Brinel estimeaza o cifra de afaceri de 33 mil. euro pentru acest an


Compania clujeana activeaza in domeniul IT si anul trecut a avut o cifra de afaceri de 25 de milioane de euro.

"In cadrul industriei IT din Romania, judetul Cluj este probabil al doilea contribuitor. Nu ne referim la ceea ce consuma, ci la rezultate si investitii", spune Marcel Borodi, presedintele grupului Brinel referitor la aportul clujean la extinderea regionala a industriei IT.

Pentru anul in curs, Brinel prevede extinderea investitiilor proprii cu aproximativ doua milioane de euro si estimeaza o cifra de afaceri cu 32% mai mare, fata de cea inregistrata in anul precedent, se arata in comunicatul de presa.

"Interesul pentru regiune este deja mult mai mare decat disponibilul de resurse calificate care sa permita cresterea. Daca vom atrage resurse calificate din alte zone, cresterea va fi accelerata, altfel se va domoli", spune Marcel Borodi.

Anul trecut, compania a intrat pe segmente noi de piata cu produse noi, (intrarea oficiala pe piata din Sibiu alaturi de firma Promedia) si, in acelasi timp, a investit in extinderea echipelor de consultanti si in organizarea de instruiri specifice in IT, vanzari si project management.

"Estimarile sunt ca, in urmatorii ani, majoritatea companiilor vor externaliza o parte a serviciilor interne IT, iar managed-services va fi un model de business predominant. Probabil vom ajunge ca peste 30% din produsele IT sa fie vandute ca si servicii", spune Cristina Mudura, Sales Manager al companiei Brinel.

Brinel este un cel mai mare integrator de solutii IT&C din Transilvania cu peste 17 ani de experienta in domeniu.


Un material startups.ro. Toate drepturile rezervate.


Nu exista comentarii