Studiu: angajatii isi doresc asigurari private de sanatate
Procentul angajatilor care isi doresc acest beneficiu este de 24,5% in Bucuresti, conform unui studiu co-branded lansat de Mednet Marketing Research si Media XPRIMM.
In celelalte orase mari din tara, procentul angajatilor care isi doresc asigurari private de sanatate este de 22,7%, se arata in comunicatul de presa.
Cu toate acestea, cei mai multi angajati romani (71,9% din Bucuresti si 65,6% din afara Capitalei) primesc din partea angajatorilor, ca prim beneficiu suplimentar, prime (de sarbatori, de concediu, de tip al 13-lea salariu).
Dupa prime, in topul beneficiilor oferite de angajatori se afla tichetele de masa sau cele de tip cadou (57,3% dintre salariatii bucuresteni si, respectiv, 54,2% dintre cei din afara Capitalei).
Bonusurile pentru performanta sunt mai des folosite de angajatorii din Bucuresti. Urmeaza telefonul mobil, trainingurile, masina de serviciu, teambuilding-urile, pensia privata facultativa si asigurarea medicala.
Primele si tichetele de masa/cadou se ofera cu precadere salariatilor din sistemul de stat, in vreme ce bonusurile pentru performanta, telefonul mobil, training-urile, masina de serviciu si team-building-urile se ofera mai ales in companiile private.
Angajatii cu studii medii si sub-medii ii depasesc pe cei cu studii superioare doar cand vine vorba despre tichetele de masa/cadou, acestia din urma fiind preferati de angajatori pentru toate celelalte beneficii extra-salariale.
Din punct de vedere al stabilitatii la locul de munca, studiul arata ca angajatii din Bucuresti isi schimba locul de munca mai des decat cei din tara. Un bucurestean petrece in medie 6,68 ani la un loc de munca, in vreme ce un angajat din afara Capitalei ramane la acelasi loc de munca in medie 7,70 ani.
In ceea ce priveste media anilor pe care un angajat ii petrece la un loc de munca, aceasta variaza intre aproximativ 10 ani, intr-o institutie de stat, si in jur de cinci – sase ani, in companiile private.
Conform studiului, femeile sunt mai fidele locului de munca decat barbatii. Iar dupa 36 de ani, angajatii tind sa devina mai stabili din punct de vedere profesional, cele mai mari fluctuatii avand loc in cazul angajatlori cu varste cuprinse intre 18 si 25 de ani.
In Bucuresti, cel mai dificil de fidelizat par a fi angajatii cu studii superioare. In restul tarii, angajatii cu studii medii sunt cei care isi schimba cel mai des locul de munca. Studiul arata ca cei care profeseaza in domeniul in care au absolvit studiile sunt tentati sa pastreze mai mult un loc de munca.
Studiul a fost realizat in perioada 1-15 septembrie 2008, iar metoda utilizata pentru culegerea datelor a fost CATI (Computer Assisted Telephone Interviews). Publicul tinta a fost reprezentat de persoane angajate cu varste cuprinse intre 18 si 65 de ani, din Bucuresti si din orase cu peste 100.000 de locuitori. Au fost intervievati 374 respondenti din Bucuresti si 388 din marile orase din tara.
Un material startups.ro. Toate drepturile rezervate.