Albalact bugeteaza afaceri de 248,57 milioane lei in 2010


Cifra reprezinta o crestere cu 10% a afacerilor in acest an fata de anul trecut, cand aceasta a fost de 225,97 milioane lei, cu 18,6% mai mult decat in 2008.

Pentru acest an, producatorul de lactate estimeaza si o profitablitate mai buna decat anul trecut, se arata in comunicatul de presa.

Anul trecut comparativ cu anul anterior, profitul net al companiei a urcat de aproximativ 4,3 ori, ajungand pana la 2,6 milioane lei.

"Sunt foarte multumit de performantele financiare ale companiei. Chiar daca bugetul planificat pentru 2009 a fost mai mare, rezultatele obtinute sunt foarte bune in <peisajul> economic in care am evoluat. Sa nu uitam ca anul trecut piata lactatelor a fost dominata de preturile mici, un consum de baza scazut ca valoare, lupta pentru promotii si pentru spatiul de pe raft. A fost un an greu, marcat de competitie acerba si ofensive de preturi, in care multi au incercat sa castige cote de piata, dar foarte putini au castigat. Cei mai multi au pierdut si cota, si profitabilitate. La asta s-a adaugat presiunea marilor retaileri care au incercat sa-si impuna agresiv brandurile proprii”, spune Raul Ciurtin, presedintele si directorul general al Albalact Alba Iulia.

In primul trimestru din acest an, vanzarile Albalact au crescut cu 4,44% comparativ cu aceeasi perioada de anul trecut, ajungand la 64,44 milioane lei.

In primele trei luni din acest an fata de aceeasi perioada de anul trecut, profitul a urcat de 2,2 ori, ajungand la 4,61 milioane lei.

"Si 2010 va fi un an greu pentru intreaga economie, inclusiv pentru industria lactatelor, care va stagna la nivelul de anul trecut. Nu vom asista la schimbari esentiale in comportamentul consumatorilor, acestia indreptandu-se in general tot catre produsele de baza. In aceste conditii preferam sa avem o crestere mai mica a cifrei de afaceri, dar sa mizam pe un profit mai bun. Compania va continua sa-si extinda distributia, portofoliul de produse si reteaua de clienti in retail, vom avea lansari noi, dar si promotii”, mai spune Raul Ciurtin.

Compania precizeaza ca anul trecut piata lactatelor a urcat cu 5% fata de anul anterior, conform datelor APRIL (Asociatia Patronala Romana din Industria Laptelui) si ca in primele in luni din acest an aceasta piata a stagnat.

Potrivit companiei, care se bazeaza pe datele MEMRB retail audit, ianuarie-decembrie 2009, Zuzu ocupa primul loc pe piata laptelui pasteurizat cu 29% cota de piata in volum si Fulga este numarul doi pe piata laptelui UHT cu 19,5% cota de piata in volum. Potrivit acelorasi analize MEMRB, Albalact este lider de piata si pe segmentul untului de masa, cu brandul De Albalact, si ocupa locul doi pe segmentul smantana cu brandul Albalact.

 

Un material startups.ro. Toate drepturile rezervate.


Nu exista comentarii