Contextul financiar scade valoarea companiilor


Mihai Pop, Partner la compania de consultanta financiara Osprey Partners, spune ca peste un an valoarea companiilor va scadea la mai mult de jumatate din valoarea estimata in prezent.

"Mai bine vinzi acum o companie, chiar daca pe ceva care este de zece ori mai putin, comparativ cu acum un an, decat sa mai astepti un an si sa nu mai ai nimic de vandut. Ceea ce a fost pana acum un an si jumatate, peste cinci ani ii vom spune perioada de glorie", spune pentru startups.ro Mihai Pop.

Motivul este acela ca impactul crizei financiare si economice asupra Romaniei se va resimti la mijlocul sau sfarsitul acestui an.

"Acum inca ne obisnuim cu ideea la televizor", adauga Mihai Pop.

Astfel, fata de acum un an, investitorii strategicii au disparut de pe piata sau si-au amanat planurile pe termen nedeterminat.

"Fondurile de investitii insa stiu cu cat va scadea valoarea companiilor si asteapta ca vanzatorii sa fezandeze un pic ideea ca valoarea firmei lor este mult mai mica fata de acum un an, un an si jumatate", mai spune Mihai Pop.

In cea mai dificila situatie se afla companiile care au imprumutat sume mari de la banci, deoarece obtinerea acestora se baza pe o valoare a companiei si a activelor mult mai mare decat in prezent.

"In ultimul an, am vazut multi antreprenori care au tinut de evaluari. Decat sa lase la pret, sa accepte evaluarea cumparatorului si sa incheie tranzactia, au preferat sa nu dea mai jos", adauga Mihai Pop.

Domeniile legate de activitatile de zi cu zi, precum utilitatile (apa, canalizare, salubritate), farma, transport sau medical nu sunt atat de mult supuse fluctuatiilor din piata, in acest caz multipli de evaluare scazand cel mai putin.

Consultanta de management,  firmele de training si cele de headhunting cu o retea buna de relatii de business, sunt alte domenii mai putin afectate in prezent.

Cea mai mare scadere a multiplilor si valorilor s-a inregistrat pe segmente precum auto, imobiliare, evaluarile imobiliare, brokerii de credite, leasing si internet.

"Firmele care sunt la jumatate de pret in prezent, fata de acum un an si jumatate, au facut ceva extraordinar intre anul trecut si anul acesta, adica au crescut, s-au dublat. Chiar daca a scazut profitul si multiplul, valoarea acestor companii nu s-a redus la mai putin de jumatate. Altfel, totul s-a topit, s-a facut cel mult un sfert. Scaderea nu a ajuns in piata, pentru ca oamenii spun ca <Stai ca nu poate sa fie atat de putin> si nu vand firma", subliniaza Mihai Pop.

Osprey - Partners este o companie de consultanta financiara, fondata acum opt ani, care a evaluat si a realizat planul de afaceri pentru mai multe companii mari din Romania.

Citeste aici cum se face in prezent evaluarea unei companii din domeniul serviciilor.


Un material startups.ro. Toate drepturile rezervate.


Nu exista comentarii