Conform reprezentantilor Regus Group, tendinta vine pe fondul recesiunii economice actuale, care determina companiile sa-si diminueze costurile operationale, prin utilizarea unor spatii de lucru flexibile.
Ca urmare a acestui nou trend si nu numai, Regus Group, furnizor de solutii pentru spatii de lucru, inregistreaza o crestere a numarului de contracte pentru birouri virtuale (n. red - spatii de lucru complet amenajate, pe care angajatii companiilor le folosesc ocazional), se arata in comunicatul de presa.
“Dupa salarii, costurile imobiliare au ponderea cea mai mare in cadrul cheltuielilor fixe. Companiile care adopta practici flexibile de lucru isi vor putea diminua treptat cheltuielile imobiliare. Capitalul economisit poare fi reinvestit in afacere”, spune Mark Dixon, CEO la Regus Group.
Birourile virtuale ofera nu doar echipamente de baza, precum aparate fax si copiatoare, ci si acces la birouri de zi, sali de sedinta, spatii de tip lounge, studiouri de videoconferinte si servicii administrative.
“In mediul economic dificil de astazi, angajatorii adopta solutii flexibile privind spatiul de lucru, ca strategie cheie in afaceri”, mai spune Mark Dixon.
El adauga faptul ca firmele au creat o noua generatie de angajati mobili care nu au nevoie in permanenta de un birou, dar necesita un mediu de lucru profesionist si servicii de asistenta la cerere.
Pentru a accelera acest proces, companiile isi ajuta angajatii sa isi amenajeze birouri acasa si le ofera posibilitatea de a utiliza birouri virtuale in loc sa se deplaseze pana la sediu. Astfel, firmele isi pot diminua costurile asociate spatiilor de birouri, iar angajatii isi reduc semnificativ cheltuielile aferente transportului si isi sporesc productivitatea.
Potrivit calculelor realizate de Regus, companiile isi pot diminua costurile imobiliare cu pana la 60% - 80%, prin implementarea strategiilor privind spatiile de lucru flexibile.
Birourile virtuale reprezinta o solutie si pentru firmele care vor sa testeze noi piete in zone geografice in care nu sunt prezente, fara sa aiba costuri sau riscuri suplimentare. De exemplu, Bluefish Pharmaceutical AB, o companie suedeza ce a inregistrat o crestere rapida, foloseste birourile virtuale pentru a se extinde pe piete din intreaga Europa.
Regus Group este prezent in 75 de tari, prin cele 1.000 de centre de afaceri situate in 450 de orase.
Primul centru Regus din Romania a fost deschis in Bucuresti, la World Trade Plaza, in anul 1999. Un al doilea centru a fost inaugurat vara trecuta, in centrul orasului, in zona Piata Universitatii. Iar in luna mai a acestui an urmeaza sa fie inaugurat cel de-al treilea centru in Bucharest Floreasca Plaza.
Un material startups.ro. Toate drepturile rezervate.