Hipermarketurile raman in topul preferintelor consumatorilor din mediul urban


Potrivit unui studiu GfK, hipermarketul a continuat sa fie principalul tip de magazin in care romanii din mediul urban si-au facut cumparaturile anul trecut, un procent de 46% dintre respondenti aratand preferinta pentru acest format.

Datele se regasesc in studiul Shopping Monitor, un proiect initiat de GfK Incoma Research Cehia care se desfasoara anual in mai multe tari din Europa Centrala si de Est, se arata in comunicatul de presa. Datele pentru Romania au fost culese in noiembrie 2009, pe un eşantion de 800 de respondenti, reprezentativ pentru populatia de peste 15 ani din mediul urban care se ocupa de achizitionarea produselor alimentare si nealimentare de uz curent din gospodarie.

In comparatie cu anul 2008, au aparut cateva schimbari in randul populatiei in ceea ce priveste tipul de magazin in care acestia cheltuie cei mai multi bani. Fata de 2008, au castigat teren si magazinele de tip discount - daca in 2008, 17% din respondenti aveau ca magazin principal un discounter, numarul lor a crescut la 22% in 2009. In acelasi timp, ponderea supermarketurilor ca magazine principale a scazut de la 18% la 12%, in vreme ce magazinele traditionale au ramas la acelasi nivel cu anul precedent, cu aproximativ 17% din mentiunile celor chestionati.


Cumparaturi mai rare si mai strict planificate
Frecventa de cumparare se situeaza pe un trend descendent in toate tipurile de magazin - cu exceptia discounterilor - in timp ce sumele cheltuite au ramas relativ aceleasi, ceea ce inseamna ca romanii nu cheltuie neaparat mai putin comparativ cu 2008, dar se duc mai rar la cumparaturi, mai reiese din studiul citat.

Multi dintre cei chestionati spun ca stiu inainte de a intra in magazin ce vor sa achizitioneze. De asemenea, ei prefera sa mearga o singura data la cumparaturi pentru a lua tot ceea ce au nevoie. Foarte putini spun ca merg la shopping pentru a tine pasul cu moda sau pentru a se rasfata apeland la produse speciale.

Cumparatorilor din mediul urban le place ca personalul din magazin sa le dea atentie si sa incerce sa ii serveasca cat mai bine. In alegerea unui magazin, criteriul cel mai important este calitatea si prospetimea produselor. Alte criterii care ii intereseaza sunt: curatenia din magazin si din imprejurimi, afisarea vizibila si corecta a preturilor sau raportul bun calitate - pret. Printre lucrurile care conteaza cel mai putin in alegerea magazinului preferat se numara existenta serviciilor aditionale (loc de joaca pentru copii, impachetare, pungi gratuite).


Jumatate dintre oraseni apeleaza la marci private
In ultimul an, marcile private au fost un subiect prezent mai mult in atentia producatorilor si retailerilor. Potrivit studiului GfK, daca privim din perspectiva consumatorilor, in 2009, peste jumatate dintre locuitorii din mediul urban au cumparat produse apartinand marcilor private, categoriile preferate fiind dulciurile si mezelurile. Dintre acestia, insa, doar 12% le achizitioneaza regulat.

Pe de alta parte, exista un procent semnificativ (in jur de 30%) dintre romanii participanti la studiu care declara ca nu au auzit de acest tip de marci. Aceste date nu sunt semnificativ diferite fata de cele obtinute anul trecut, ceea ce inseamna ca nu au existat schimbari importante in utilizarea acestei categorii de produse in 2009.

Respondentii percep in general diferenta de pret a marcilor private, dar cei mai multi nu considera ca acestea au o calitate scazuta care i-ar putea impiedica sa le cumpere.


Un material startups.ro. Toate drepturile rezervate.


Nu exista comentarii