“Antrenorii” de afaceri sunt tot mai cautati
Rata anuala de crestere a pietei de coaching din Romania este intre 30% si 50%, iar specialistii spun ca momentul crizei este favorabil, oferind acestui domeniu oportunitatea diferentierii. Potentialul de dezvoltare este mare atat din punct de vedere al segmentelor abordate, cat si al numarului de profesionisti care activeaza in domeniu.
Daca la inceputul anilor 2000, in Romania, doar putini manageri erau familiarizati cu ideea de coaching, aceasta a devenit ulterior un concept “la moda”, pentru ca in prezent sa beneficieze de recunoastere si incredere.
Initial, contractele de coaching active la nivelul pietei locale de business erau concentrate in companiile multinationale, acestea folosind coach din afara tarii. Insa, in opinia Ralucai Mohanu, coach si manager al Steps4Change, pe parcurs, atat companiile cat si indivizii au inceput sa aiba incredere si chiar sa prefere in unele cazuri acest serviciu, in favoarea proiectelor de training si consultanta.
“Piata de coaching s-a dezvoltat intr-un ritm destul de rapid, aceasta dezvoltare copiind practic extinderea coaching-ului la nivel mondial. Din 2005 - 2006, am putut vedea efectele trecerii de faza de experimentare la cea de <exprimare a nevoii de coaching>. Au aparut mai multi furnizori de servicii de coaching si chiar scoli de coaching in Romania”, spune pentru startups.ro Mihai Stanescu, fondator RoCoach.
El apreciaza ca in prezent marimea pietii de coaching este de 1,2 milioane de euro – 1,3 milioane de euro anual, iar cresterea este exponentiala, chiar in contextul crizei economice.
Tipuri de coaching
“Tipurile de coaching practicate apartin domeniului de afaceri (business coaching, executive coaching, team coaching, leadership coaching, career coaching), dar si domeniului vietii personale (spiritual coaching, relashionship/couple coaching, health coaching, wealth coaching, personal/life coaching)”, spune Rodica Obancea.
Pe piata, cele mai dezvoltate sunt segmentele de business coaching si life coaching. Marea majoritate a consultantilor practica coaching pentru zona de afaceri. Acesta se adreseaza managerilor si companiilor si este impartit intre coaching individual si de echipa. Ca pondere, specialistii estimeaza ca business coaching-ul acopera peste 70% din piata, iar cel mai cerut serviciu de pe piata este cel de executive coaching, acesta depasind 70% dintre cererile de coaching.
In opinia specialistilor, segmentul de life coachig are un mare potential. Ioan Nicut, Life & Business Co-Active Coach spune ca “impactul in zona de life coaching e fantastic, pentru ca oamenii intra in contact cu esenta lor, cunoscandu-se mai bine, delimitandu-si in sensul de clarificare relatiile cu cei din jurul lor, cu mentalitatile de la un moment dat si performanta individuala”.
Simona Podgoreanu, lector si coach la EXEC-EDU, compania de consultanta ASEBUSS, clasifica coaching-ul si in functie de situatia pe care o adreseaza: orientat spre performanta, orientat spre relatie si orientat spre recunoastere. Totodata, in functie de numarul de persoane implicate, exista o alta clasificare.
“Avem coaching individual, excelent pentru rezolvarea problemelor profesionale individuale si coaching de echipa, creat pentru manageri sau colegi aflati la acelasi nivel ierarhic”, explica Podgoreanu.
Ea spune ca daca oamenii din management au probleme similare, atunci este util ca managerii sa fie integrati in propriul lor grup, aceasta masura incurajand sinergia la nivel managerial.
Profitabilitatea coaching-ului
Ca orice afacere din zona serviciilor, coaching-ul implica investitii minime si costuri reduse. Profitul este generat de volumul si de randamentul investitiei clientilor.
“Particularitatea serviciilor de coaching consta in caracterul lor fundamental empiric. Astfel, rezultatul este in mare masura previzibil si poate fi cuantificat de client”, spune Raluca Mohanu.
Segmentul care poate aduce cea mai mare profitabilitate pentru jactorii din domeniu este cel al corporatiilor (Executive Coaching).
RalucaMohanu apreciaza ca profitabilitatea pentru client se gaseste in “return on investment”, ea oferind drept exemplu studii despre executive coaching (Manchester 2001, MetrixGlobal 2001) care arata ca un program de coaching poate atinge un nivel intre 500% si 700%, in ceea ce priveste intoarcerea investitiei.
Dragos Tranca, Executive si Team Coach la C&C Training&Consulting spune ca in lume exista extrem de putini specialisti care fac numai coaching si, de obicei, aceasta activitate se adauga la portofoliul de servicii de training si consultanta. In opinia sa, dezvoltarea unei afaceri pe acest segment prespune o experienta solida de business si practica in training si consultanta.
