Cora investeste 140 de milioane de euro in Romania, in 2011
Philippe Lejeune, director general al Cora Romania, spune ca dintre tarile din Europa Centrala si de Est, retail-ul francez este interesat sa investeasca doar in tara noastra.
Pe langa Romania, Cora investeste in Belgia, Luxemburg si Franta, avand magazine si in Bulgaria.
In prezent, grupul francez are un plan investitional pentru urmatorii patru ani in tara noastra, in care sunt incluse proiecte de centre comerciale, hipermarketuri si alte tipuri de dezvoltari imobiliare, dar acestea din urma numai in parteneriat cu dezvoltatorii specializati.
"Cel mai mult investim in Romania. Depinde unde gasim oportunitati, unde gasim terenuri. De exemplu, planul este de a merge in Timisoara, dar nu gasesc teren", a mai spus Philippe, in cadrul unei conferinte de presa, organizata cu ocazia deschiderii centrului comercial Cora de la Drobeta Turnu Severin.
Cora a investit in centrul comercial de la Drobeta Turnu Severin 22 de milioane de euro, din care sapte milioane de euro pentru teren (noua hectare). Pe terenul pe care se afla centrul comercial a fost o statie de betoane, in care nu se mai lucra de cativa ani.
Centrul comercial are o suprafata construita de 14.000 mp. Acesta cuprinde un hipermarket Cora cu o suprafata de vanzare de 7.200 mp si o galerie comerciala de 4.000 de mp. Centrul mai are 1.200 de locuri de parcare si un loc de joaca pentru copii.
Cora din Drobeta Turnu Severin are in jur de 320 de angajati, echipa manageriala fiind recrutata in intregime din acest oras.
"De la prima mea vizita la Drobeta, pentru a analiza propunerea, si pana in acest moment (n.red. - deschiderea din 18 martie 2011) a trecut mai putin de un an si jumatate", a adaugat Philippe Lejeune.
Cora Drobeta Turnu Severin a fost dezvoltat de Ibt Rom Construct SRL.
Acesta este al saselea magazin din Romania al retailer-ului francez. Trei din magazinele Cora se afla la Bucuresti (Lujerului, Pantelimon si Sun Plaza), unul la Cluj Napoca si altul la Baia Mare.
In magazinele Cora, in jur de 2% din produse sunt marci private ale retailerului, iar compania intentioneaza sa dubleze acest procent.
Philippe Lejeune a mentionat ca preturile din fiecare magazin Cora sunt stabilite de directorul fiecarei unitati, astfel ca pot fi diferite de la un magazin la altul.
Catalin Ismana, directorul Cora Drobeta Turnu Severin, a spus ca retail-ul va colabora pentru magazinul din acest oras cu producatorii locali, in cazul produselor proaspete si de baza, intentionand sa includa si produse sarbesti, pentru care exista cerere in zona.
Alte proiecte
Cora va mai inaugura anul acesta inca doua noi hipermarketuri la Constanta si Arad (in centrul comercial al GTC). Pentru anul viitor, compania are in plan deschiderea a inca doua hipermarketuri la Bucuresti si Bacau.
In prezent, retailer-ul francez dezvolta la Constanta centrul comercial Corall, pe care intentioneaza sa-l deschida in a doua parte a anului viitor.
De asemenea, in prima parte a anului viitor compania va incepe constructia unui centru comercial in Brasov, unde detine teren si pentru un ansamblu rezidential. Valoarea totala a acestui proiect este de 60 de milioane de euro.
"Negociem achizitionarea a doua - trei terenuri in Bucuresti si cred ca vom cumpara unul in acest an", a adaugat Philippe Lejeune.
In Capitala, retail-ul francez este interesat numai de terenuri pentru proiecte de retail.
Grupul francez este prezent pe piata din Romania de opt ani.
Un material startups.ro. Toate drepturile rezervate.