Albalact a avut incasari cu 30,6% mai mari in S1 2009, fata de S1 2008
In prima jumatate a acestui an, cifra de afaceri a companiei a ajuns la 116.270.109 de lei, in timp ce profitul net a fost de 2.810.474 de lei.
Pentru primul semestru din 2009, profitul net al companiei Albalact a inregistrat o crestere de 191,3%, comparativ cu perioada similara din 2008, se arata in comunicatul de presa.
Potrivit reprezentantilor companiei, rezultatele bune inregistrate de Albalact in primul semestru al acestui an urmeaza previziunile de crestere ale companiei intr-un ritm mai mare decat cel al pietei. In primavara acestui an, compania anuntase o crestere cu 33% a cifrei de afaceri in T1 2009, fata de T1 2008.
Raportul financiar aprobat astazi arata ca Albalact si-a atins majoritatea obiectivelor planificate, in conditiile in care compania tocmai a incheiat o etapa importanta de investitii, iar criza economica a afectat dezvoltarea industriei in ansamblu.
De altfel, Raul Ciurtin, presedintele Albalact, spunea recent ca peste doi ani, acest segment de piata va fi disputat de cativa jucatori mari care vor avea puterea financiara sa-si promoveze marcile.
Un material startups.ro. Toate drepturile rezervate.