In primele noua luni ale anului 2009, compania a inregistrat vanzari totale de 270 milioane lei, in crestere cu 22% in trimestrul al treilea, comparativ cu trimestrul doi.
Potrivit reprezentantilor companiei, scaderea vanzarilor pe primele trei trimestre a fost determinata in primul rand de declinul major al pietei electro-IT autohtone, Romania inregistrand in acest an cea mai drastica scadere dintre tarile europene. Vanzarile in ansamblul pietei romanesti au fost mai mici cu 42% anul acesta, comparativ cu anul trecut, se arata in comunicatul de presa.
“Activand pe o piata marcata de cea mai drastica corectie a vanzarilor din Europa, Flamingo a avut ca obiectiv, in prima parte a acestui an, redimensionarea activitatii pentru a putea sustine un nivel al vanzarilor redus aproape la jumatate comparativ cu anul anterior. Restructucturarea operationala este in acest moment finalizata, iar din trimestrul trei am accelerat proiectele de crestere a vanzarilor, pentru a recastiga rapid cota de piata pierduta”, spune Adrian Olteanu, presedintele Flamingo International.
In trimestrul al treilea, Flamingo International a continuat ajustarea suprafetelor de vanzare, ajungand, in luna septembrie, la o suprafata totala neta de vanzare de 44.100 mp si la 83 de unitati. De asemenea, in aceasta perioada, unele dintre magazinele Flamingo Computers au fost transformate in unitati Flanco, ca o masura de extindere a gamei de produse, dar si de aliniere la cererea de pe piata.
”Desi in acest an luptam impotriva curentului, restructurarea companiei incepe deja sa arate primele rezultate. Costurile, diminuate cu peste 40%, au fost pozitionate la un nivel sustenabil, calculat chiar si pentru un nivel minim al vanzarilor in zona a numai 2.000 de euro/mp. In acest moment ne concentram pe cresterea vanzarilor, inclusiv prin deschiderea de noi magazine pozitionate in zone cu trafic ridicat”, completeaza Adrian Olteanu.
Pana in acest moment, Flamingo a deschis doua noi magazine si a inceput negocierile pentru trei noi unitati amplasate in zone cu trafic comercial intens.
Un material startups.ro. Toate drepturile rezervate.