Reprezentantii companiilor din Romania cumpara, cu precadere, smartphone-uri premium pentru angajatii, potrivit datelor Quickmobile. in topul telefoanelor achizitionate pentru angajati se afla cele marca Samsung, Apple sau BlackBerry, iar modelele au preturi ce variaza intre 1.200 de lei si 3.500 de lei per terminal.
Telefoanele din seriile S, A, C si J, produse de Samsung, sunt printre cele mai folosite de angajatii romani, potrivit datelor Quickmobile. Modelele producatorului sud-coreean reprezinta aproximativ 25% din totalul dispozitivelor achizitionate in 2016 de companii din oferta retailer-ului.
Angajatii din pozitii de conducere utilizeaza, cu precadere, varfurile de gama produse de Samsung, cu modelul S7 in top. In ceea ce-i priveste pe cei din middle management si back office, predomina terminalele din seriile J, C si A, in special Samsung J5, pentru fiabilitate, multitasking si raportul optim calitate-pret.
Apple, cu modelele SE, iPhone 6 si iPhone 6 Plus, dar si noua generatie - Iphone 7 si 7 Plus, ocupa a doua pozitie in topul maricilor achizitionate pentru salariati.
Ponderea lor in vanzarile corporate din 2016 ale Quickmobile este de peste 20%, in conditiile in care terminalele sunt utilizate majoritar de top manageri.
”Telefoanele de serviciu au renuntat de mult la a fi privite ca un beneficiu oferit angajatilor. in ziua de azi, in care viteza comunicarii reflecta eficienta unui business, sunt o necesitate. Smartphone-urile difera in functie de specificul si cerintele job-urilor. Cei care au functii de conducere folosesc varfuri de gama versatile, care ii ajuta, de multe ori, sa inlocuiasca PC-ul sau laptop-ul. Angajatii din back office utilizeaza terminale fiabile, mid - range, cu o durata de viata lunga a bateriei”, spune Tudor Tiboc, General Manager al Quickmobile.
Potrivit acestuia, si terminalele BlackBerry sunt in continuare extrem de cautate si utilizate in mediul corporate, aproape 10% dintre companii achizitionandu-le.
”De exemplu, modelul BlackBerry DTK 50 este unul extrem de popular in <flota> pentru angajati”, spune Tudor Tiboc.
Datele companiei mai arata ca, in Romania, persoanele juridice includ in achizitie, in proportie de peste 90%, accesorii de protectie, cum ar fi: folii de sticla securizata, huse cu spatiu pentru card de credit si carti de vizita, baterii externe si incarcatoare auto.
Un material startups.ro. Toate drepturile rezervate.