Avia Motors vinde 10% din autoturismele Skoda din Romania
Avia Motors, dealer Skoda in Bucuresti, a vandut peste 1.200 autoturisme in prima jumatate a anului 2008.
Cifra reprezinta o cota de piata de 10% din vanzarile pentru marca Skoda in Romania si 28 % din vanzarile in Bucuresti, se arata in comunicatul de presa.
Vanzarile au crescut cu 10% in primul semestru din 2008, fata de aceeasi perioada din 2007. Dealerul auto a incheiat 2007 cu o cifra de afaceri mai mare cu 3 % fata de anul 2006.
"Cifra de afaceri va creste in continuare si estimam ca pana la sfarsitul anului vor fi vandute 2.400 unitati. Aceste previziuni se bazeaza si pe modelele Fabia si Octavia Tour, comercializate prin Programul Rabla si pe preconizata lansare pe piata romaneasca a noului Skoda Superb", spun reprezentantii companiei.
Dealerul auto Avia Motors are o experienta de 12 ani pe marca Skoda.
Un material startups.ro. Toate drepturile rezervate.