Au inceput inscrierile la programul de mentorat Tineri Antreprenori


Aceasta este a doua editie a programului organizat de Junior Chamber International (JCI) Bucuresti, filiala locala a celei mai importante organizatii mondiale de tineri antreprenori si tineri manageri.

Proiectul se adreseaza tinerilor cu varsta intre 18 si 35 de ani, care au in plan sa inceapa o afacere in maxim sase luni de la participarea in program sau care au infiintat o firma cu maxim sase luni de activitate pana la data inceperii programului, se arata in comunicatul de presa.

Misiunea proiectului este de a contribui la dezvoltarea antreprenoriatului in randul tinerilor din Romania si de a-i sprijini pe acestia in initiativele lor, prin transfer de know-how, prin mentorat si prin training.

Fiecare participant va avea un mentor personal cu care va petrece patru saptamani. Mentorii sunt tineri antreprenori care au infiintat in ultimii ani start-up-uri de succes in diverse domenii. Lista completa a acestora poate fi gasita aici.

Prima editie a programului de mentorat, desfasurata in toamna anului trecut, a insufletit 203 viitori antreprenori sa aplice pentru acest program. Acestia au trecut prin mai multe etape de selectie, iar in final au fost alesi cei 18 participanti. Noutatea acestui program este interactiunea directa intre mentor si mentoree si  feedback-ul imediat”, declara Mihai Nasaudean, managerul proiectului - JCI Bucuresti.

Pe langa discutii si sfaturi despre antreprenoriat, mentoree-ul impreuna cu mentorul vor trebui sa dezvolte un plan de afaceri care va intra in competitia nationala Best Business Plan, organizata tot de JCI. Cel mai bun plan de afaceri va ajunge in finala mondiala a competitiei Best Business Plan, ce va avea loc in luna octombrie a acestui an in Tunisia, in cadrul Congresului Mondial al JCI.

Nevoia de educatie antreprenoriala de calitate este atat de mare in Romania, incat acest program de mentorat incearca sa ajute la dezvoltarea cat mai multor tineri cu initiativa si cu spirit antreprenorial”, adauga vicepresedintele executiv al organizatiei JCI Bucuresti, Tudor Maxim.

Participarea la program este gratuita si este sustinuta de munca mai multor voluntari din organizatiile partenere. Coorganizatorii proiectului sunt Advice Students, ASER, Business Club, FINANS si Leaders Romania. Inscrierile se fac pe site-ul proiectului.


Un material startups.ro. Toate drepturile rezervate.


Nu exista comentarii