostri sunt afectati”, explica Gabriela Gavojdea.
Totusi, ea este de parere ca cel mai mult conteaza amplasarea unitatii. Daca exista o amplasare bine gandita, exista si acel trafic necesar de clienti, care sa asigure un nivel optim de vanzari.
Sistemul de franciza
“Pentru a deveni francizat, orice candidat trebuie in primul rand sa creada in concept. Si vorbim de o dorinta personala de a reusi si de a se implica in afacere”, precizeaza Gabriela Gavojdea.
In rest, candidatul nu trebuie sa aiba in mod obligatoriu experienta in afaceri sau in domeniul alimentatiei publice. El beneficiaza de training initial in tot ceea ce tine de lansarea si derularea afacerii, precum si de suport din partea master francizorului pe toata durata contractului de franciza.
Contractul de franciza se semneaza pe o perioada de cel putin cinci ani. In cazul in care se va decide reinnoirea acestuia, francizatii nu trebuie sa plateasca nicio taxa.
Taxa de redeventa, calculata ca procent din vanzari, variaza intre 2% si 4%. La aceasta se mai adauga si o taxa de marketing de circa 2%. Ambele taxe sunt negociabile si se platesc trimestrial, pentru o mai usoara contabilizare.
In ceea ce priveste exclusivitatea teritoriala, aceasta se va acorda in functie de angajamentele pe care si le asuma fiecare francizat in parte la semnarea contractului.
“Ca master francizati pe Romania, ne-am creat propria baza de furnizori, care indeplinesc insa conditiile de calitate impuse de compania mama”, spune reprezentanta Gabriela Gavojdea.
La fel vor proceda si francizatii locali - pot colabora cu orice furnizori, mentinand insa calitatea produselor.
Ceea ce se impune francizatilor este design-ul unitatii, care trebuie sa corespunda cu modelul conceput de compania mama. Insa si aici pot fi acceptate anumite idei inovative.
Strategia de extindere
Gabriela Gavojdea spune ca in aceasta perioada afacerea este afectata de criza din piata la nivel de extindere. Astfel, se analizeaza mult mai atent conditiile impuse de dezvoltatori la negocierea contractelor de inchiriere.
Insa, franciza se va extinde cu siguranta, deoarece exista cerere din partea clientilor. Ca atare, reprezentanta Quasi Pronti are in vedere deschiderea a inca doua noi unitati in Bucuresti, prin investitii proprii, pana la finalul anului.
Indeplinirea acestui plan va depinde si de conditiile obtinute in urma negocierilor cu reprezentantii diverselor centre comerciale.
“Extinderea retelei vizeaza atat Bucurestiul, cat si orasele cu potential din tara. Si vorbim atat de investitii proprii, cat si de potentiali francizati. Dar ideea de baza este sa dezvoltam afacerea prin acordarea de francize simple”, adauga Gabriela Gavojdea.
Ca amplasare a unitatilor, sunt vizate tot centrele comerciale, insa nu este exclusa deschiderea de unitati amplasate stradal.
Redactor: Oana Caltea
Un material startups.ro. Toate drepturile rezervate.