Piata spatiilor industriale din Bucuresti este in scadere


Conform jucatorilor din piata, pe langa efectele negative induse de criza economica, dezvoltarea proiectelor industriale este influentata si de neajunsurile infrastructurii locale.

Conform unui studiu realizat de King Sturge, mare parte din spatiile logistice finalizate recent sunt amplasate in partea de nord si de vest a Bucurestiului, unde situatia infrastructurii se ridica la standardele companiilor din domeniu.

Partea de vest a Capitalei a ramas cea mai activa zona pe segmentul spatiilor industriale si in opinia oficialilor BNP Paribas Real Estate. Insa, dupa cum reiese dintr-un studiu al companiei, majoritatea spatiilor finalizate in aceasta zona in 2008 reprezinta fazele de dezvoltare ale proiectelor incepute anterior anului trecut.

Iar incepand cu cea de-a doua jumatate a lui 2008, ca urmare a inrautatirii contextului economic international si local, cererea a scazut usor, in timp ce lansarea de proiecte industriale noi a fost aproape inexistenta in Bucuresti.

Potrivit celor doi jucatori, dezvoltarea spatiilor industriale va cunoaste o incetinire in viitorul apropiat, numarul proiectelor speculative reducandu-se considerabil.
Oficialii King Sturge sunt de parere ca oferta de noi spatii industriale va fi incetinita si de dificultatile intampinate in achizitionarea terenului destinat constructiei, la care se adauga contextul economic actual si reducerea accesului la finantare.

In acelasi timp, reprezentantii BNP Paribas spun ca in perioada urmatoare proiectele industriale noi vor fi construite aproape exclusiv la cerere.


Un material startups.ro. Toate drepturile rezervate.


Nu exista comentarii