Targ “QS World MBA Tour” (27 octombrie 2011)
Evenimentul este organizat de QS Quacquarelli Symonds si va avea loc pe 27 octombrie, la Athenee Palace Hilton Hotel, in Bucuresti.
Targul isi propune sa prezinte programele MBA oferite de unele din cele mai cunoscute scoli de business din lume, precum EDHEC, IE, INSEAD, EMLyon, Skolkovo School of Management, Melbourne, Sydney, USC Marshall, Ashridge sau ESMT.
Participantii la programele MBA sau Executive MBA pot dobandi cunostinte si abilitati necesare unei pozitii de management si leadership si, in acelasi timp, pot avea posibilitatea de a interactiona cu persoane care au o pregatire profesionala diferita si provin din medii culturale diferite, realizandu-se astfel o retea profesionala competitiva la nivel international.
Evenimentul reprezinta o serie de targuri care reuneste scoli de business de top si profesionisti interesati de dezvoltarea in cariera prin intermediul unui program de MBA.
Mai multe detalii pot fi gasite aici.
Curs “Analiza Cost Beneficiu” (27 - 28 octombrie 2011)
Evenimentul este organizat de BEFC (Best Euro Financial Consulting) si va avea loc in perioada 27 - 28 octombrie, in Bucuresti.
Programul se adreseaza persoanelor care conduc firme private, sau care au ca sarcina de serviciu sa elaboreze documentatia pentru Accesarea Fondurilor Structurale, persoanelor aflate in posturi cheie precum contabil sef, director economic sau in orice alt post ce contribuie la managementul economic si financiar al firmelor, dar si celor care doresc sa elaboreze o Analiza Cost-Beneficiu conform normelor europene si nationale in vigoare.
Cursul este structurat in doua parti: partea teoretica, ce consta in livrare de cunostinte si informatii, si partea practica, ce consta in aplicatii practice pentru fiecare sesiune teoretica.
De asemenea, cursul isi propune sa familiarizeze participantii cu necesitatea, obiectivele, structura, modul de elaborare sau, dupa caz, intocmirea dosarului de achizitie publica pentru selectarea de consultanti care sa elaboreze Analiza Cost-Beneficiu.
Taxa pentru participare este de 1.000 lei/participant, insa cei care se inscriu pana la data de 16 octombrie beneficiaza de o reducere a taxei la 850 lei/participant.
Mai multe detalii pot fi gasite aici.