Potrivit unui raport de piata realizat de Colliers, tarile din vestul Europei (principala sursa de turisti pentru Romania) au inceput deja sa raporteze cresteri ale produsului intern brut. Astfel, este de asteptat o crestere a cererii de servicii hoteliere.
Industria turismului a fost una dintre cele mai afectate de criza economica mondiala, ale carei semne incepusera sa se manifeste inca din T3 2008, si care au condus la o scadere accentuata in 2009 atat a cererii de servicii hoteliere, cat si a sumelor cheltuite de turisti, se arata in raportul citat.
Cele mai afectate segmente de scaderea numarului de turisti au fost cel de afaceri si cel de conferinte. Drept urmare, destinatiile care se bazau pe acest gen de turisti au avut cel mai mult de suferit.
Numarul turistilor care s-au cazat in hotelurile romanesti a scazut in 2009 cu 14%, fata de anul precedent, iar durata medie a sejurului a scazut la mai putin de trei zile.
In aceste conditii, anul trecut, numarul camerelor ocupate a scazut cu o cincime, fata de 2008. Ultima jumatate a anului a aratat insa semne de incetinire a ritmului scaderilor, pe fondul ajustarii tarifelor practicate de catre hotelieri si a stabilizarii economice usoare inregistrata de Europa de Vest.
In 2009, principalele piete generatoare de turisti au fost in continuare tarile vecine Ungaria (25%) si Bulgaria (12%), care au scazut insa ca numar cu 4% si, respectiv, 20%, fata de 2008. Cele mai mari descresteri ale numarului de turisti s-au inregistrat in randul turistilor veniti din Germania (15%) si Italia (14%).
Comparativ cu anul precedent, oferta de spatii de cazare a ramas relativ constanta in 2009, majoritatea proiectelor anuntate fiind amanate sau anulate, iar proiecte noi nu au mai fost incepute, in conditiile dificultatilor de a obtine finantare in conditii rezonabile.
Insa, pentru anii urmatori, sunt anuntate aproximativ 40 de proiecte de hoteluri la nivel national, care vor aduce un surplus de aproape 6.000 de spatii de cazare.
Gradul de penetrare al brandurilor internationale ramane la unul dintre cele mai scazute niveluri din Europa, putin peste 7% din camerele de hotel disponibile in Romania fiind afiliate unui lant international.
Volumul de tranzactii a cunoscut, de asemenea, o scadere semnificativa, volumul acestora nedepasind 15 milioane de euro, in 2009.
Potrivit reprezentantilor Colliers, desi foarte multe proprietati au fost scoase la vanzare, cumparatorii au intarziat sa apara, fie din cauza greutatilor in a finanta astfel de achizitii, fie asteptand ca valoarea proprietatilor sa mai scada.
Oferta pe piata hoteliera din Bucuresti
La finalul anului 2009, in Bucuresti existau un numar de 153 de hoteluri, cu circa 11.500 de camere, se mai arata in raportul citat.
Desi numarul spatiilor de cazare a crescut cu aproximativ 12% fata de 2008, oferta hoteliera din Capitala prezinta inca numeroase semne de imaturitate fata de alte capitale europene, cum ar fi: majoritatea hotelurilor au sub 50 de camere (60%); alocarea pe categorii este dezechilibrata (mai mult de jumatate din hoteluri fiind clasificate la patru stele); penetrarea lanturilor hoteliere internationale este inca redusa (13% din total hoteluri sunt afiliate la un lant international).
Cererea pe piata hoteliera din Bucuresti
Anul trecut, in Capitala, sosirile de turisti au inregistrat o scadere de 8%, in medie, fata de 2008, precum si o reducere a duratei medii a sejurului pana la 1,8 nopti, in scadere de la 2,1 nopti in 2008.
Ca o destinatie care se bazeaza in proportie de 80% pe turismul de afaceri, Bucurestiul a fost puternic afectat de criza economica, ce a determinat micsorarea drastica a bugetelor de calatorii ale marilor companii, precum si schimbari notabile in comportamentul turistilor. Cele mai afectate de aceste schimbari au fost hotelurile de categorie superioara, mai ales in ceea ce priveste tarifele practicate.
Gradul de ocupare s-a situat in 2009 la 56%, mai putin cu 7% fata de 2008, cu scaderi majore in special in primele sase luni ajungand spre finalul anului la valori similare celor din 2008.
Adevarata problema in 2009 a reprezentat-o nivelul tarifului mediu, care a ramas in mod constant mult sub valorile inregistrate in 2008, ajungand in medie la 73 de euro. S-a inregistrat astfel o scadere de aproape 40% fata de 2008, recuperarea acestei reduceri fiind o mare provocare pentru hotelieri in anii ce urmeaza.
Previziuni
Potrivit Colliers, oferta de spatii de cazare va ramane relativ constanta pe termen scurt, din cauza faptului ca accesul la finantare va continua sa fie dificil. Astfel, multe dintre proiectele existente vor continua sa fie blocate, iar altelenoi vor intarzia sa apara.
In aceste conditii, reprezentantii Colliers considera cu sunt motive pentru a crede ca gradele de ocupare ale hotelurilor vor recupera din scaderile inregistrate. De asemenea, in urma reechilibrarii raportului dintre cerere si oferta, tariful mediu isi va stopa scaderea si va incepe sa creasca, dar intr-un ritm mult mai lent decat gradul de ocupare.
Problemele intampinate de proprietarii de hoteluri vor crea insa oportunitati pentru investitori - atat pentru achizitia de proprietati aflate in dificultate, la preturi sub valoarea de piata, cat si pentru investitii in hoteluri noi, prin scaderea preturilor terenurilor si a costurilor de constructie.
Astfel, oportunitati pentru investitii in hoteluri noi vor continua sa existe in Romania, in special pentru hoteluri de clasificare medie, in orasele secundare sau in dezvoltari mixte.
Potrivit Colliers, lanturile internationale isi vor intari prezenta, in conditiile in care institutiile financiare si grupurile hoteliere vor impune dezvoltatorilor sa contracteze solutii profesionale de operare, ca o garantie suplimentara pentru rezultate bune.
Un material startups.ro. Toate drepturile rezervate.