Business Club Conferences (5 - 7 mai 2010)
Evenimentul, organizat de Business Club, va avea loc in perioada 5 - 7 mai, in cadrul Academiei de Studii Economice din Bucuresti.
Principalul obiectiv al proiectului este sa sustina formarea generatiei actuale de antreprenori si sa fie o sursa de informare si educatie extra-universitara in stiintele antreprenoriale.
La eveniment vor participa, ca si la editia din 2009, speakeri de top din Romania si strainatate, care vor dezbate teme de actualitate din domeniul afacerilor.
Business Club Conferences se va desfasura dupa urmatorul program: 5 mai - Leadership Day: Invitatii speciali vor prezenta leadership-ul din doua perspective, a antreprenorului si a managerului; 6 mai - Marketing Day: Printre temele abordate se vor numara PR vs. Advertising, New Media, Branding; 7 mai - Business Psychology Day: Vanzari, networking, negociere, motivare.
Mai multe informatii pot fi gasite aici.
Conferinta SOL World 2010 (5 - 8 mai 2010)
Evenimentul, organizat de Business-Edu si Sequoia Consulting, va avea loc in perioada 5 - 8 mai, la Hotel Ramada Parc, in Bucuresti.
SOL World 2010 este un eveniment international de Coaching care va reuni 150 de specialisti din circa 20 de tari din intreaga lume, printre care se numara Anglia, Austria, Belgia, Canada, Danemarca, Elvetia, Finlanda, Germania, Israel, Japonia, Olanda, Romania, Suedia.
SOL World se adreseaza specialistilor in Coaching din companii de consultanta, practicantilor de Coaching, consultantilor independenti si managerilor implicati in procese de schimbare in organizatii care folosesc metode de Coaching.
La conferinta participa experti din domeniul Coaching-ului, care vor prezenta participantilor experiente practice, vor genera noi idei de aplicat in procese de Coaching si vor dezvolta noi aplicatii ale metodei Solution Focus.
Mai multe informatii pot fi gasite aici.