Start-up cu produse ecologice


Afacerea Eco-Baby s-a nascut din dorinta unui antreprenor de a schimba mentalitatea romanilor. Liliana Bouladoux s-a intors din Franta in Romania, tara ei natala, cu ideea unui start-up prin intermediul caruia sa comercializeze produse ecologice si sa impuna un alt stil de viata.

 

Venind in tara si vazand nepasarea si lipsa de bun simt de la noi m-a ingrozit. Mi se pare necinstit sa nu fac sa profite si cei de aici de experienta mea”, spune pentru startups.ro Liliana Bouladoux, antreprenor, General Manager al Eco-Baby.

Astfel, in 2008, ea a lansat afacerea Eco-Baby, care comercializeaza de la scutece ecologice lavabile pana la detergenti biodegradabili si produse de ingrijire atat pentru copii, cat si pentru adulti.


Conceptul afacerii

In urma cu 15 ani, Liliana Bouladoux a plecat in Franta si s-a stabilit in Paris, unde si-a luat licenta in Drept si a lucrat in industria cinematografica, in zona de productie. S-a gandit sa lanseze propria afacere in 2007, cand a ramas insarcinata.

In momentul cand am ramas insarcinata eram ferm convinsa ca nu vreau sa folosesc scutece de unica folosinta, pentru ca nu imi placea ideea deseurilor. In trei ani, deseurile generate de bebelusul meu vor ajunge un munte de scutece care se degradeaza in 300-500 de ani”, spune ea.

Auzind ca exista si scutecele lavabile, a cautat pe internet si a comandat. Liliana spune ca acestea sunt mai scumpe la inceput, dar un calcul arata ca timp de 3 ani economisesti 1.500 de euro, pentru ca un scutec lavabil poate fi cumparat la nasterea copilului si folosit pana cand acesta implineste 3 ani, avand avantajul ca marimea se regleaza in lungime si latime.


Deschiderea afacerii
Dupa cateva luni de sedere in tara, cand a folosit pentru copilul ei scutece lavabile, familia si cei din jur au observat atat economia de bani, cat si usurinta cu care se utilizeaza. Astfel, in 2008, cu mentalitatea dobandita in Franta, Liliana Bouladoux a decis sa isi investeasca banii personali (in jur de zece mii de euro, primiti in avans pe trei ani de concediu de maternitate) intr-un business cu orientare ecologica - Eco-Baby. Marea majoritate a banilor a mers catre marfa.

Conceptul este: cat mai putine deseuri, cat mai mic impactul asupra mediului si asupra mediului marin (daca folosim scutece lavabile si le spalam cu detergenti poluanti, ecuatia ecologica nu da bine la sfarsit). Am inceput cu scutece lavabile si detergenti biodegradabili - nucile lavabile ce contin saponina din India si din Nepal”, spune Liliana Bouladoux.


Costurile business-ului

Produsele sunt importante din Franta, Germania si Austria, dar sediul firmei este in orasul natal al Lilianei Bouladoux, Macin, judetul Tulcea.

Familia ma ajuta foarte mult, dar eu sunt singurul angajat pentru ca deocamdata nu imi pot permite altfel. Eu fac livrarile, eu sunt in contact cu presa, cu clientii si tot eu am facut site-ul si il actualizez”, marturiseste ea.

Pe parcurs, gama de produse vandute s-a largit cu o serie de cosmetice pentru copii si adulti, certificate bio. Produsele pot fi comandate online, iar livrarea se face fie prin posta, fie personal.

In ceea ce priveste promovarea, singurul program a inceput in luna ianuarie, anul acesta, in maternitati, unde managerul distribuie personal mamicilor scutece biodegradabile.

Afacerea a progresat si datorita clientilor, care sunau si avertizau ca nu exista anumite produse postate pe site. Cand lucra la constructia site-ului, Liliana a aflat de targul Baby Expo, unde isi putea prezenta produsele. Acolo a fost prima expunere a firmei sale, in noiembrie 2008, cand a cumparat o gama variata de produse pe care le-a prezentat la targ.

