Seedmoney Wednesday Breakfast (9 decembrie 2009)

Evenimentul, organizat de Seedmoney, se desfasoara in fiecare zi de miercuri a saptamanii, intre orele 9.00 si 11.00, in Bucuresti. Locul de intalnire este de regula Orange Concept Store, cu unele exceptii care sunt anuntate din timp participantilor.

Seedmoney Wednesday Breakfast reprezinta o serie de intalniri informale dedicate celor pasionati de online si de antreprenoriat. In cadrul acestor evenimente, cei interesati pot intalni si aborda advisori, pot prezenta cereri de advice sau finantare advisorilor si investitorilor (inclusiv Seedmoney), pot schimba informatii, idei si contacte cu persoane din acelasi domeniu.

Programul include o ora de networking, 30 de minute de prezentari sustinute de advisorii de pe lista Seedmoney si 30 de minute de intrebari si pitchuri.

Accesul este gratuit, fiind nevoie doar de inregistrare. Pentru mai multe detalii, cei interesati se pot inscrie in grupul Entrepreneurs by Seedmoney pe Facebook sau pot urmari Seedmoney pe Twitter.

 

Curs “Marketing online” (9 decembrie 2009)

Evenimentul, va avea loc pe 9 decembrie si se numara printre primele module intensive de o zi din seria Flash&Fresh organizate de Asebuss.

In cadrul cursului vor fi abordate subiecte precum: stabilirea obiectivelor adecvate mediului online; selectarea dintre zecile de tactici disponibile pe cele care sunt potrivite campaniei tale; realizarea si optimizarea unui media plan; derularea negocierilor cu furnizorii de media; testarea, masurarea si imbunatatirea unei campanii in timp real; integrarea unor concepte creative pentru a mari impactul si rezultatele; stabilirea unui buget si calcularea ROI.

Taxa de participare este de 390 de lei + TVA/persoana. Mai multe informatii pot fi gasite aici.

 

Business Target Club (9 decembrie)

Evenimentul, organizat de Junior Chamber International (JCI) Bucuresti si Fundatia Nationala a Tinerilor Manageri (FNTM), va avea loc pe 9 decembrie, la Hotel Residence Cerisiers din Bucuresti, incepand cu ora 19.00.

Editia a opta a Business Target Club (BTC) va reuni specialisti din diverse domenii, acestia aducand in prim plan resurse si strategii pentru realizarea unei planificari eficiente in anul 2010.

Conferinta isi propune sa contureze care va fi starea economica a Romaniei dupa alegerile prezidentiale si sa ofere cele mai viabile solutii pentru a evita intrarea Romaniei in colaps economic si politic.

La discutia de tip panel vor participa ca vorbitori: Gabriel Biris, partener fondator al casei de avocatura Biris-Goran, unul dintre expertii romani de referinta in domeniul fiscalitatii, Dan Ioan Popp, antreprenor, fondatorul, actionarul principal si presedintele companiei imobiliare Impact Developer & Contractor si Cosmin Alexandru, director asociat al Brandivia, companie de consultanta in branding si strategie, membru fondator al Asociatiei Erudio. Discutia va fi moderata de Andreea Rosca, director al publicatiilor de business din trustul Realitatea-Catavencu.

Infiintat in anul 2007, BTC este un club de afaceri de elita, cu antreprenori si manageri de top, selectati doar pe baza de recomandare din partea membrilor existenti. Evenimentele BTC se adreseaza oamenilor de afaceri care vor sa afle direct de la sursa cele mai noi tendinte in domeniul lor de activitate. In plus, clubul ofera un cadru adecvat pentru networking de calitate cu persoane care impartasesc aceleasi valori.

Mai multe informatii despre programul conferintei de luna aceasta, modalitatea de inscriere si vorbitorii invitati pot fi gasite aici.