Studiu: peste 80% dintre posesorii de smartphone-uri acceseaza website-uri de pe dispozitive mobile


    


Potrivit studiului ”Online shopping de pe telefonul mobil” solicitat de Blugento, companie clujeana specializata in furnizarea de solutii de ecommerce bazate pe platforma Magento, sase din zece romani intervievati intentioneaza sa faca achizitii online direct de pe telefonul mobil, in urmatoarele sase luni.

Rezultatele studiului releva importanta tot mai mare a dispozitivelor mobile in procesul de achizitie online, in conditiile in care patru din zece respondenti declara ca fac cumparaturi online lunar, iar trei din zece utilizeaza telefonul mobil sau tableta pentru astfel de tranzactii.

Observam o schimbare importanta in comportamentul de consum in randul cumparatorilor romani si o aliniere la tendintele globale, mare parte dintre clientii magazinelor online utilizand telefonul mobil pentru achizitii. Cu toate acestea, aproape jumatate dintre magazinele online nu sunt optimizate pentru mobile, lucru absolut necesar pentru a ramane competitive in aceasta industrie. Iar intr-o industrie cu o concurenta atat de ridicata, sa nu ai un magazin online optimizat pentru mobil inseamna, cel mai probabil, ca se pierd un sfert din vanzari”, spune Sandu Babasan, CEO Blugento.

Potrivit studiului mentionat, smartphone-ul a devenit indispensabil pentru aproape toti romanii, noua din zece respondenti declarand ca detin un astfel de dispozitiv, iar dintre acestia, peste 80%  acceseza website-uri direct de pe telefoanele mobile.

Cat despre categoriile de produse achizitionate online de pe telefonul mobil, studiul releva faptul ca pe primul loc in topul preferintelor romanilor se afla hainele, urmate de electronice, electrocasnice si produse cosmetice.

Cei care utilizeaza telefonul mobil pentru cumparaturi online considera ca pot efectua tranzactii online de pe smartphone intr-un mod mai accesibil, mai comod si fara constrangeri legate de timp sau locatie.

In ceea ce priveste sumele cheltuite, in mod uzual, cumparatorii care utilizeaza telefonul mobil fac comenzi online cu valori intre 100 de lei si 500 de lei (cinci din zece).

Studiul ”Online shopping de pe telefonul mobil” a fost realizat in perioada 1 - 30 iunie 2017 pe un esantion de 2.875 de respondenti majori, din mediul urban, de catre iVox, platforma online de sondare a opiniei publice, la solicitarea Blugento. Rezultatele detaliate ale studiului pot fi consultate aici.

Blugento este o companie clujeana, specializata in furnizarea de solutii de ecommerce bazate pe platforma Magento. Solutia Blugento este integrata cu peste 100 de solutii de plata, curierat, marketing si alte servicii care ofera avantaje competitive magazinelor online.
 

Un material startups.ro. Toate drepturile rezervate.


Nu exista comentarii