Plata serviciilor de coaching
Cea mai raspandita metoda de plata este achitarea unui program de coaching, fiind contractate un numar minim de sesiuni (intre 6 si 12 sesiuni). O alta metoda este plata pe sesiune, in functie de subiectul pe care coach-ul vrea sa lucreze.
Dragos Tranca spune ca abonamentul este cel mai putin raspandit in Romania, dar timid, incepe sa fie luat in consideratie. In ceea ce priveste sesiunea, se plateste contravaloarea acesteia, plus toate cheltuielie de transport cazare sau masa ale coach-ului (in functie de situatie) si/sau convorbirile telefonice (in cazul coaching-ului prin telefon).
Tarifele variaza in functie de complexitatea proiectului, de experienta si de educatia coachului. In cazul life coaching, preturile sunt ceva mai mici, cu preturi intre 50 de euro si 150 euro pe sesiune. Pentru executive coaching, tarifele uzuale pornesc de la 100 de euro si pot ajunge la 500 de euro, pentru o sesiune de coaching cu durata de circa 60 de minute. Costul unei sedinte de coaching pentru echipe poate ajunge la 500 de euro - 1000 de euro.
Pentru programele de Executive Team Development si Coaching de Grup, tarifele sunt pe zi (aproximativ 6 ore efective de lucru) si variaza de la 1.000 de euro si pana la 2.000 de euro. Specialistii spun ca si in Romania exista tarife de 2.500-3.500 de euro pe zi, dar acestea sunt platite unor coachi romani foarte experimentati.
Raluca Mohanu estimeaza ca si la noi preturile se vor alinia celor din tarile Uniunii Europene, unde o sesiune de business coaching individual costa intre 200 de euro si 300 de euro, iar pentru o zi de coaching de echipa pretul urca la 1.500 de euro - 2.000 de euro.
Criza economica drept avantaj
Unii specialisti considera ca momentul crizei economice se dovedeste unul favorabil pentru piata de coaching. Pentru Rodica Obancea, Executive & Team Coach criza reprezinta o oportunitate de diferentiere a coachingului fata de alte servicii, dar si de dezvoltare a portofoliului de clienti, cu adevarat motivati pentru schimbare si performanta. Si Ioan Nicut, Life & Business Co-Active Coach, considera ca acest context a venit ca un fenomen care a scos omul din zona de confort si il solicita.
“Relatia de coaching ajuta la identificarea pattern-urilor vechi si la iesirea din aceste moduri de a gandi, relationa, avea un comportament, actiona. Personal, constat in aceasta perioada o crestere”, spune Nicut.
Fondatorul RoCoach observa, de asemenea, o crestere aparent paradoxala a cererilor de coaching, in special pe segmentul antreprenorial din Romania.
“Antreprenorii, si nu numai ei, apeleaza la coaching in criza, pentru a-si gestiona mai bine atat afacerile si angajatii, cat si viziunea de viitor, masurile pe care le iau in vederea atenuarii efectelor crizei, cat si pentru a isi asigura o crestere a performantei companiilor pe care le detin sau le controleaza. Ideea acestor cereri este destul de simpla: daca bugetele de marketing, training, dezvoltare si chiar cele administrative au suferit corectii majore, singura resursa care poate fi exploatata mai bine este capacitatea managerilor de a face business in mod performant”, precizeaza Stanescu.
Dezavantajele aduse de contextul din piata
Exista si specialisti care nu considera criza ca un moment prielnic pentru piata de coaching. In opinia lui Dragos Tranca, tendinta companiilor de a reduce costuri afecteaza si industria de coaching, in aceeasi masura ca intreaga industrie de taining si consultanta. Tranca estimeaza o scadere a pietei de training si consultanta cu intre 30% si 50%, in primele patru luni ale acestui an, fata de anul trecut.
“Piata de coaching sufera in prezent aceeasi transformare pe care o putem vedea la serviciile de consultanta in general. Criza economica actuala a provocat o reactie de economisire si o politica prudenta cu privire la cheltuieli din partea clientilor din segmentul de business”, declara si Ionel Timofte, Creativity Coach si Trainer Lateral Coaching.
Raluca Mohanu spune ca acesta este cu siguranta un an in care bugetele dedicate activitatilor tip training, coaching, consultanta (bugete de obicei comune) se vor reduce. Pe de alta parte, criza poate fi o sansa pentru valorizarea coaching-ului, in sensul de a dovedi ca acesta este un instrument pragmatic si cu rezultate concrete pentru companii si indivizi.
Redactor: Lidia Ionita
Un material startups.ro. Toate drepturile rezervate.