Regatta: piata birourilor din Bucuresti se dubleaza pana in 2010
Anul acesta, spatiile de birouri din Capitala vor ajunge la un total de 1.400.000 mp inchiriabili, urmand ca in urmatorii doi ani sa depaseasca pragul de 2.000.000 mp.
Piata imobiliara de birouri din Bucuresti inregistreaza o cerere crescanda pentru spatii destinate marilor companii nationale si internationale, se arata intr-un comunicat de presa al agentiei imobiliare Regatta.
In prezent, chiar si firmele de dimensiuni reduse manifesta tendinta de a alege un sediu intr-o cladire de birouri si nu intr-un apartament sau intr-o vila renovata, asa cum se intampla in anii precedenti.
“Situatia stocului existent de cladiri de birouri din Bucuresti la sfarsitul anului 2007 insuma aproximativ 1.000.000 mp inchiriabili, dintre care aproximativ 300.000 mp au fost livrati numai in anul 2007. Cladirile in cauza sunt concentrate in special in zona de nord, dar si in centrul si vestul Bucurestiului, zone caracterizate de facilitati propice dezvoltarii unei afaceri”, spune Mihaela Raducanu, directorul departamentului birouri al Regatta.
Potrivit Regatta, daca in urma cu doi-trei ani stocul de birouri era format preponderent din cladiri de clasa B, in prezent exigenta cererii face ca noile cladiri sa fie furnizate la cele mai inalte standarde de dotare de clasa A.
“Cel mai nou concept care incepe sa fie adoptat pe piata office din Bucuresti este cel al cladirii ecologice”, spune Dragos Radu, analist de piata la Regatta.
O constructie de acest tip este menita sa eficientizeze folosirea energiei electrice si a celei termice si sa se ocupe de epurarea apelor reziduale prin folosirea de sisteme si tehnologii noi.
Un material startups.ro. Toate dreoturile rezervate.