Afirmatia ii apartine lui Harry Meintassis, General Manager la Hay Group Romania, care a mai spus ca aceasta poate fi institutionalizata si motivata.
"Nu-i poti cere unui om sa fie inovativ doar daca il platesti mai mult. Pentru a fi inovativ trebuie sa-i lasi autonomie, sa fie un profesionist in domeniu si sa aiba un anumit scop" a spus Harry Meintassis, in cadrul Zilelor Biz.
General Managerul Hay Group Romania a adaugat ca liderii sunt cei care trebuie sa le arate angajatilor ce fel de inovatie sa faca si sa vada ce stil de management functioneaza cel mai bine in acest sens.
"Cultura care promoveaza inovatia este cea in care este promovata initiativa, lucrul in echipa, focusul este pe client si angajatii sunt tratati corect. Increderea, mediul sigur, in care pot sa-si testeze linistiti ideile ajuta inovatia", a adaugat Harry Meintassis.
Alte conditii pentru incurajarea inovatiei sunt standardele inalte de lucru, responsabilitatea si flexibilitatea, asumarea de riscuri, precum si colaborarea pe mai multe planuri intre departamentele organizatiei si membrii echipei.
Ingo Nissen, Country Representative and Development Manager la Sonae Sierra, a spus ca inovatia nu poate fi invatata, ci doar practicata, zi de zi.
Doina Patrubani, Directorul Departamentului de Management Consulting de la Deloitte, a spus ca este nevoie de inovarea contractului de munca si de adaptarea acestuia in functie de cum doreste sa-si dezvolte cariera fiecare angajat. Adaptarea se face in functie de ritmul de crestere in cariera, de incarcare in volum de munca dorita, de locul de unde doreste sa lucreze si rolul dorit de fiecare angajat.
Doina Patrubani a mai spus ca tipul de contract se discuta anual si angajatului nu se ia in nume de rau optiunea.
Deloitte a aplicat acest model intai in propria companie in SUA, si datorita cererilor a oferit acest sistem si clientilor.
"Depinde de capacitatea companiei de a discerne si a remunera contributia si nu timpul petrecut. Este simplu, dar extrem de complex de aplicat pentru ca este nevoie de un bun management al performantei", a adaugat Doina Patrubani.
Nick Sohnemann, Innovation Advisor la Trendone, a spus ca, in tehnologie, pentru a inova trebuie doar sa combini ideile care-ti plac.
"Nu exista idei proaste. Unor idei vor trebui sa le fie modificata forma, sa fie transformate in altceva. Tehnologia trebuie folosita pentru a obtine beneficii. Tinerii trebuie sa inteleaga ca uneori tehnologia trebuie inchisa. Oamenii in varsta trebuie sa inteleaga ca lumea nu se va intoarce, ci va continua sa aiba acelasi ritm de dezvoltare al tehnologiei", a adaugat Nick Sohnemann.
El a mai spus ca urmatorul pas in internet este recunoasterea faciala si augmented reality.
Nick Sohnemann a spus ca tehnologia augmented reality poate fi folosita in relatiile B2B, in domenii ca medicina si constructii, pentru a prezenta modul in care se va face o operatie sau cum va arata o viitoare cladire.
"Atreprenorii trebuie sa se gandeasca ca aceasta tehnologie poate fi ieftina si oamenii o folosesc tot mai mult. Lucrul bun este ca o poti folosi pentru a arata produsul si chiar pentru a crea produse virtuale. Pentru antreprenori poate fi folosita foarte bine, pentru ca pot crea un produs inainte de a-l produce si, de asemenea, pot fi antreprenori in acest domeniu", a mai spus Nick Sohnemann.
In acest domeniu in prezent sunt numai companii europene, cele americane fiind mai concentrate pe crearea de tehnologii de aparare.
Un material startups.ro. Toate drepturile rezervate.