La primul Baby Expo nu ne-am scos nici banii de participare, dar lucrurile au iesit bine, pentru ca am vandut ceva, iar eu nu ma asteptam sa vand. Nu am vrut sa dau produsele la jumate de pret sa scap de ele”, spune ea.

Al doilea targ de profil la care a participat anul acesta, a venit cu mai multe vanzari si un impact foarte bun pentru firma.

In ultima zi a targului nici nu mai aveam ce sa vindem. Inscrierea a fost 3.000 de lei si ne-am acoperit cheltuielile. Cu toti banii castigati am platit datoriile catre stat si datoria pentru programul publicitar din maternitati”, spune Liliana.


Obstacole
Principalul obstacol la demararea afacerii a fost mentalitatea cumparatorilor.

Mi s-a spus ca sunt idealista, dar m-am gandit ca este incorect sa nu merg inainte”, spune ea.

O alta problema in dezvoltarea afacerii a tinut de partea financiara, pentru ca nu a reusit sa obtina un credit bancar pentru afacerea ei. Liliana spune ca in Franta bancile sunt mai deschise spre finantarea afacerilor ecologice.

Nici realizarea flyerelor de promovare nu a fost simpla.

Cand am cerut hartie reciclata de la o tipografie mi-au spus ca nu au asa ceva. In final, am gasit la un singur distribuitor, dar cand m-am intors la tipografie cu hartia mi-au spus ca le stric renumele si masinile daca realizeaza acest tip de flyer. Cu o saptamana inaintea primului Baby Expo, am imprimat acasa flyerele, le-am pliat si am mers la targ”, mai spune ea.


Comertul echitabil
Pe masura ce afacerea s-a dezvoltat, firma si-a imbogatit oferta de produse si a intrat in circuitul comertului echitabil. Acesta se traduce prin faptul ca producatorii sunt incurajati sa respecte retetele traditionale ale anumitor produse, in schimb primind un pret corect de achizitie.

Nu vreau sa devina produse de lux. Intre decembrie 2008 si sfarsitul lunii ianuarie 2009, am fost in Germania, Italia, Franta si Austria la furnizori care imi impuneau preturi de vanzare egale cu cele din Europa. In Uniunea Europeana pretul unui scutec 3 in 1 este de 25 de euro. Daca eu il vand cu 25 de euro, va fi un produs de lux si interesul meu nu este acesta. Interesul meu este ca un numar cat mai mare de mamici sa reduca deseurile”, precizeaza Bouladoux.

Ea sustine ca produsele normale si cele bio nu sunt comparabile. In general, produsele bio sunt mai scumpe 20% - 40% fata de cele traditionale. Totusi, exista si cazuri cand produsele traditionale sunt mai scumpe decat cele bio.


Profit estimat
Managerul Eco-Baby sustine ca deocamdata afacerea este finantata din bani personali si nu se asteapta la profit in primul an si jumatate de la lansare.

Am spus ca nu vreau sa dau un tun financiar si toata lumea mi-a ras in nas. In strainatate, marja de 20% este extraordinara. Aici toti mi-au spus ca muncesc pe degeaba. Chiar si contabila mea ma sfatuieste sa maresc preturile”, spune ea.

Daca timp de un an si jumatate nu apar profiturile, Bouladoux va lua doua masuri. Prima va fi sa apeleze la un consultant care sa studieze politica ei de marketing si manageriala si sa ii spuna cu ce a gresit si daca mai poate indrepta lucrurile. Apoi, isi va da sase luni sa remedieze greselile si daca dupa aceasta perioada nu incepe sa aiba bneficii, se gandeste sa inchida afacerea. Daca vor exista beneficii, afacerea isi va extinde gama de produse si vor fi angajati oameni dedicati care sa se ocupe de partea adeministrativa si de comenzi.


Redactor: Lidia Ionita

Un material startups.ro. Toate drepturile rezervate.


Nu exista comentarii