In cazul meu, suflul antreprenorial nu a fost innascut, ci dobandit, pe principiul „Pofta vine mancand”. 

Am fost un angajat constiincios. Am considerat mereu ca m-as trada pe mine insami daca mi-as face treaba de mantuiala, ca mi-as pierde timpul daca m-as preface ca muncesc, asteptand sa treaca orele.

Nu am fost un angajat dezamagit. Mi-am ales sa fiu jurnalist: o meserie care mi-a placut, (si inca imi place!) care mi-a oferit satisfactii; am avut, in linii mari, o viata frumoasa ca angajat. Si am fost angajat pret de aproape 14 ani, incepand de la 21 de ani. Am avut experiente de munca diverse, in spatii geografice si culturale diferite. Din toate am invatat cate ceva.

Mi-am facut studiile timp de 4 ani in Franta si am lucrat aproximativ 7 ani acolo, o tara in care salariatii sunt respectati, in care nu sunt motive majore ca statutul de angajat sa provoace nemultumire. Si pentru ca nu am fost un angajat frustrat de conditia sa de salariat, atunci cand am decis sa o pornesc la drum pe cont propriu, nu a fost un gest de revolta. Nu a fost nici o hotarare spontana. Sa spunem ca, pur si simplu, atunci au fost intrunite mai multe conditii. 

In primavara trecuta, vroiam sa-mi schimb locul de munca. Un bun prieten, antreprenor la randul lui, ai carui primi pasi in afaceri i-am acompaniat si sustinut acum cativa ani, incerca sa ma convinga de ceva timp sa ma lansez pe cont propriu, creeandu-mi o firma de PR si comunicare. Argumentele lui erau respectabile, si tineau atat de exterior (momentul propice, nisa neacoperita), cat si de interior (capacitatile mele, in care credea pe deplin, atuurile mele pentru acea nisa).

Toate bune si frumoase. Desigur, imi suradea sa fiu propriul meu stapan, sa aleg intr-o masura mai mare ce si cum fac, sa iau decizii si sa conduc lucrurile intr-acolo unde cred ca trebuie. Suna bine. Dar nu puteam sa vad doar partea roz. Si nu, nu va inchipuiti ca sunt pesimista, sau prudenta. Nicidecum, in viata privata. Insa, profesional am fost intotdeauna mai calculata si mai ponderata. Inarmata cu luciditate, am inceput sa vad toate dezavantajele de a fi independent, care pareau uneori ca depasesc avantajele. Desigur, esti liber. Dar esti si liber sa „mori de foame”. Ce te faci daca esti extraordinar, dar nu reusesti sa-ti impui ideea, sa te vinzi, sa convingi? 

Prietenul respectiv incerca sa ma convinga ca am mai multe sanse decat a avut el la inceputurile lui, ca tin in mana mai multi asi printre cartile ce ne fusesera impartite. Degeaba! Eu ma facusem „avocatul diavolului”, si pledam impotriva mea. Ii explicam de ce nu trebuie sa-mi fac firma, incercand in acele lungi discutii sa-mi identific calea. Purtam convesatii nesfarsite, cautand raspunsuri in ele. El imi spunea de ce e bine sa fac asta, eu ii explicam ca nu suntem toti nascuti antreprenori, ca s-ar duce de rapa o tara in care am fi toti patroni. "Trebuie sa existe si angajati”, spuneam eu candid, condamnandu-ma prin aceasta afirmatie.

Zile, saptamani intregi, am repetat aceste discutii. Argumente din ambele parti, mai mult sau mai putin variabile.

Raspunsul nu aveam, insa, sa-l gasesc acolo unde-l cautam, in interminabilele discutii, ci in actiune. Conjunctura m-a condus la raspuns. Poate ceea ce eu numesc eufemistic conjunctura, e ceea ce se numeste, in mod obisnuit, noroc. O recomandare de la un amic catre o firma care intra pe piata romaneasca, o intalnire cu managerul companiei respective, o propunere, si iata-ma batand palma cu primul meu client, care dorea sa ii asigur partea de comunicare. Toate astea in timp record: mai putin de 72 de ore, de la recomandare la acord. Si nu aveam inca firma.... Indoielile nu au disparut brusc, dar au trebuit sa se estompeze, sa faca loc actiunii. A trebuit sa contactez un avocat si sa infiintez firma, pentru a putea semna contractul. 

Desigur, intrebari si indoieli am mai avut, mai am, voi mai avea.

Insa, pot spune ca nu regret alegerea facuta, si n-am regretat-o, inca, niciodata. Si nu, nu va inchipuiti ca locuiesc intr-o lume in care fiecare zi e senina... E ca si la voi: nori, soare, iar nori, iar soare.

Gabriela Malcinschi este manager al BTL MediaCom, companie de PR si comunicare, si are o experienta de 14 ani in presa. A absolvit cursurile Institut Universitaire Technologique, comunicare, specializarea jurnalism, la Bordeaux, in 1994.

Un material startups.ro. Toate drepturile rezervate.

Citeste aici restul articolelor din "Jurnal de start-up".