Conferinta “Marketing B2B” (12 aprilie 2011)
Evenimentul, organizat de Evensys, va avea loc pe 12 aprilie, la Hotel Crowne Plaza din Bucuresti.

Conferinta "Marketing B2B" isi propune sa ofere participantilor oportunitatea schimbului de idei si expertiza si sa dezvolte interactiunea intre jucatorii din aceasta piata, atat din partea furnizorilor, cat si a clientilor.

In cadrul conferintei vor fi analizate strategiile adaptate la realitatile mediului de business din perspectiva marketingului B2B.

De asemenea, pe parcursul celor patru sesiuni, conferinta isi propune sa vina cu analize utile de business cu privire la modalitatile de pozitionare diferentiata fata de concurenta a unui brand, strategii de marketing integrat pentru jucatorii B2B, tactici si solutii reale pentru derularea campaniilor in mediul digital sau integrarea si rolul retelelor sociale in marketingul digital.

Panelul vorbitorilor invitati la eveniment acopera principalele zone de expertiza, la eveniment fiind prezenti profesionisti, oameni de succes din companii, lideri de opinie in marketing, comunicare corporativa si de brand si marketing online.

Mai multe detalii pot fi gasite aici.

 

Changemakers 2011 (12 - 18 aprilie 2011)
Evenimentul, organizat de ASER (Asociatia Studentilor Economisti din Romania), va avea loc in intervalul 12 - 18 aprilie, in cadrul Academiei de Studii Economice Bucuresti.

Changemakers se afla la cea de-a treia editie si este un proiect de antreprenoriat social realizat de catre studenti, pentru studenti.
Proiectul va debuta pe 12 aprilie prin Conferinta Changemakers in cadrul careia vor fi abordate subiecte precum "Antreprenoriatul social ca raspuns al nevoilor din mediul educational" si "Nivelul de dezvoltare a antreprenoriatului social in Romania", urmand ca Raed Arafat, presedinte SMURD, sa vorbeasca in final despre antreprenoriatul social in viziune proprie.

In perioada 13 - 18 aprilie se va desfasura Scoala de primavara Changemakers, unde participantii, in echipe de cate trei persoane, vor invata cum sa realizeze un plan de afaceri, cum sa-si branduiasca afacerea si cum sa obtina finantare.

Mai multe detalii pot fi gasite aici.