In ultimele luni, a scazut interesul pentru toate francizele, dar in special pentru cele de intermedieri, precum imobiliare, financiare, recrutare personal si asigurari.
Spre deosebire de acum cateva luni, firmele de brokeraj bancar si asigurari au schimbat politica de dezvoltare, explica pentru startups.ro Eugen Driga, senior consultant si fondatorul firmei de consultanta IMO Franchising Group.
Astfel, in loc sa investeasca in lansarea de unitati proprii, aceste companii au inceput sa puna accentul pe dezvoltarea retelei in sistem de franciza.
"Dorinta lor este sa se dezvolte sau macar sa reziste pe banii francizatului", spune Eugen Driga.
In prezent, sunt preferate francizele nationale, pentru ca sunt mai ieftine. Din acelasi motiv sunt cautate si francizele simple, taxa pentru o master franciza pe tara fiind mai mare iar conditiile impuse de francizor fiind mai dificil de atins (n. red - un anumit numar de unitati deschise intr-un interval de timp, o anumita valoare a investitiei etc.)
In functie de domeniul de activitate, cele mai ieftine francize sunt cele pentru patiserii, agentii imobiliare, after school si recrutare de personal - pretul fiind de maxim 15.000 de euro.
Francizele din comert si cele pentru servicii de ingrijire costa intre 20.000 de euro si 100.000 de euro. Pe segmentul alimentar, valoarea unei francize variaza intre 100.000 de euro si 500.000 de euro. Francizele din industria hoteliera sunt printre cele mai scumpe, ajungand la preturi intre 500.000 de euro si 4 milioane de euro.
"In principiu, marcile puternice doresc sa ofere franciza pe o perioada mai scurta, iar cele noi pe o perioada mai lunga, in timp ce investitorii au dorinte contrarii", completeaza Eurgen Driga.
Formalitatile pentru obtinerea unei francize dureaza intre o luna si patru luni, in functie de tipul acesteia, de costuri si de conditiile impuse de francizor.
Un material startups.ro. Toate drepturile rezervate.