Teamshare: pana la 10% din magazinele online romanesti folosesc o platforma profesionista de e-commerce
Mai putin de 10% din magazinele online din Romania utilizeaza o platforma integrata de e-commerce, care sa le ofere un sistem complet de comert electronic, ce permite in timp real gestiunea de stocuri, preturi sau procesul de facturare, se mentioneza intr-un comunicat de presa.
Totusi, numarul lor creste accelerat, pe fondul maturizarii pietei si a nevoii clientilor de informatii clare despre produse si stocuri, arata datele Teamshare, una dintre cele mai importante platforme de e-commerce integrate din Romania.
Potrivit reprezentantilor companiei, lipsa stocului pe un produs reduce cu cel putin 50% sansa de a fi cumparat, de aceea transmiterea informatiilor de stoc este cruciala, si trebuie realizata in timp real, prin sincronizarea cu softul de gestiune.
Implementarea unui magazin online cu o platforma integrata de comert electronic poate dura intre 30 de zile si trei luni, in functie de complexitatea proceselor, ce trebuie modelate si automatizate. Recomandarea expertilor Teamshare, pentru cei care isi doresc un magazin online functional si performant, este implementarea platformei de e-commerce in etape, prin dezvoltarea de functionalitati ce se pot testa si lansa rapid si care pot, implicit, aduce beneficii imediate clientilor magazinului online.
”Un efort deloc de neglijat este cel pe care proprietarul magazinului online trebuie sa il depuna in documentarea produselor si a categoriilor de produse, care trebuie structurate corect. Vedem multe site-uri in care catalogul de produse este structurat exact ca in softul de contabilitate si gestiune, ceea ce nu are nicio legatura cu ce isi doreste consumatorul final”, explica Marius Panait, Managing Partner Entelion Software, compania care dezvolta platforma Teamshare.
Astfel, principalele beneficii pe care le resimte imediat o companie ce opereaza un magazin online si foloseste o platforma integrata de e-commerce sunt acuratetea informatiilor referitoare la pretul produselor pe care le comercializeaza, stoc, facturi sau sold, dar si lipsa efortului manual de copiere a datelor dintr-un soft in altul, transparenta datelor oferite clientilor si un acces mult mai facil la informatiile despre produse.
Potrivit lui Marius Panait, o platforma integrata de e-commerce influenteaza business-ul online inclusiv la nivel de performanta financiara, primul efect de crestere in vanzari venind din increderea utilizatorilor in informatiile despre produs, actualizate in timp real.
”Mai mult, un magazin cu o platforma performanta de e-commerce, integrat si cu produse pe stoc, va procesa o comanda intr-un minut, fata de 5 - 10 minute in cazul unui magazin care nu utilizeaza o platforma intregrata. Iar costurile de procesare a comenzii se pot reduce pana la un singur click: clientul a dat singur comanda, site-ul a inserat-o in softul de gestiune, persoana responsabila cu comanda a fost notificata si nu mai trebuie decat sa o transforme in factura”, mai spune Marius Panait.
El mentioneaza ca avantajele unei platforme integrate sunt resimtite imediat si de companiile business to business care activeaza in comertul electronic. Un site B2B integrat cu o platforma de e-commerce profesionista poate fi folosit in acelasi timp pentru prezentarea companiei, pentru vanzari online catre reteaua de distribuitori, dar si catre consumatorii finali. In cazul acestora, primul pas catre o solutie online completa o reprezinta integrarea cu aplicatiile de gestiune - ERP sau Enterprise Resource Planning - pentru transferul automat al datelor: produse, stocuri, preturi, inclusiv preturi multiple in functie de tipologia clientului, conditii comerciale, clienti, comenzi si facturi.
Un material startups.ro. Toate drepturile rezervate.