CharityGift.ro, primul magazin online din Romania dedicat CSR-ului
Contravaloarea produselor comercializate prin intermediul site-ului este destinata sustinerii unor cauze sociale selectionate in functie de alegerea furnizorului si a cumparatorului.
“Diversitatea produselor este una dintre prioritatile noastre pentru aceasta perioada si speram ca in scurt timp sa avem cat mai multi furnizori si, odata cu ei, o gama cat mai larga de produse, pentru a putea genera cat mai multe tranzactii. Desi poate parea o afirmatie indrazneata, ne propunem sa devenim un ebay caritabil”, spune Nicoleta Talpes, initiatorul proiectului CharityGift.ro.
Printre domeniile vizate de proiect se numara urmatoarele: social, sanatate, protectia mediului, protectia animalelor, minoritati, arta - cultura, educatie, se arata in comunicatul de presa. Site-ul permite accesul la o baza de date de ONG-uri, facilitand atat vanzatorilor, cat si cumparatorilor alegerea destinatiei pentru actele caritabile.
CharityGift.ro, un proiect de voluntariat 100%, isi propune sa inlature impedimente de genul: imposibilitatea participarii omului obisnuit la o gala de caritate sau implicarii sale in campanii de CSR, asteptarea pana in luna mai pentru a putea directiona 2% din impozitul pe venit unei cauze umanitare, birocratia care insoteste acest demers.
"Procentele pe care furnizorii le doneaza variaza intre 5% si 50%. Avem si cazuri in care se doneaza valoarea totala a produsului vandut prin CharityGift.ro”, spune Nicoleta Talpes.
Site-ul are si o sectiune speciala dedicata fundatiilor cu ateliere lucrative, in cadrul carora beneficiarii lucreaza manual diverse obiecte artizanale. Acestea isi propun spre vanzare propriile produse, incasarile revenindu-le in totalitate.
Un material startups.ro. Toate drepturile rezervate.