Studiu: 48% din profitul unei companii este dat pe taxe
Conform Pricewaterhouse Coopers, in urmatorii ani, sistemul de plata a taxelor din Romania se va imbunatati odata cu introducerea achitarii taxelor intr-un singur cont si a platii electronice.
Datele sunt mentionate in studiul “Paying taxes 2009”, realizat de compania de consultanta si audit Pricewaterhouse Coopers (PwC). Acest studiu are la baza raportul “Doing Business 2009”, pregatit de Grupul Bancii Mondiale, Corporatia Internationala Financiara (IFC), si ia in calcul 181 de tari din intreaga lume.
In functie de rata de profit din bugetul companiilor care merge spre bugetul de stat, 48% in cazul Romaniei, tara noastra se afla pe locul 119, cu 12 pozitii mai jos fata de anul anterior. Rata din profit care este platita pentru taxe a fost calculata in functie de toate veniturile unei companii si de ceea ce trebuie sa plateasca aceasta, anual.
Numarul de taxe achitate de companiile din Romania a crescut anul trecut cu aproape 18% comparativ cu anul precedent, ajungand la 113. Cu acest numar de taxe, Romania se claseaza pe ultimul loc, 181, in topul PwC, in coborare cu sase locuri fata de 2006. Cele mai multe dintre taxe, 84, respectiv peste 74% din total, sunt platite pentru forta de munca.
Pentru plata tuturor taxelor, o companie din Romania a avut nevoie de 202 ore, anul trecut, valoare similara cu cea din anul precedent. Chiar daca a mentinut aceasta valoare, tara noastra a coborat patru pozitii in top.
In clasamentul general, in functie de cat din profit se duce pe taxe, numarul taxelor si durata de timp in care timp se platesc, Romania s-a clasat anul trecut cu opt pozitii mai jos, pe locul 146. In topul tarilor din Uniunea Europeana, Romania ocupa ultimul loc. In plus, in clasamentul din Europa Centrala si de Est si din Comunitatea Statelor Independente, tara noastra se afla pe pozitia 18 din 28 de state.
“Ne asteptam ca in studiul de anul viitor Romania sa se claseze mai bine, pentru ca din acest an s-a implementat plata tuturor taxelor intr-un singur cont si s-a inceput implementarea sistemului de plati electronice”, explica Peter de Ruiter, Partner al Tax & Legal Services Leader la PwC.
Plata intr-un singur cont este accesibila pentru toate tipurile de companii. De asemenea, taxele principale pot fi achitate doar de doua ori pe luna. In plus, implementarea platii electronice a taxelor a redus timpul necesar pentru plata acestora.
“Complexitatea sistemului este mai relevanta decat sistemul taxelor. De exemplu, in statele scandinave, economia este mai dinamica chiar daca o companie are de platit taxe cu o valoarea mai mare. In aceste tari, companiile noi sunt incurajate sa se dezvolte”, mai spune Peter de Ruiter.
In ceea ce priveste taxele, alta dificultate cu care se confrunta companiile din Romania este aceea ca isi recuperea greu refinantarea platilor de la stat. Din acest motiv, multe companii din Romania isi reduc activitatea, intarzie investitiile sau chiar renunta la unele proiecte.
In acest context, reprezentantul PwC mai spune ca sistemul financiar din Romania are nevoie de o simplificare a sistemului de colectare a taxelor, ceea ce se poate face prin reducerea ritmului de plata a taxelor. Un alt mod de a imbunatati sistemul de taxe este de a-l face mai transparent si uniform.
In prezent, la dificultatile sistemului de plata a taxelor se adauga si cresterea costurilor ca urmare a crizei financiare internationale. In plus, din cauza crizei financiare, poate sa creasca numarul companiilor care nu mai pot sa isi plateasca taxele sau vor sa isi investeasca respectivele resurse in altceva, dupa cum spune Peter de Ruiter. Potrivit Agentiei Nationale de Administrare Fiscala (ANAF), in Romania este colectata 70% din valoarea taxelor.
Un material startups.ro. Toate drepturile rezervate.