Httpool Romania apartine retelei internationale Httpool Internet Marketing, cu sediul central in Viena si sapte filiale in tari din Europa Centrala si de Est.
Reprezentantii companiei spun ca Httpool va introduce pe piata locala tehnologii noi si metode aditionale de publicitate online, alaturi de formatele clasice si deja obisnuite pentru publicitarii romani.
“Daca pana anul acesta, fata de alte tari din regiune, mai aveam mult de recuperat, de-acum, este o tendinta normala ca piata sa devina un punct de interes pentru marile retele europene de publicitate online. Httpool Romania isi propune sa contribuie la profesionalizarea pietii, la diversificarea ofertelor existente”, spune Bianca Vlaston, country manager Httpool Romania.
Pentru cei care activeaza in domeniul publicitar, Httpool aduce in plus un portofoliu select de site-uri internationale prin care pot fi stabilite puncte de contact aditionale cu segmentele de public carora li se adreseaza.
"Editorii online romani raman anual cu 2/3 din spatiul de publicitate nevandut. Publicitarii romani isi doresc variante eficiente de atingere a publicurilor fiecarei campanii. In acest context, Httpool isi propune sa ajute editorii online, prin extinderea fortei de vanzari la nivel european, prin introducerea site-urilor intr-o platforma performanta de vanzari", spune Laurentiu Pop, deputy managing director Httpool Romania.
Prezenta puternica europeana va permite Httpool sa aduca campanii de publicitate regionale pe site-urile romanesti, atragand astfel bugete internationale aditionale pentru piata romaneasca de online.
"Avem nevoie de mai multa eficienta in strategiile online. E timpul sa imbinam toate tipurile de campanii: de la brand awareness la <performance> (modele de cost per mille, cost per click, cost per action), de la bannere clasice la publicitate contextuala sau marketing direct", adauga Laurentiu Pop.
Bianca Vlaston, country manager-ul Httpool Romania, are o experienta de opt ani in marketingul online, lucrand pentru agentii de dezvoltare web si publisheri, precum Hotnews.ro.
Laurentiu Pop a lucrat la agentia Initiative Media, unde a ocupat pozitia de New Media Manager si a realizat o serie de campanii de comunicare online. Anterior a lucrat trei ani la ARBOmedia, una dintre cele mai mari regii de vanzari din Internetul romanesc.
Un material startups.ro. Toate drepturile rezervate.