Impozitarea microintreprinderilor pentru anul viitor, neclara
Reprezentantii Ministerul Finantelor Publice spun ca exista intentia de a mentine cota de 3% din acest an, dar acest lucru depinde de situatia Guvernului.
“Pentru anul 2010, intentia Guvernului este de a mentine cota de impozitare pe veniturile microintreprinderilor la nivelul anului 2009, respectiv de 3%. Adoptarea acestei decizii se va face prin Ordonanta de modificare a Codului fiscal, dupa investirea Guvernului. In conformitate cu prevederile legale in vigoare, in situatia demiterii Guvernului, se restrang atributiile executivului si nu mai pot fi promovate ordonante sau proiecte de lege”, precizeaza pentru startups.ro reprezentantii Ministerul Finantelor Publice.
De obicei, companile care nu se incadreaza in categoria microintreprindeirlor platesc un impozit pe profit de 16%.
“Intrucat prevederile din Codul Fiscal care reglementeaza acest tip de impozit nu au fost abrogate si tinand cont ca primul termen de declarare si plata a impozitului pe veniturile microintreprinderilor in anul urmator este pe data de 25 aprilie 2010, este posibil ca o cota de impozitare pentru anul 2010 sa fie reglementata inainte de aceasta data si astfel, acest regim de impozitare sa continue sa existe si in anul urmator”, precizeaza pentru startups.ro Alex Milcev, Tax Partner la compania de consultanta fiscala si audit Ernst&Young.
Daca se va mentine impozitul pe venit, acesta va fi calculat anul viitor prin raportare la nivelul veniturilor de la data de 31 decembrie, anul acesta.
“Pastrarea statutului de microintreprindere este de dorit, intrucat se mentin facilitatile legale acordate acestei categorii de contribuabili, mentionate in legea nr. 346/2004”, spune pentru startups.ro Iulian Patrascanu, Managing Partner la firma de avocatura Fine Law - Patrascanu & Associates.
Indiferent de tipul de impozit datorat, daca impozitul care trebuie platit de o microintreprindere este mai mic decat impozitul minim anual, introdus de la 1 mai acest an (Ordonanta de Urgenta a Guvernului nr. 34/2009), atunci aceasta plateste impozitului aferent nivelului lor minim de venituri. Pentru anul viitor, acest nivel este de 2.200 de lei.
“In cazul in care Ministerul Finantelor Publice decide ca incepand cu 1 ianuarie 2010 microintreprinderile nu mai pot functiona in acelasi fel ca si pana acum, atunci va trebui sa modifice in acest sens prevederile actuale din Codul Fiscal si din Normele metodologice de aplicare a Codului Fiscal”, spune pentru startups.ro Ioana Cartite, Consultant in cadrul departamentului Tax Advisory Services la compania de consultanta si audit Mazars.
Anamaria Corbescu, Associate la biroul de avocatura Salans, subliniaza ca, daca se va trece la o noua cota de impozitare pentru microintreprinderi, aceasta forma flexibila de antreprenoriat va fi afectata si este de asteptat ca libera initiativa a micilor intreprinzatori sa aiba de suferit.
Optiunii pentru microintreprinderi
Daca microintreprinderile nu vor mai fi impozitate cu 3% din venituri, ci cu de 16% din profit, atunci acestea vor trebui sa achite impozitul pe profit sau impozitul minim anual.
Daca se schimba tipul de impozit datorat, printre optiunile pe care le au microintreprinderile se numara incetarea activitatii - lichidarea voluntara, suspendarea activitatii pentru maximum trei ani sau lichidarea voluntara, urmata de infiintarea unei persoane fizice autorizate, care are avantajul impozitarii asupra venitului real (diferenta dintre venitul brut si cheltuielile deductibile).
“Analistii au anticipat ca tendinta majoritatii microintreprinderilor va fi aceea de a isi schimba regimul juridic cu cel de <persoana fizica autorizata>. PFA-ul va fi insa mai avantajos numai in masura in care microintreprinderile isi pierd atractivitatea ca urmare a introducerii impozitului minim anual”, mentioneaza Anamaria Corbescu.
Avocatul Associate la Salans adauga faptul ca PFA ramane principala optiune in cazul serviciilor de consultanta sau de management, obiect de activitate care limiteaza aplicabilitatea statutului de microintreprindere.
Un material startups.ro. Toate drepturile rezervate.