Balanced Scorecard joaca un rol fundamental in orientarea intregii organizatii catre performanta
A declarat pentru startups.ro Mihai Ionescu, specialist in implementarea si dezvoltarea sistemului Balanced Scorecard in Romania.
Expertul roman va sustine o prezentare in cadrul Conferintei Balanced Scorecard din 11 iunie, organizata de Corporater la Hotel Athenee Palace, in Bucuresti.
“Balanced Scorecard ofera un cadru unitar pentru Managementul Performantei si Managementul Riscului. De asemenea, da posibilitatea de a raspunde rapid schimbarilor de context economic si strategie, permitand intregii organizatii sa raspunda coordonat provocarilor de schimbare si re-orientare a afacerii”, a mai adaugat Mihai Ionescu.
In ceea ce priveste timpul necesar implementarii sistemului Balanced Scorecard, specialistul roman spune ca, in functie de dimensiunea si complexitatea organizatiei, poate dura intre 3 - 6 luni, dar poate ajunge si la un an, pentru organizatii mari si complexe.
In cadrul Conferintei din 11 iunie experti precum Paul Niven, Torr Inge Vasshus si Mihai Ionescu vor intra in dialog cu managerii romani, pentru a le raspunde intrebarilor legate de implementarea sistemului Balanced Scorecard.
“Evenimentul reprezinta o ocazie unica de a obtine raspunsuri clare si practic aplicative la intrebari pe care managerii romani le au referitor la Balanced Scorecard", se mentioneaza in comunicatul de presa al organizatorilor.
Tematica conferintei:
• Ce este Balanced Scorecard si cum se implementeaza? Adoptat pe scara larga la nivel mondial, Balanced Scorecard este un sistem de management integrat al intregii organizatii, care insa nu inseamna acelasi lucru pentru toata lumea. Implementarea sa nu este simpla, dar exista metodologii bine puse la punct, care maximizeaza sansele de succes.
• Care sunt beneficiile adoptarii Balanced Scorecard, ca sistem de management al Executiei Strategiei si al Performantei in transformarea organizatiei?
• Care sunt sistemele expert pentru Balanced Scorecard? Data fiind complexitatea implementarii si utilizarii sale, Balanced Scorecard necesita sisteme informatice special concepute pentru acest scop, flexibile si simplu de folosit.
• Firme autohtone si internationale au decis deja sa implementeze in Romania Balanced Scorecard, corect si concret. Ce anume a determinat decizia lor?
Conform celor spuse de Mihai Ionescu, in Romania nu exista in acest moment o institutie de invatamant superior care sa pregateasca specialisti in domeniu, majoritatea scolilor de business, inclusiv MBA, avand doar cateva sectiuni in care sunt prezentate principiile Balanced Scorecard.
startups.ro sprijina Conferinta Balanced Scorecard in calitate de partener media si poate oferi un numar limitat de invitatii gratuite la acest eveniment. Pentru detalii, trimiteti un e-mail la redactia [@] startups.ro.
Un material startups.ro. Toate drepturile rezervate.