Acum, firmele din sectorul financiar, bancar si al asigurarilor comunica cu clientii prin intermediul aplicatiilor mobile mai des decat firmele din alte domenii, insa situatia se va schimba in cativa ani.
Estimarea facuta de reprezentantii Interactive Intelligence Group este confirmata si de analiza strategica “The Future of Enterprise Communications from a Customer Perspective”, realizata de Frost&Sullivan, se mentioneaza intr-un comunicat de presa.
Potrivit Interactive Intelligence, aproximativ 60% din reprezentantii companiilor private se declara in favoarea investitiilor in acest canal de comunicare, pentru a oferi servicii de asistenta prin intermediul aplicatiilor mobile de pe anumite dispozitive.
”Smartphone-urile si tabletele se afla in fruntea listei de dispozitive pentru comunicare utilizate in prezent si este de asteptat ca rata de adoptie a tabletelor sa creasca semnificativ in urmatorii ani. Astfel, vom continua sa exploram aplicatiile pe care managerii centrelor de contact le pot utiliza pentru a obtine o mobilitate crescuta si pentru a asigura o imbunatatire a calitatii serviciilor”, a declarat Marcin Grygielski, Manager Teritorial pentru Europa de Est al Interactive Intelligence.
In prezent, companiile care utilizează cel mai des aplicatiile mobile provin din sectorul financiar, bancar si al asigurarilor, urmate indeaproape de cele din industria de productie. Cu toate acestea, este de asteptat ca situatia sa se schimbe in viitorul apropiat, cand gradul de utilizare al aplicatiilor mobile va scadea cu 2% in industria bancara, in timp ce in sectorul de productie acesta va creste cu 13%, potrivit Frost&Sullivan.
In plus, strategia de implementare a mai multor canale va conduce la o crestere a ratei de adoptie a social media, creand o noua modalitate de a deservi clientii, prin utilizarea informatiilor de pe aceste canale pentru a-i directiona pe clienti catre cel mai potrivit agent. Aceasta tendinta va continua sa predomine in retail, in timp ce gradul de utilizare al social media va creste cu 9% in sectorul de productie, iar in industria bancara va creste cu 3%.
De asemenea, analiza strategica mai arata ca 58% dintre factorii de decizie din industria IT sunt de acord ca aplicatiile mobile sunt extrem de eficiente in cadrul companiei, iar 54% dintre acestia au incredere in eficienta social media.
Un material startups.ro. Toate drepturile rezervate.