Se apropie conferinta nationala JCI de la Cluj
Conferinta “Next Level Business”, organizata de Junior Chamber International (JCI) Cluj, va avea loc in perioada 21 - 24 octombrie, la Hotelul City Plaza din Cluj-Napoca, si se adreseaza tinerilor antreprenori, liderilor si specialistilor din mediul de afaceri din Romania.
Traim in lumea vitezei. Mediul de afaceri este dinamic. Concurenta acerba. Fie ca suntem antreprenori, tineri profesionisti sau lideri cu totii resimtim schimbarile din mediul de business, se arata in comunicatul de presa.
Potrivit reprezentantilor JCI, competentele tehnice si forta financiara nu mai reprezinta un element de diferentiere. Pe piata actuala castiga cel care este cel mai bine pozitionat, cel care este cu un pas inaintea celorlalti. Inovatia, cercetarea, informarea sunt viitorul.
“Am conturat activitatile pe domenii de interes precum marketing, sales, IT, public speaking, coaching, HR, finance, strategy, management. Vom avea training-uri, workshop-uri, discussion panels, networking, lansare de carte de specialitate, competitie si demonstratie de debate si public speaking, lansarea unei campanii umanitare JCI, petreceri si multe surprize pentru participanti”, spune Ioana Sfarlea, Presedinte 2010 JCI Cluj.
Printre speakerii prezenti la eveniment, personalitati si membri JCI din tara si strainatate, se numara: Radu Tudorache, Marius Ghenea, Kai Roer, Karolina Luna, Mihaela Stroe, Ilie Ghiciuc, Marius Vetrici, Ciprian Gavriliu, Doru Panaitescu, Eliade Rotariu, Eusebiu Burcas, Lorand-Soare Szasz, Cristina Varo, Laszlo Pacso, Radu Negulescu, Claudiu Gamulescu, Mihai Alexa, Alexandru Stupar.
Junior Chamber International, una dintre cele mai importante organizatii globale a tinerilor antreprenori, ofera oportunitati tinerilor pentru a-si dezvolta aptitudinile de leadership, responsabilitate sociala si antreprenoriat, necesare pentru a contribui la schimbarea societatii in mod pozitiv.
(Citeste aici mai multe despre cum poti participa la eveniment.)
Un material startups.ro. Toate drepturile rezervate.