Piata din Romania va continua sa arda etapele in direct marketing


Marian Seitan, General Manager la Mediapost Hit Mail, spune ca in tara noastra tranzitia de la direct marketingul pe hartie la cel digital s-a facut mai repede decat in tarile mari, pentru ca cel pe hartie nu era dezvoltat.


 

"In continuare, piata din Romania va evolua asa. Partea proasta a acestei treceri rapide este ca s-a taiat un zero din cifra de afaceri a companiilor de direct marketing, deoarece au fost eliminate materialele de hartie, carti postale etc. Atunci companiile de direct marketing au fost nevoite sa se adapteze", a detaliat Marian Seitan, in conferinta RoDirect 2012

Si Gabriel Sora, Head of Mobile Marketing la Saatchi&Saatchi X si Camelia Popescu, Marketing Manager la Cora Romania, au sustinut ideea ca in Romania vom arde etapele in direct marketing.

"Inca functioneaza bine e-mail marketingul in Romania, daca nu-ti innebunesti consumatorii cu e-mail-uri, mesajul este simplu, continutul relevant pentru site, astfel incat sa-ti dea ei e-mail-ul, dar eficienta depinde si de zona de unde vine clientul. De multe ori, compania nu poate face o campanie, chiar daca ii place, pentru ca nu are bugetul pentru gratuitati", a detaliat Camelia Popescu.

Ea a dat ca exemplu de campanie de e-mail marketing reusita pentru retailer cea prin care le-au oferit o reducere de 10%, dar pana in limita de zece lei, clientilor cu numele de Mihail si Gavril. Rata de deschidere a e-mail-urilor a fost de aproape 52%, media in industrie variind intre 20% si 35%. Cora are in baza de date circa un milion de clienti, dar are adresa de e-mail doar pentru 400.000 dintre acestia.

"Au raspuns asa de bine, pentru ca li s-a parut draguta personalizarea. Nu se asteptau ca noi sa ne gandim la ziua lor de nume. Unii clientii au trimis si mesaje", a explicat Camelia Popescu.

Ea a precizat ca pentru o campanie de direct e-mail este nevoie de: o baza de date organizata si oameni care o administreaza; o baza de date actualizata; un mesaj simplu si personalizat, un vizual de impact, analiza raportatilor anterioare si buget.

Elena Mandache, Senior DM si Residential Marketing la Romtelecom, a mentionat ca in direct marketing se pot face declaratii intense emotional, “pentru ca ramane intre noi, companie, si client”.

Maria Petric, Loyalty Operations Manager la Mol Romania, a mentionat ca, din cauza situatiei din piata, se observa ca una dintre actualele tendinte este aceea a campaniilor de reactivare a clientilor.


Un material startups.ro. Toate drepturile rezervate.


Nu exista comentarii